Antonio Lobo Antunes la Facultatea de Litere: “Să scrii un roman este de fapt un delir. Poate că delirul este adevărul”

Esenţial

Nu  a fost ca la întâlnirea cu Varga Llosa dar o sală aproape plină l-a aşteptat să îl audă pe scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes.  Facultatea de Litere din cadrul UBB a găzduit astăzi , în sala “Mihai Eminescu” un dialog în faţa publicului, între António Lobo Antunes şi scriitorul Dinu Flămând.  În cadrul discuţiilor, Antonio Lobo Antunes le-a povestit celor prezenţi despre viaţa sa de scriitor.

DSCN4568
Lobo Antunes (în mijloc) a discutat cu poeţii Dinu Flămând (stânga) şi Corin Braga (dreapta)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Eu scriu pentru că nu ştiu să dansez ca Fred Asteire sau să cânt ca Frank Sinatra”

 „Este o activitate dezamăgitoare pentru că niciodată nu scrii o carte cum vrei. Eu nu încep cu un titlu, titlul vine pe parcurs. Metoda mea de a scrie este următoarea: mă aşez şi aştept să aud voci după care încep să scriu. Mâna mea este purtată de o voce. Am impresia că dacă nu scriu mă simt vinovat pentru că doar asta ştiu să fac. Dacă ştiam să dansez ca Fred Asteire eram un bun dansator, sau dacă ştiam să cânt ca Frank Sinatra eram cântăreţ”, a povestit Antunes.

“Să scrii un roman este un delir. Poate că delirul este adevărul”

„În spitalele de psihiatrie când eram rezident a ajuns la spital şi o persoană diagnosticată cu schizofrenie paranoidă şi mi-a spus: “Domnule doctor, lumea a fost făcută pe din dos”. Mi-a dat o idee să scriu. Este un delir. Delirul este o construcţie logică ce porneşte de la o premisă falsă. Am învăţat foarte multe în spitale. Un roman este de fapt un delir ce porneşte de la o premisă falsă. Poate că delirul este adevărul. Fiecare dintre noi delirăm în fiecare zi.

Pasiunea pentru scris a venit din copilărie, dar marele scriitor portughez a povestit că pasiunea pentru scriere a fost foarte greu acceptată în primul rând de mama sa.

„Am renunţat la psihiatrie în primul rând pentru că am vrut să scriu cărţi. Îmi era tare teamă pentru că mama, când i-am spus că vreau să scriu mi-a răspuns: “Oo, nu! Ai să fii un cerşetor, ai să îngroşi rândurile cerşetorilor. Când eram tânăr îmi plăceau necrologurile. Pentru mine, moartea era un subiect vesel. Bunicul meu când citea ziarul, prima dată citea partea de necrologuri şi spunea: “Uite la el ce fraier a murit la 45 de ani, uite şi la ăsta prostul că a murit la 30 de ani, iar eu încă trăiesc”. Pentru el era ceva …să vadă că el la vârsta lui încă trăieşte şi considera o prostie ca altul mai tânăr să moară înaintea lui. El se distra pe tema asta. În felul acesta, eu am ajuns să cred că moartea îmbunătăţeşte lucrurile, imaginea celui care moare pentru că de fiecare dată când moare cineva se vorbeşte doar de bine. Asta credeam eu când eram mic. Bunicul meu era un om nemaipomenit, eu nu înţelegeam ce înseamnă moartea, nici acum nu prea înţeleg”, a mai spus Antunes.

DSCN4557
Destule locuri au rămas libere la întâlnirea cu marele scriitor portughez

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primii bani câştigaţi din scris

 „Am început să scriu de tânăr şi nu mă mai opream. La început scriam sonete dedicate lui Iisus. Bunicile mele erau extrem de credincioase şi le vindeam lor aceste sonete, îmi făceam aşa un ban de buzunar. Apoi scriam poezii pe care le trimiteam publicaţiilor. M-a fermecat faptul că de fiecare dată când citeşti vezi de fiecare dată altceva” a încheiat seria destăinuirilor Antunes.

 

La finalul discuţiilor Antonio Lobo Antunes a oferit autografe. Cei care doresc să îl revadă, îl vor reîntâlni în această seară în Piaţa Unirii unde va avea loc de ora 18,30 deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania când îşi va lansa volumul “Inima inimii”, Editura Humanitas Fiction, Colecția „Raftul Denisei”.

Cu această ocazie va avea loc şi o sesiune de autografe.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *