29 octombrie 2014

ARTEFACTE unicat în România, filmate în documentarul “Niascharian-să renaştem”

By In A 7-a, Actualitate

Proiecție eveniment la Cluj a unui documentar ce își propune o abordare a trecutului poporului român, cu totul altfel decât ce știm din manualele școlare.

Cinematograful Victoria va găzdui vineri, 31 octombrie, ora 17:30, proiecție unică a documentarului “Niascharian-să renaştem”.

Evenimentul îl are ca invitat special pe regizorul și scenaristul Leonardo Tonitza, care, alături de alte personalități implicate în proiect, vor sta la dispozitia publicului pentru discuții libere asupra controversei pe care documentarul își propune să o lanseze.

BUN

În demersul său de a cerceta fața necunoscută a istoriei poporului roman, regizorul nu se sfiește să anunțe încă din debutul proiectului că își dorește să cunoască trecutul nostru ca popor depășind șabloanele impuse de manualele școlare:  “Suntem singurul popor din lume ai căror istorici idolatrizează jefuitorii și distrugătorii de bogății materiale și spirituale ale unui neam pașnic. Am întrebat mereu istoricii și arheologii documentarului Niascharian cum ar fi arătat poporul roman dacă peste el nu ar fi trecut “civilizatorul” Imperiul Roman. Există o barieră mentală în a identifica caracterul opresiv și distructiv al Imperiului Roman și de aici și imposibilitatea de a recunoaște care a fost reacția logică a populației ocupate, a dacilor, în speță.”

Vineri, publicul clujean va avea ocazia să vizioneze primul documentar din ceea ce a fost gândit ca o trilogie dedicată istoriei necunoscute a poporului roman. Acest prim film, Niascharian-Sa Renastem www.niascharian.ro ), analizeaza si prezinta intr-un context stiintific cea mai veche scriere din lume descoperita in Romania, la Tartaria, si continuitatea acesteia ca scriere sacra pe parcursul a 8000 de ani pe acelasi teritoriu-Romania de astazi.

Documentarul prezintă artefacte unice din țara noastră, ce nu au mai fost filmate vreodată: Amuletele de la Tărtăria, Gresia de la Cosauti, Placuțele de Plumb din Tezaurul de la Sinaia, Biblia lui Wulfilla de la Upsalla, Codexul Rochonzi din Budapesta; toate acestea în prezentarea unor personalități de prestigiu, istorici și arheologi din 7 state ale lumii, inclusiv Romania.

Prețul unui bilet pentru proiecția de vineri, 31 octombrie, este de 10 lei.

Pentru mai multe detalii asupra proiectului cinematografic vă invităm să vizitați site-ul oficial  AICI

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.