1 iulie 2014

“AIDA” de Verdi, mega-spectacol în Piaţa Unirii. De la anul, Clujul ar putea avea festival de operă în aer liber

By In Esenţial

Clujenii vor avea ocazia să vadă în premieră, spectacolul AIDA de Giuseppe Verdi în aer liber pe data de 5 iulie în Piaţa Unirii de la ora 20,00. Cu ocazia acestui eveniment, Matei Miko,  organizatorul Balului Operei,  a promis că de la anul va organiza un festival de operă în aer liber.

Distribuţia spectacolului magistral AIDA este formată din 8 solişti, 60 de instrumentişti, 60 de corişti şi 30 de balerini, cărora li se alătură cei 450 de figuranţi-voluntari, implicaţi în evenimentul ce va fi pus în operă în faţa a 10.000 de spectatori estimaţi.

 

Opera Naţională Română doreşte să se apropie de clujeni, astfel că de această dată vine cu o idee ce îi va implica pe cetăţeni în mod direct. Mai exact, 450 de clujeni au ocazia unică de a face figuraţie-voluntară devenind astfel parte integrantă din proiect.

 

“Ne-am oprit la titlul AIDA pentru că este una dintre capodoperele genului, e vorba de una dintre cele mai mari reuşite ale lui Verdi. Dorim să implicăm comunitatea şi să-i aducem pe clujeni în mijlocul oraşului. La un moment dat vom avea acest marş triumfal pe care toată lumea cred că îl ştie şi unde încercăm să implicăm figuranţi dintre clujeni. La ora actuală s-au înscris peste 300 de voluntari la acţiune şi le vom oferi costume, elemente de recuzită nişte imitaţii de săbii şi suliţe astfel încât publicul să se poată bucura de un tablou cât mai sugestiv”, a declarat Marius  Vlad Budoiu, directorul Operei Naţionale Române Cluj.

 

Aida

Organizatorii spectacolului AIDA au planuri mari de viitor-(c) clujulcultural.ro

Clujul ar putea avea de la anul un festival de operă în aer liber

Matei Miko  a ţinut neapărat să îi facă o promisiune directorului Marius Budoiu.

 

“Eu vreau să vă fac o promisiune. Clujul, prin acest gen de evenimente se va înscrie într-un lanţ internaţional. Eu promit că împreună cu Asociaţia Culturală Pro Transilvania de la anul am să pregătesc un festival de operă în aer liber la Cluj. Anul viitor vom fi la dispoziţia dumneavoastră pentru că iubesc acestă instituţie”, a spus Matei Miko.

 

Budoiu: ”În Cluj există o comunitate foarte puternică de iubitori de operă care se implică”

Directorul operei din Cluj a mai spus că în această organizare au avut parte şi de ajutorul unor elevi de la Liceul de Artă precum şi al unor elevi de la Nicolae Bălcescu.

 

“Costumele sunt foarte frumoase, sunt costumele pe care noi le avem aici în operă. Liceu de Artă ne-a ajutat să confecţionăm nişte stindarde pentru legiunile noastre egiptene, stindarde care arată extraordinar. Ei s-au oferit să orneze o corabie pentru că în stadiul în care am făcut-o noi arăta ca o schiţă de corabie egipteană. Alţi oameni vor veni cu cai la acest marş. Nu vrem să ne lăsăm mai prejos de Alba Iulia unde am avut o AIDA tot în aer liber şi unde au venit 5.000 de oameni”, a adăugat Marius Budoiu.

 

“Elevii de la liceu au pictat steagurile şi vreau să vă spun că s-au implicat şi elevi de la Bălcescu şi e un lucru deosebit că au putut colabora în această scenă. Mulţi dintre ei s-au şi înscris în lista de figuranţi şi mă întreabă deja când vor mai avea ocazia să colaboreze cu opera pentru că vă daţi seama ce ocazie bună este pentru ei din punct de vedere profesional”, a spus Hermina Csata din partea Liceului de Artă „Romulus Ladea”.

 

Spectacolul a beneficiat de ajutor financiar din partea Ministerului Culturii şi a Primăriei Cluj-Napoca

“Acest proiect este un proiect pe agenda Operei Naţionale din Cluj deci el are o finanţare din partea Ministerului Culturii care e patronul nostru şi de asemenea există un proiect care se numeşte chiar “Opera pentru Cetate” şi care a fost depus şi este finanţat de către Primăria Cluj-Napoca, sunt 70.000 de lei acolo din care am făcut costumele şi elementele de decor care nouă ne lipseau. Adică, noi a trebuit să adaptăm tot la ceea ce înseamnă aer liber. Încă suntem în cautarea unui cort care să acopere orchestra”, a spus Sabin Mircea Rus, PR la Opera Naţională Română Cluj-Napoca.

 

O primă întâlnire a figuranţilor voluntari va avea loc miercuri, 2 iulie, când este programată proba de costume. Totodată, aceştia se vor deplasa în teren pentru a pune la punct câteva detalii.

 

 

 

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.