1989, dramă politică despre căderea Cortinei de Fier, proiectat la Casa TIFF

A 7-a Actualitate

Echipa nominalizată la Oscar pentru documentarul „Burma VJ” prezintă, in 10 septembrie, ora 20.00, filmul 1989, o dramă politică despre căderea Cortinei de Fier. Filmul va fi proiectat la Sala Mare a casei TIFF, str. Universităţii 6.

Intrarea e liberă.

film tiff

Un tânăr tehnocrat necunoscut, Miklós Neméth, este pus în funcţia de prim ministru al Ungariei. El trebuie să salveze economia aflată într-o stare deplorabilă. De aceea, decide să taie din bugetul de stat cheltuielile pentru aparatul de control al graniţelor, pe cât de masiv, pe atât de costisitor.

În curând va afla că decizia îl pune în faţa unor adversari puternici şi a comuniştilor de modă veche. În acelaşi timp, un cuplu de tineri din Germania de Est, încurajat de zvonurile conform cărora graniţa Ungariei cu Austria va fi deschisă câteva zile pentru desfăşurarea unui picnic pan-european, la fel ca mii de locuitori ai Germaniei de Est, decid să încerce să scape.

Cei doi sunt însă prinşi în jocurile politice pentru putere ce se desfăşoară în spatele uşilor închise din Blocul Estic. Tânărul este împuşcat la graniţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *