7 octombrie 2015

Andrei Pleşu vine la Cluj să conferenţieze despre problema răului

By In Actualitate, Carte

Asociaţia Studenţească Edictum Dei organizează marți, 27 octombrie 2015, cu începere de la ora 19:00, la  Auditorium Maxim (fosta Casă a Universitarilor) o conferinţa cu cunoscutul filosof Andrei Pleşu.

Pleşu va susţine o nouă conferinţă cu o temă provocatoare: răul.

Conferinţa se numeşte “O piatră de poticnire – Problema răului”.

Intrarea e liberă.

Plesu

Andrei Pleşu a fost ultima oară la Cluj când şi-a lansat volumul “Adevărul ca poveste”. Asociaţia Edictum Dei este organizatoarea ultimei conferinţe susţinute de H.-R.Patapievici la Cluj.

Clujulcultural.ro a relatat despre aceasta aici.

Andrei Pleşu este unul din cei mai cunoscuţi intelectuali români, istoric de artă, filosof, eseist, reprezentant al “Şcolii de la Păltiniş”, adică al grupului de discipoli ai filosofului Constantin Noica, care au studiat, în timpul comunismului, la Păltiniş, dând naştere unor cărţi extraordinare, cum ar fi “Jurnalul de la Păltiniş” de Gabriel Liiceanu, “Epistalor” şi altele. Pleşu a scris cărţi cum ar fi “Pitoresc sau melancolie”, Minima Moralia, Despre îngeri sau extraordinara carte Adevărul ca poveste. Pildele lui Isus. De asemenea a publicat numeroase cărţi de eseuri şi de interviuri. Pe planul angajării civice, Pleşu a fost, după 1989, după căderea comunismului, ministru al culturii, ministru de externe. E director fondator al revistei Dilema Veche si a Colegiului “Noua Europă”, institut de studii umanistice de excelenţă. Pleşu publică săptămânal pe blogul cotidianului naţional Adevărul şi în săptămânalul Dilema Veche articole despre actualitatea socio-politică, articole de mare succes, scrise într-un stil inconfundabil.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.