6 ianuarie 2020

Alexandru Jurcan „ucide” cititorii cu proze rupte din lumea cotidiană în noul său volum

By In Carte

„Aproximativ 250 de cuvinte îi ajung autorului, un fel de Cehov de Huedin, pentru a spune o poveste de viață tumultoasă, vioaie, antrenantă și veridică, chiar și atunci când aceasta ia aspecte suprarealiste sau absurde”, scrie Dumitru Augustin Doman pe postfața noului volum al scriitorul Alexandru Jurcan, „După ce mă ucizi, stinge lumina”, ce a apărut la finalul anului trecut la editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca.

Și, într-adevăr, cele 58 de proze scurte, reușesc să redea viața, așa cum o știm noi, în cele mai mici detalii. Alexandru Jurcan este un fin observator al lumii în care trăim și reușește să „muște” bucăți din ea, să le învelească într-o peliculă fină de umor și de poezie și să ne-o redea nouă, cititorilor. Sunt proze scurte, incisive, cu final de cele mai multe neașteptat care arată tristețea pe care o putem întâlni la tot pasul.

O temă recurentă în prozele din volumul „După ce mă ucizi, stinge lumina” este singurătatea.

O proză care ilustrează într-un mod extraordinar de frumos și de trist această problemă a singurătății este „Cu o seară înainte”. Un bătrân îi scrie o scrisoare fiului său, în care îi așterne gândurile, îndoielile, speranțele sale. Îi scrie despre știrile pe care le-a văzut la televizor și alte nimicuri, doar pentru ca la final să aflăm că fiul, de fapt, a murit, însă bătrânul continuă să îi scrie.

Da, suntem singuri într-o mare de oameni, par textele să strige. Iar fiecare își duce singurătatea așa cum poate, sperând că uneori pot să o alunge cu ajutorul iubirii, care, de cele mai multe ori se dovedește a fi una ori imposibilă, ori damnată de la început.

Noul volum al scriitorului Alexandru Jurcan, membru al Uniunii Scriitorilor-filiala Cluj

„De ce credem că ei nu au probleme?” – este o întrebare ce apare chiar în primele pagini ale cărții, o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem zi de zi când credem că doar nouă ni se întâmplă lucruri rele. Astfel, indiferent că personajul principal al vreunui text este un pensionar, un amant, un tată violent, o profesoară, o tânără abia majoră, fiecare are crucea sa de dus. Fiecare are propria sa doză de egoist(m). Nu există acțiune fără reacțiune. De asemenea, izul tineresc al textelor se întrepătrunde într-un mod ideal cu un fel de melancolie a îmbătrânirii, care se resimte în numeroase proze.

Iubirea bolnavă și depresia sunt alte teme recurente, teme care par să fie recurente și în viețile noastre. Câte persoane dintre cele pe care le cunoaștem ascund o depresie urâtă și își petrec zilele gândindu-se la moduri în care să scape de viață? Câți oameni prinși în relații toxice cunoaștem?

De asemenea, Jurcan tratează și modul în care tehnologia ne afectează viața, una dintre cele mai puternice proze pe această temă fiind „Umbra Lara”, în care o profesoară mânată de singurătate apelează la o aplicație de dating și ajunge să fie violată de către cel pe care îl întâlnește prin intermediul aplicației.

„Dacă aș putea arunca la coș toate amintirile urâte”, scrie autorul undeva spre finalul cărții. Însă, acest volum, pare să fie conceput tocmai din amintirile urâte pe care scriitorul a reușit cu atât de multă măiestrie să le „fure” de la cei pe care i-a întâlnit și apo să le ucidă în volumul de față.

Despre autor

Alexandru Jurcan (n. 15 iulie 1948 la Dîrja, comuna Panticeu, județul Cluj) este un poet, prozator, regizor de teatru. În prezent este profesor de limba franceză la Liceul Teoretic ”Octavian Goga, Huedin și la Institutul Cultural Francez Cluj și coordonator, regizor, scenarist al trupei de teatru Assentiment din Huedin. A fost distins de-a lungul carierei sale cu numeroase premii la nivel național, dar și în afara granițelor.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.