Vin tot mai multe reacții critice la adresa autorităților din partea operatorilor culturali clujeni. Altădată, înainte de pandemie, un municipiu vibrant  cultural, Clujul este acum văduvit de activități culturale. Pandemia a lovit crunt acest domeniu dar nici autoritățile centrale nu au făcut nimic pentru cultură, în ciuda întâlnirilor din capitală.
A trecut un an. Un an de pandemie, care, iată, nu se lasă dus. Valul trei a venit și în România, orașe întregi și alte localități sunt în carantină. De cultură live nu poate fi vorba dar asta nu înseamnă că sectorul nu se zbate, nu încearcă alternative. Totul s-a mutat în online, unde se fac spectacole pe bilete onorifice, ca modalitate de sprijin. Teatrul, Opera, unele concerte se fac doar online.
 
Astfel, duminică, 21 martie, fondatorul companiei de teatru independent, actorul Doru Taloș, a ieșit cu o postare tristă, critică la adresa autorităților și cere sprijin.
O puteți citi AICI
Instituțiile și artiștii independenți (cei neangajați la stat) sunt financiar și nu numai la pământ.
 
Acum câteva zile, Alin Vaida, directorul și fondatorul cunoscutului festival Jazz in The Park, care a implementat o ediție, Tiny Version în 2020, în Parcul Etnografic, a publicat un text de impact, o critică la adresa impotenței autorităților care nu sprijnă sectorul cultural.
Textul vine de la un antreprenor cultural de forță, care nu s-a lăsat în pandemie și a organizat o ediție mai mică de festival care s-a bucurat de succes. Ediția regulată de Jazz in the Park nu a putut fi organizată în 2020 dar e anunțată în 2021, între 24 iunie-27 iunie, cu titlul ”Jazz in the Park-în tot orașul”. Vor fi evenimente  răspândite prin diverse locuri din Cluj. De asemenea, e anunțată și ediția a doua a Tiny Edition, tot în Parcul Hoia, 3-5 septembrie 2021.
 
Redăm integral textul organizatorului Alin Vaida, o radiografie tristă a situației unui domeniu ignorat de autorități:
 
„Vă previn, postare lungă.
E 18 Martie 2021 și iată că am trecut de un an de la primul eveniment pe care l-am anulat forțat în 2020. Trebuia să avem concert Dominic Miller în /Form la Cluj, pe 17 Martie 2020. Era primul concert al anului, ceva mai mic care să ne mobilizeze pentru sezonul de evenimente ce urma. Primul contact în an cu publicul nostru. Urma un concurs internațional de Jazz și o ediție de Jazz in the Park foarte curajoasă, cu o încredere dată de premiul european pe care tocmai îl luasem.
 
”Mi-am mai dat seama cât de desconsiderat este întreg sectorul cultural în România”
 
Urăsc pandemia asta, dar îi sunt și recunoscător. Cred că e clar de ce o urăsc; e același motiv pentru care o urâm cu toții. Așa că mă axez pe partea cealaltă.
Îi sunt recunoscător pandemiei pentru că m-a pus într-o situație de analiză asupra proiectelor noastre și a „business-ului” nostru în cultură. Am realizat blocajul ciclic în care se afla organizația pe care o reprezint și ne-a dat șansa să punem pe tapet o nouă strategie, o nouă viziune. Dar nu toate revelațiile din pandemie au caracterul ăsta pozitiv.
Mi-am mai dat seama cât de desconsiderat este întreg sectorul cultural în România. Cred că autoritățile percep cultura de multe ori ca pe o joacă, ca pe ceva cool, ca pe o adiție la societatea noastră care o face un pic mai colorată, mai dinamică, mai mișto. Și atât. Un lux, pe care ni-l permitem doar dacă astrele se aliniază. Nu cred că autoritățile se întreabă prea mult din ce trăim, cum facem ce facem, care e scopul nostru, care e imaginea de ansamblu, cum contribuim noi la binele societății. Poate că nu am dreptate, dar asta simt. Și sunt o mulțime de semne care să-mi confirme teoria.
Prima ordonanță militară din 2020 a interzis orice activitate culturală. Așa a fost formulată. Apoi, s-au suspendat majoritatea granturilor existente. Au venit restricțiile peste noi, unele justificate, dar altele absurde și de fiecare dată când încercai să vorbești cu cineva, să colaborezi, erai lovit de o presiune morală: „țara arde și voi vreți evenimente, distracție…”. Apoi, încă nu avem o formă de ajutor de stat pentru sectorul cultural și încă nu avem un orizont de un plan de redeschidere.
De ce toate ăstea? Sincer, nu cred că sunt cu rea intenție. Pur și simplu cred că cultura nu este văzută ca ceva important sau esențial. Nici în perioada asta, dar nici înainte.
E de-a dreptul umilitor prin ceea ce trecem. Ne chinuim să dovedim că avem nevoie de sprijin și ne chinuim să dovedim că ne putem face treaba. Tot noi, întreg sectorul, trebuie să convingem statul că avem nevoie de ajutor. Ca pe o favoare. Mă simt ca și când încercam să-l conving pe tata să mă lase la nu știu ce chefuri și până la urmă mă lăsa, dar nu înainte să mă umilească un pic, să mă facă să înțeleg că mă duc la acel chef fiindcă el mă lasă. (Scuze tată, nu am vrut să te jignesc, just making a point here).
Alin Vaida, fondator Jazz in the Park. Foto arhiva Clujul Cultural
Sectorul cultural din România seamănă cu sistemul medical public. E la pământ și nu s-a investit notabil în el în ultimii 30 de ani. Dar diferența este că în cultură, noi, privații, avem un control mai mare pe acțiunile noastre. Eu nu pot face un spital, dar dacă îmi pun mintea, pot face un festival, pot face un club, pot face un program cultural. Am și făcut.
În perioade de criză, nu credeți că ar trebui să îți păzești punctele nevralgice, nu?
În acest moment, România are un sector cultural bazat aproape în totalitate pe ambiția și perseverența unor privați. Și cu mici excepții, nimeni nu trăiește din asta precum ar merita sau ar putea în alte țări. Ba mai mult, atitudinea celor din sector este mereu una smerită, una care se mulțumește cu orice sprijin vine din public sau privat, fiindcă dorința noastră este să fim incluzivi cu toată lumea și să ne facem treaba.
 
”Cultura contează. Cultura contribuie activ la dezvoltarea unei comunități, cel puțin la fel de mult ca și celelalte sectoare„
 
Ei bine, destul. Cultura contează. Cultura contribuie activ la dezvoltarea unei comunități, cel puțin la fel de mult ca și celelalte sectoare. Și toți cei din cultură contează. De la cel mai mic, care și-a făcut un ONG ca să facă ceva pe lângă job, până la cei mai mari, care trăiesc din asta. Și nu merităm umilința prin care trecem. Nimeni nu pretinde tratament preferențial sau favoruri, sau încălcări de regulamente. Ba chiar, sectorul cultural a fost foarte activ în perioada de pandemie, ajutând cu orice. Doar la Cluj, sectorul cultural, prin campania Un singur Cluj, a strâns peste 200k EUR cu care s-a cumpărat echipament medical.
Nu, nu cerem lucruri absurde. Cerem ce ni se cuvine. Cerem predictibilitate. Nu poți face un festival de azi pe mâine. Nu poți face o expoziție de azi pe mâine. Nu compui un album de azi pe mâine. Avem nevoie de predictibilitate. Avem nevoie de sprijin financiar. Nu pentru că nu ne putem susține, ci fiindcă ni s-a întrerupt activitatea un an. Alții au primit deja și nu suferă așa tare.
Haide să nu facem greșeala de a lăsa acest sector în urmă. Un sector care s-a dezvoltat de capul lui fiindcă de 30 de ani nu are sprijin notabil fiindcă nu e înțeles. Hai să protejăm fărâma asta de progres pe care am făcut-o pe acest sector. Avem premii europene, avem rezultate palpabile, avem minți schimbate și milioane de beneficiari direcți. Am contribuit la dezvoltarea acestei țări. De capul nostru. Nu ne lăsați așa.
Încă ceva: dacă nu suntem ajutați, nu o să murim. Fiindcă alegem să nu o facem. Dar pe zi ce trece în care autoritățile nu intervin real să sprijine acest sector, se șterg cu buretele ani și ani de progres.
Nu e cinstit. Dați-ne ce ni se cuvine.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.