Ce mai faci, Scriitorule? Invitat Andrei Doboș, la Cărtureşti

Carte

 

 Librăria Cărtureşti reia seria de dialoguri din ciclul, „Ce mai faci scriitorule”,
joi, 18 februarie 2016, ora 19:00 la  Iulius Mall, Cluj, printr-o întâlnire cu Andrei Doboș. 

 

Despre autor

Poet.
Născut pe 6 august 1984 la Turda.
Absolvent al Facultății de Litere din Cluj. Redactor Echinox în timpul studiilor. În prezent doctorand.
Timp de câțiva ani redactor de carte la editura Casa Cărţii de Ştiinţă.
Membru în Club literar, Nepotu’ lui Thoreau şi Discuția Secretă.
Autor al volumelor mănăştur story (editura Vinea, 2007); carnetul Apă tulbure, antifoane etc. (colecţia undergorund no name, 2009), Inevitabil (editura Casa de pariuri literare, 2011) și Valea rea (edituraCartea Românească, 2015).

Părerile unor colegi de generație:

Inevitabil, Andrei Doboş este printre cei mai buni poeţi ai momentului: bucolic într-o epocă tehno, diarist conştiincios într-un timp al sincopei. Eroul poemelor sale – şi îmi convine asta – are graţia unui prof de ştiinţe naturale altoită cu înţelepciunea unui mandarin.” (Ştefan Manasia)

„Înarmat cu o cameră video sofisticată, Andrei Doboş transpune noaptea pe hîrtie ceea ce filmează: scene uimitoare din acest uriaş decor urban pe lîngă care noi, oamenii grăbiţi, trecem zilnic uitînd pe ce lume trăim.” (v. leac)

„Andrei Doboş are ochiul celui care respiră nemişcat, dar imers într-o complicatio cosmică. Personajul poemelor e lumea deja dintotdeauna trecută, cu ramuri mici şi strîmbe. Însă trucurile acesteia – cinematice, dereglante nu au cum să ţină căci în inima ei, inevitabil, se întinde the view from nowhere”.(Vlad Moldovan)

Și, în fine, o introspecție:
„Este frumos să scrii poezie, dar şi să porţi măşti de silicon. Cel mai mult îmi place să mă plimb ore în şir, nu prea contează unde, pe munte sau în mijlocul aglomeraţiei intoxicate din oraş. Îmi plac păsările, vrăbiuţele şi corbii mai ales. Îmi plac florile, soarele şi furtunile de vară, dar singura bucurie reală o găsesc în aceste texturi şi sonuri afective, în zgura informă a experienţelor pe care o orchestrez ca din interiorul unui pian stricat.(Andrei Doboș)

CE MAI FACI, SCRIITORULE? e continuarea, sub un nume și o imagine noi, a dialogurilor cu scriitori pe care Cărtureștiul le-a propus în ultimii ani. Niște întâlniri tihnite și fără fasoane, cu oameni în carne și oase pe care-i aducem în fața voastră pentru părerile și ideile lor. Îi întrebăm despre scris și literatură, dar și despre stil de viață, pasiuni, dileme, politică și societate. Și ne închipuim că genul ăsta de întâlniri au loc peste tot unde există o viață literară normală.

Unii dintre invitații noștri sunt celebri, atât cât permite literatura română. Alții, dimpotrivă, necunoscuți marelui public – noi credem însă în ei și vă propunem să-i descoperiți înainte de-a intra în manuale. În cazul celor pe care i-ați citit deja, poate fi o provocare să vedeți dacă sunt așa cum vi i-ați închipuit. Sau să le spuneți, pur și simplu, ce credeți despre cărțile lor, cât de mult v-au încântat, intrigat sau dezamăgit. În cazul celor de care n-ați auzit, fiți curioși și riscați – cine știe, poate se lasă cu fiorii primei întâlniri. În fine, noi credem că e o șansă să ai acces la making off-ul cărților și că asta îți poate spori plăcerea lecturii – altfel bei și un vin după ce ai vizitat crama și ai discutat prietenește cu proprietarul, privind cum apune soarele peste vie.

La finalul întâlnirilor veți ști cu siguranță dacă doriți una sau mai multe dintre cărțile invitatului, un autograf sau adresa sa de facebook. Deși nu vânzarea este miza principală a acestor evenimente, suntem convinși că achiziția cărților e cea mai concretă metodă de a susține autorii care v-au convins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *