Astăzi e DISCOTECA ’80 CLUJ

Cooltura




Mai sunt doar 3 zile până când Thomas Anders & Modern Talking Band, Milli Vanilli, Sabrina, Silent Circle și Ottawan vor urca pe scenă, în cadrul celei de-a treia ediții Discoteca ’80 Cluj-Napoca, care va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, la BTarena – Sala Polivalentă.

„Evenimentul este aproape sold-out. Ne bucurăm mult că fanii Discoteca ’80 Cluj sunt atât de fideli – vin și revin la concert mii de oameni din toate colțurile țării și din străinătate. De altfel, în acest an îi așteaptă un show de o mult mai mare anvergură – din punct de vedere al efectelor vizuale, al efectelor speciale și al sonorizării.”, declară Levente Sánta, directorul Discoteca ’80 Cluj.

Evenimentul va începe la ora 19:00, însă spectatorii sunt rugați să ajungă la BTarena (Sala Polivalentă) cel târziu la ora 18:00, pentru a evita aglomerația.

Înainte de concerte, precum și în pauza dintre ele, atmosfera de discotecă va fi întreținută de un DJ care va avea în playlist mari hituri ale anilor ’80. Durata Discoteca ’80 Cluj 2019 va fi de aproximativ cinci ore.

Spectatorii care vor participa la show sunt rugați să respecte câteva reguli importante:

  • Accesul la Party Zone (în picioare, pe suprafața terenului de joc), respectiv accesul la locurile din tribune (locuri pe scaune) se va face pe porți separate, marcate corespunzător;
  • Din motive de siguranță, participanților care au bilete în tribune le este interzis accesul la Party Zone (pe suprafața terenului de joc);
  • Participanții la concert sunt rugați să țină cont de faptul că vor fi controlați la intrare și că accesul în BTarena (Sala Polivalentă) este interzis cu: umbrele, mâncare, băutură, recipiente din sticlă, din plastic sau din metal (cu excepția medicamentelor conținute în flacoane din sticlă sau plastic de până la 100 ml) – inclusiv parfumuri, sprayuri, deodorante, etc, selfie stick, camere foto și video (cu excepția camerelor foto-video încorporate în telefoane mobile), bețe de steag sau pentru bannere fabricate din materiale dure și/sau mai lungi de 1 metru, obiecte generatoare de sunete puternice cum ar fi megafoane, vuvuzele și fluiere, obiecte contondente și/sau care pot fi periculoase (cuțite, bricege, lanțuri, bastoane, bâte, arme de foc, praștii etc), laser pointer – indicatoare laser și lumini stroboscopice, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant / sprayuri de protecție personală, mai mult de un bagaj cu capacitatea de maximum 25 de litri (trebuie să încapă sub scaun – pentru cei din tribune).

Întregul regulament de acces la eveniment se găsește AICI.

? Marius Mariș ◘ https://komiti.media/

Despre artiști

THOMAS ANDERS & MODERN TALKING Band

Șarmantul Thomas Anders, supranumit „the gentleman of music”, împreună cu Modern Talking band, sunt foarte activi din punct de vedere muzical și susțin concerte sold out în fața fanilor din întreaga lume, fie ei din Chicago, Moscova, Praga, Varșovia, Budapesta sau Sankt Petersburg.

De altfel, muzicienii au concertat în fața unei săli pline și entuziasmate în toamna lui 2016, la Sala Polivalentă din Cluj. Evenimentul a fost organizat de echipa care acum stă în spatele Discoteca ’80.

Thomas Anders a avut un uriaș succes mondial ca membru al formației germane Modern Talking, cunoscută pentru hituri precum „You’re My Heart, You’re My Soul”, „Cheri, Cheri Lady”, „Brother Louie”, „No Face, No Name, No Number”,”You Can Win If You Want”, „Atlantis Is Calling (S.O.S. for Love)”, „Geronimo’s Cadillac”, „Sexy, Sexy Lover”, „Only Love can Break Your Heart”, „The Last Exit to Brooklyn” și „Jet Airliner”. Spectatorii vor avea ocazia să asculte live toate aceste melodii.

Modern Talking a făcut senzație în anii ’80-’90, single-urile menționate au fost prezente în topuri, au umplut săli de concerte și au animat discoteci în toate țările europene. De altfel, „You’re my heart, you’re my soul” a fost, în 1984, pe primul loc în topurile muzicale din 35 de țări.

Modern Talking a definit cu adevărat istoria muzicală de după 1980. Trupa a vândut peste 75 milioane de exemplare ale albumelor în numai trei ani, 150 de milioane de exemplare în întreaga carieră și a devenit o adevărată legendă care este vie de decenii întregi.

Link YouTube: THOMAS ANDERS & MODERN TALKING Band | ”Brother Louie” / ”Cheri, cheri lady” / ”You’re my Heart, You’re My Soul”

MILLI VANILLI

“Girl, You Know it’s True”, “Blame it on the Rain”, “Girl, I’m gonna miss you”, “Baby, don’t forget my number” – cei mai mulți dintre voi își amintesc cu siguranță cu nostalgie aceste melodii.

Milli Vanilli a luat ființă în 1988, în Germania. Cei doi membri ai trupei, senzualii Fab Morvan și Rob Pilatus, au devenit unele dintre cei mai populare figuri pop ale perioadei și au fost idolii a milioane de tineri și mai ales tinere din întreaga lume.

După moartea lui Rob Pilatus, Fab Morvan a avut un proiect muzical solo, iar în ultimii ani cântă cu succes alături de John Davis, una din vocile cu care s-au înregistrat marile hituri Milli Vanilli (în anii de glorie ai formației, în urma unor neînțelegeri și termeni contractuali neclari, Rob și Fab au fost constrânși să facă playback pe melodiile cântate de alte voci).

Link YouTube: MILLI VANILLI | ”Girl, You Know it’s True”

SABRINA

Sabrina este una din primele cântărețe occidentale a cărei muzică a avut mare succes în România anilor ’80. Hitul ei “Boys” a fost una din cele mai iubite melodii ale perioadei, iar celebrul clip al piesei, cu Sabrina în piscină, a stârnit numeroase și intense pasiuni.

Italianca Sabrina Salerno nu este doar cântăreață, ci de-a lungul vieții a fost și fotomodel, actriță, producător de televiziune, producător muzical și textier. Succesul său muzical a culminat în 1987, când melodia “Boys (Summertime Love)” a ajuns pe primele locuri în topurile muzicale din țări precum Germania, Anglia, Austria, Elveția, Norvegia sau Spania. Alte melodii de succes ale cântăreței includ „Hot Girl”și “All of Me”.

Link YouTube: SABRINA | ”Boys”

SILENT CIRCLE

Trupa germană de eurodisco e una din formațiile pe care publicul Discoteca ’80 a afirmat explicit că dorește să le vadă și să le asculte la Cluj. Acum, ocazia a sosit! Muzicienii vor cânta special pentru melomanii de aici șlagăre precum “Touch in the Night”, “Stop the Rain” sau “I’m your Believer”.

Silent Circle au cântat împreună pentru prima oară în 1979, însă s-au despărțit curând, urmând ca debutul propriu-zis al formației să aibă loc la începutul anilor ’80. Trioul Martin Tychsen (Jo Jo Tyson) – vocal, Axel Breitung – clape și compozitor, și Jürgen Behrens (CC Behrens) – tobe a lansat albume și singleuri de succes și a susținut concerte în numeroase țări din Europa.

Link YouTube: SILENT CIRCLE | ”Touch in The Night” / ”Stop the rain in the night”

OTTAWAN

Formația Ottawan e unul din reperele incontestabile ale stilului disco. La Cluj vom auzi live hituri precum „Hands Up”, „D.I.S.C.O” și „You’re OK”.

Cariera Ottawan a atins punctul culminant la începutul anilor ’80, când hiturile formației s-au aflat mult timp în topurile muzicale din numeroase țări europene. În Franța, singleul ”You’re OK” (titlul în franceză „T’es OK”) se află în Top 50 cele mai bine vândute singleuri ale tuturor timpurilor. Melodiile Ottawan au inspirat mulți muzicieni, astfel că în Suedia, Finlanda sau Canada s-au scos pe piață mai multe prelucrări realizate după „Hands Up” și „D.I.S.C.O”, prelucrări care au ajuns în topuri de profil.

Link YouTube: OTTAWAN | ”D.I.S.C.O” / „Hands Up”                                                                                  

Discoteca ’80 Cluj, la a treia ediție

DISCOTECA ’80 Cluj se află la a treia ediție. În septembrie 2018, la a doua ediție a evenimentului, o sală plină de iubitori ai muzicii din întreaga țară a cântat, a dansat și s-a distrat la Sala Polivalentă din Cluj, alături de Ricchi e Poveri, Boney M, Bad Boys Blue și Samantha Fox. În septembrie 2017, într-o Polivalentă de asemenea plină, au cântat spre încântarea publicului Alphaville, Sandra, Londonbeat și Fancy. 

Link Youtube: AFTERMOVIE  |  Discoteca ‘80 Cluj – ediția 2018

Mai multe informații despre concertul Discoteca ‘80 pot fi aflate de pe websiteul oficial www.discoteca80.ro, respectiv de pe pagina de Facebook a evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *