familion cu surprize
Familion
3 decembrie 2017

Zile dedicate lui Moș Nicolae la „Puck”

Copiii pot să aducă globuri la teatru

By In Actualitate, Teatru

Teatrul de Păpuși ,,Puck îi așteaptă pe clujeni la începutul lunii decembrie, cu o mulțime de spectacole și activități atractive.

Moș Nicolae este eroul principal al acestor zile, așa că cei mici vor putea lua parte la ateliere de creație, o scenetă interactivă plină de magie, o seară de lecturi și multe altele.

Manifestările din seria „Zile de Poveste cu Moș Nicolae” încep luni, 4 decembrie 2017, de la ora 18.00, la Teatrul de Păpuși „Puck”, cu „Atelierul lui Moș Nicolae”, susținut de actrița Andreea Bolovan. În cadrul acestui atelier, conceput special pentru copiii cu vârste cuprinse între 5-12 ani, cei mici vor învăța să-și facă propriile jucării și să creeze cu acestea cele mai originale povești de iarnă. Participarea la acest atelier se face pe bază de rezervare, iar locurile sunt limitate.


Aventurile de iarnă continuă marți, 5 decembrie, de la ora 10.00, când cei mici sunt așteptați la sceneta interactivă „De Moș Nicolae, Puck salvează magia poveștilor”. Pentru că magia poveștilor e pe cale să dispară, toate personajele îndrăgite apelează la spiridușul lor preferat, Puck, să le vină în ajutor. Cei prezenți vor călători, astfel, prin lumea Frumoasei din pădurea adormită, a Scufiței Roșii sau a lui Apolodor pentru a-l ajuta pe Puck în această misiune fermecată.
Spectacolul li se adresează copiilor de peste trei ani, iar conceptul, regia și interpretarea le aparține actorilor Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.

Miercuri, 6 decembrie, de la ora 12.00, vor avea parte de o reprezentație a spectacolului „Croitorașul cel Isteț”, în regia Emiliei Nechita, copiii de la Mănăstirea Dumbrava. În aceeași zi a Sfântului Nicolae, de la ora 18.00, cei mici sunt așteptați  pentru o seară de lecturi dedicată întregii familii.

Poveștile vor fi citite în jurul bradului poveștilor, rămas, însă, fără podoabe. Cei care doresc să îl ajute pe Puck să strângă podoabe fermecate pentru bradul poveștilor din seara de 6 decembrie sunt așteptați să aducă globuri realizate sau ornate chiar de ei (cu numele fiecărui mic artist pe ele) la Teatrul „Puck”, la spectacolele de sâmbătă, 2 decembrie, și duminică, 3 decembrie.

Spectacol al Teatrului Puck, premiat la Festivalul Impuls 2017

Premiul pentru creativitate și excelență în folosirea mijloacelor tradiționale de animație în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls 2017 a fost câștigat de Teatrul de Păpuși „Puck”. Distincția revine spectacolului nonverbal „Strada cu îngeri”, în regia, scenariul și scenografia lui Decebal Marin.

Spectacolul nonverbal „Strada cu îngeri” ilustrează legătura dintre oameni și îngeri, vorbindu-le spectatorilor despre bunătate, frumusețe și credință în mai bine. Acesta a avut premiera la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca în 13 ianuarie 2017.

„Urmărim să atingem sufletul celui care este deschis să privească în profunzime. Îngerii sunt foarte prezenți în viețile noastre, chiar dacă nu suntem destul de deschiși să simțim inspirația și protecția pe care ni le dăruiesc. Fiecare dintre noi are parte de miracole cotidiene: avem momente de iluminare, momente de inspirație, când ni se pare că simțim atingerea angelică a lumii spirituale. Poate se întâmplă atunci când ne îndrăgostim, poate când ieșim în natură sau când interacționăm cu animalelele. Ne emoționează, iar acea lumină se trezește și se amplifică. Despre această lumină vorbește spectacolul. Avem mai multe personaje și vedem ce se întâmplă cu ele când lumina se trezește: se îndrăgostesc, se iartă, se bucură. Este un demers sensibil, delicat și onest”, declară Decebal Marin.

Distribuția este formată din actorii: Andreea Bolovan, Ștefan Craiu, Robert Gutunoiu și Andra Ștefan. Păpușile sunt realizate de Ion Bătăiosu și Decebal Marin, sculptura și picture de artiștii Elena Ilaș și Florin Marin, iar muzica este semnată de Traian Păcurar.

Acest spectacol a mai obținut disticții la cea de-a 24-a ediție a  Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii de la Subotica – Serbia. Este vorba de Premiul pentru cele mai frumoase păpuși, realizate de către Decebal Marin și Ion Bătăiosu și Premiul pentru calitatea mânuirii păpușilor, acordat celor patru actori care alcătuiesc distribuția spectacolului.

Spectacolul „Strada cu îngeri” s-a jucat la Festivalul ImPuls în 19 noiembrie.

Juriul ediției a fost compus din: Doina Papp, critic de teatru (președintele juriului); Irina Ionescu, critic de teatru și Director al Direcției Programe la Institutul Cultural Roman; Marinela Țepuș, critic de teatru și director al Teatrului Nottara; Monica Andronescu, critic de teatru și redactor șef al revistei Yorick; Cristina Rusiecki, critic de teatru; Ciprian Huțanu, regizor si profesor la Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași; Baczó Tünde, coregraf; Raluca Tulbure, secretar literar la Teatrul Țăndărică și secretar al juriului. Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls este organizat de Teatrul „Țăndărică” din București, iar ediția din acest an a avut loc între 17 și 27 noiembrie.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1