2 ianuarie 2015

ANALIZĂ Cele mai mari scandaluri din cultura clujeană

By In Special

Cultura clujeană nu este doar locul în care se fac poveşti atractive, piese de teatru de calibru, unde se cântă la nivel european, se face artă la nivel mondial. Este şi domeniul unde nu lipsesc corupţia, şmenurile, prieteşugurile, mediocritatea, managementul defectuos.

Pentru a atinge mult visatul titlul de Cluj Capitală Culturală Europeană 2021 mai este mult, enorm de mult de lucru.

Iată o retrospectică întocmită de Clujulcultural.ro cu cele mai mai scandaluri din cultura clujeană în 2014, an care abia a trecut, într-o ordine aleatorie.

1. Scandalul reducerilor bugetare

Chiar la început de an, o serie întreagă de instituţii de cultură s-au trezit cu bugetele grav avariate, reduse cu 10-30 la sută de Ministerul Culturii. Aici intră teatrele clujene, operele clujene. Şi Teatrul de Păpuşi Puck a avut de suferit. Cu toate acestea instituţiile au continuat să îşi facă datoria. Nu s-au înregistrat proteste publice, spectacolele nu au avut de suferit. Nici un manager de instituţie nu a protestat public împotriva tăierii bugetelor.

2. Scandalului demisiei lui Marius Budoiu, directorul Operei Române

Scandal enorm la Opera Română Cluj care în acest moment nu are un director! În luna decembrie, pe fondul unor neînţelegeri care durau de mai multe luni cu instrumentişti şi solişti ai Operei, tenorul Marius Vlad Budoiu demisionează. În momentul demisiei, anunţată doar unui grup de apropiaţi conduşi de Mircea Sabin Rus, purtător de cuvânt care şi el şi-a dat demisia, cei doi formând un grup monolit, Opera se afla la câteva zile distanţă de un important spectacol realizat  în colaborare cu Asociaţia Fidelia-Amicii Operei, înfiinţată de renumitul doctor Nicolae Miu, mare amator de operă, dar manageriată de Rus, care a depus proiect la Primărie pe numele fundaţiei pentru fonduri. Primăria a sprijinit spectacolul “Nu-i lumină nicări”, care îi avea pe afiş pe Grigore Leşe şi Marcel Pavel dar mai ales Corul, Soliştii şi Orchestra Operei. Cum nu s-au  înţeles la bani, la onorarii cu Rus, Sindicatul operei a anunţar public retragerea din spectacol şi, mai mult, l-a acuzat pe Mircea Sabin Rus de fals în acte. De asemenea. la auzul retragerii Operei, Nicolae Miu, preşedintele Fidelia-Amicii Operei a declarat cotidianului Ziar de Cluj.ro că “nu mai vreau niciodată să lucrez cu Rus, am fost manipulat”. Spectacolul a avbut loc cu sala plină la Polivalentă, Rus înlocuind artiştii Operei cu alţii de la alte orchestre din oraş. Primarul Boc a participat la spectacol. Mircea Sabin Rus  a anunţat ulterior pe contul său de Facebook că renunţă la orice proiect cu Opera. Clujulcultural.ro a scris despre asta AICI

Budoiu

Budoiu, ex-director Opera Română Cluj

Unul din motivele importante ale demisiei lui Budoiu a fost decizia instanţei de a anula concursul perntru şefia operei, câştigat de Budoiu. Concursul a fost contestat şi câştigat în instanţă de bassul Ioan Vrăşmaş, contracandidatul lui Budoiu.

În acest moment, Opera Română nu e condusă de…nimeni oficial.

3. Scandalul MNIT-DNA

În 14 octombrie 2014 izbucneşte vestea că Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) a început instrumentarea dosarului MNIT. Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei (MNIT) este închis de 5 ani, datorită nefinalizării investiţiilor de ordinul milioanelor de euro. Contractul de amenajare al MNIT  câştigat de firma bucureşteană ARTEX este considerat supraevaluat. Cinci persoane din MNIT, Ministerul Culturii şi ARTEX srl  sunt anchetate de procurorii DNA.

Mai multe puteţi citi pe larg AICI

4. Scandalul Centrului Cultural Transilvania

Acesta este legat de lipsa de ani şi ani a unui sediu al reputatei instituţii care e  Filarmonica „Transilvania” din Cluj. O instituţie pribeagă, foarte valoroasă, cu public fidel dar fără…sediu propriu!  Proiectul Centrului Cultural Transilvania este unul costisitor, evaluat la imensa sumă de… 64 de milioane de euro. Locul unde ar urma să fie construit este  situat pe B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 106, un teren de 13.923 mp. Deşi anunţat cu surle şi trâmbiţe în mod propagandistic de primarul Emil Boc, pe un parteneriat public privat, investiţia e…gripată.

5. Scandalul pierderii Complexului Muzeal „Octavian Goga” din Ciucea

Complexul muzeal ”Octavian Goga” de la Ciucea a fost pierdut de statul român. Justiţia română a dispus în decembrie ca ansamblul muzeal de la Ciucea nu mai poate rămîne în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj şi trebuie trecut în proprietatea urmaşilor Veturiei Goga, fosta soţie a marelui poet Octavian Goga. Decizia e a Curţii de Apel Bucureşti şi va fi contestată la Înalta Curte. Sentinţa a fost dată la cererea strănepoţilor Veturiei Goga, Florin-Gheorghe Mureşan, Radu Mureşanu, şi Eugenia Mureşanu.

Clujulcultural.ro a scris mai multe AICI

goga

Complexul CIUCEA

Scandalul de la Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cluj

Activitatea Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cluj este  paralizată de  aproape două luni şi asta datorită managementului discutabil al conducerii Ministerului Culturii. Din 15 noiembrie Direcţia nu are  director şi nici nu a fost delegată o altă persoană care să exercite această funcţie! Activitate e blocată total, pentru că nimeni nu semnează pe cererile care vizează  probleme de patrimoniu cultural, avize de urbanism pentru construcţii în zona istorică protejată sau pentru reabilitări de clădiri monument istoric. O alt set de acte ce nu îşi găsesc rezolvarea sunt  notificările cu privire la vînzarea de locuinţe aflate în clădiri din zona protejată sau în clădiri monument istoric. Când un proprietar vinde, el trebuie să anunţe Direcţia, care poate sau nu să îşi exercite  dreptului de preemţiune. Tranzacţiile sunt blocate acum.

Scandalul de la Federaţia SHARE

În luna noiembrie şi decembrie la Federaţia SHARE  a avut loc un scandal între directorul executiv Bogdan Buta şi fostul ministru delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea. După ce în mai multe publicaţii au apărut critici dure privind lipsa de transparenţă în manevrarea banului public, Cristea a scris o scrisoare deschisă primarului Emil Boc, prin care îi solicită să intervină şi să se asigure de transparentizarea activităţii federaţiei care implementează proiectul Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015. În replică, Buta şi-a dat demisia printr-o postare pe Facebook în care cerea demisia ministrului Aurelia Cristea pe motiv că Guvernul Ponta 3, din care Cristea a făcut parte, nu ar fi susţinut suficient Federaţia. Ulterior, federaţia şi-a ales alt director executiv. Scrisoarea lui Cristea către Boc a primit răspuns public de la primar, care a promis că nu vor exista deturnări de fonduri la federaţia SHARE. Boc a solicitat guvernului PONTA 4 sprijin financiar. Aurelia Cristea a fost remaniată şi nu face parte din Guvernul Ponta 4. Ea activează ca deputat PSD de Cluj.

BUTA

Bogdan BUTA, ex director SHARE

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.