Un număr de 118 proiecte dintre cele 232 depuse de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial au fost admise spre finanţare, potrivit unei liste publicate pe site-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Evaluarea iniţiativelor depuse a fost finalizată, iar în perioada 6 – 8 august pot fi depuse contestaţiile.

Un număr de 68 de proiecte au fost admise, iar 50 au fost „admise cu clarificări”. Pentru cele „admise cu clarificari”, solicitanţii sunt invitaţi, în aceeaşi perioadă, să discute la sediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Cel mai mare punctaj – 98 – a fost obţinut de „Un Secol De Muzică: concurs de proiecte de creaţie muzicală şi muzicologică românescă dedicată Centenarului României (1918-2018) şi Primului Război Mondial”, depus de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, care solicită o finanţare de 1 milion de lei.

Printre proiectele care au fost admise se numără „Festivalul Cântecului Patriotic” (Asociaţia Pe Mureş şi Pe  Târnava), „Agresiuni identitare şi patrimoniu nematerial” (Fundaţia Universitară a Mării Negre), „Ansambluri folclorice naţionale şi internaţionale elogiază România Centenară” (Asociaţia Folclorică Valea Prahovei), „Bucharest International Dance Film Festival, ediţia a-IV-a” (Asociaţia Tangaj Dance), „Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent – ediţia a VIII-a” (Asociaţia Teatrul.ro) şi „Centenar 2018 Iuliu Maniu – Întoarcerea acasă” (Asociaţia Clubul Monarhiştilor).

„Gala artei plastice româneşti la 100 de ani de România” şi „Premiile Uniunii Artiştilor Plastici”, „Realizare statuie ecvestră Regele Ferdinand I Întemeietorul şi statuia în mărime naturală Iuliu Maniu – Oradea” (Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor) se numără printre proiectele respinse pentru neconformitate administrativă.

În perioada 18 mai – 18 iunie, a avut loc sesiunea de depunere de proiecte din partea ONG-urilor.

Pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri a fost alocată suma de 150 de milioane de lei – pentru proiecte propuse de unităţile administrativ-teritoriale (UAT), pentru instituţiile centrale şi organizaţii non-guvernamentale, în mod egal. Perioada în care pot fi organizate evenimentele este 2018 – 2020.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.