UPDATE Scandal fără precedent la Fabrica de Pensule. Trei artişti au înregistrat marca şi s-a ajuns la ameninţări cu proces

Esenţial Vizual

Scandal fără precedent la Fabrica de Pensule Cluj, cel mai important brand cultural al Clujului în artele performative şi arte vizuale, scrie astăzi prestigiosul săptămînal Observator Cultural, într-un articol semnat de Iulia Popovici, teatrolog, curator şi membru al echipei Festivalului Temps dImage, dezvoltat de Asociaţia Colectiv A.

Concret, ruptura din interiorul asociaţiilor care compun Fabrica de Pensule şi a artiştilor din cadrul ei, care durează  deja de peste un an, s-a materializat, scrie Obsevator Cultural, în înregistrarea de către artiştii plastici Daria Dumitrescu, Florin Ştefan şi Zsolt Berszan a mărcii Fabrica de Pensule la OSIM România şi Oficiul European pentru Armonizatea Pieţei Interne(OHIM), fără ca restul asociaţilor să îşi dea acordul pentru acest fapt! În urma acestui demers doar cei trei  reprezintă interestele Fabricii de Pensule!

Cei trei artişti cer ca artele performative să fie delimitate de artele vizuale.

Restul foştilor parteneri din Fabrica de Pensule, Fundaţia AltART (Szakats Istvan şi Rariţa Zbranca şi alţii), ReciprocA, GroundFloor, Colectiv A, Galeria Plan B şi alţii au ameninţat că vor da în judecată pe cei trei  care au înregistrat marca fără ştiinţa lor.

Sursele clujulcultural.ro vorbesc despre două grupuri mari, antagonice, din Fabrica de Pensule. Situaţia se va tranşa în justiţie, cel mai probabil, dar atmosfera de lucru şi creaţie e una de tensiune, e degradată.

pensule

Astăzi, pe adresa redacţiei clujulcultural.ro a sosit un comunicat prin care artistul Florin Ştefan anunţă înfiinţarea Federaţiei Galeriilor şi Artiştilor din… Fabrica de Pensule, care debutează cu un eveniment de zile mari, sase expozitii simultan.

Fabrica de PensuleCluj a luat fiinţă acum aproape şapte ani, ca proiect comun al unei federaţii de asociaţii şi fundaţii din zona artelor contemporane şi a devenit un brand recunoscut internaţional!

 

 Ce spune Federația Fabrica de Pensule

” Dragi prieteni ai Fabricii de Pensule,

Prin efortul colectiv din ultimii 6 ani a peste 60 de artiști, galeriști și manageri culturali, Fabrica de Pensule a devenit unul dintre cele mai semnificative spații independente de producție și de difuzare a artelor vizuale și performative din România.

Un element distinctiv al Fabricii de Pensule l-a constituit mereu interdisciplinaritatea, prin colaborările între membrii activi în diferite domenii și prin coexistența unor demersuri artistice diverse în același spațiu fizic. Acest lucru a definit de la bun început proiectul și a coagulat în jurul lui actori importanți ai scenei culturale independente din Cluj și din țară.

În cei 6 ani de la înființare au avut loc peste 1500 de evenimente – expoziții, spectacole de teatru și dans contemporan, ateliere, cursuri, dezbateri, proiecții de film și performance-uri, produse sau găzduite de Fabrica de Pensule. Succesul Fabricii (măsurat prin cei peste 60.000 de vizitatori,  cele peste 8000 de like-uri ale paginii facebook.com/fabricadepensule și peste 250.000 de vizualizări ale siteului www.fabricadepensule.ro) a adus inevitabil și o nouă proiecție din exterior asupra identității sale și, odată cu ea, noi așteptări despre vizibilitate și succes.

Despre spiritul interdisciplinar și efervescența creativă a Fabricii au scris The New York Times, Huffington Post sau Phaidon, plasând Fabrica de Pensule în mijlocul discursurilor actuale despre pluralitatea și diversitatea centrelor artei contemporane și în dezbaterile axate pe rolul publicului în formularea de noi modele instituționale.

În toți acești ani, comunitatea Fabricii de Pensule a fost reprezentată de Federația Fabrica de Pensule, fondată odată cu lansarea spațiului în 2009, organizație prin care au fost derulate programe reprezentative pentru această comunitate și pentru publicul larg: Linia de producție, Trei Schimburi, Școala de vară de management cultural, Atelierele Fabricii etc. Atenția acordată contextului local s-a tradus prin proiecte de educație și de acțiune în spațiul public cu o miză socială largă, relevante pentru o construcție pe termen lung, așa cum este Fabrica de Pensule.

La începutul anului, un grup de artiști și galeriști s-a organizat în două entități juridice noi: Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule și Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule. Acest demers a fost făcut fără știrea majorității artiștilor sau a organizațiilor din Fabrica de Pensule și, din păcate, a fost însoțit de o lipsă de colegialitate și transparență față de care ne exprimăm profunda dezaprobare. Trei persoane fizice (Zsolt Berszán, Teodora-Daria Dumitrescu și Florian-Liviu Ștefan, membri fondatori ai celor două entități noi) au înregistrat numele „Fabrica de Pensule” și logoul Federației ca marcă înregistrată în spațiul comunitar (OHIM), condiționând Federația Fabrica de Pensule în folosirea propriului său nume.

Înregistrarea mărcii a fost făcută pe ascuns, fără nici un fel de mandatare din partea Federației Fabrica de Pensule, iar logoul utilizat în marca înregistrată a fost preluat ilegal (acesta fiind proprietatea intelectuală a Federației Fabrica de Pensule din 2010). Aceste aspecte, împreună cu utilizarea abuzivă a numelui Federației în denumirea mărcii fac în prezent obiectul unor litigii între Federația Fabrica de Pensule și persoanele menționate.

Suntem conștienți că această situație împovărează relația de încredere construită în mai bine de șase ani între noi și dumneavoastră – între Fabrică și prietenii ei.

Din această cauză, ne simțim datori și responsabili să venim în întâmpinarea dumneavoastră, asigurându-vă de determinarea în a ne continua activitatea și programele.

Vă invităm să fiți în continuare parte din proiectele noastre și să urmăriți evenimentele și inițiativele pe care Federația Fabrica de Pensule își propune să le dezvolte în anii care urmează: susținerea scenei culturale locale și naționale prin implicarea în proiecte majore pentru comunitatea locală, dezvoltarea programelor și proiectelor culturale interdisciplinare și sprijinirea producției artistice contemporane pe termen lung.

 

Cu stimă,

Corina Bucea

Miki Braniște

Diana Marincu

Ciprian Mureșan

Mihai Pop

Rarița Zbranca

Membri ai Consiliului Director al Federației Fabrica de Pensule

 

István Szakáts

Președinte Federația Fabrica de Pensule”

Ce spun cei care au înregistrat marca la OHIM

Clujulcultural.ro a discutat astăzi cu Florin Ştefan, unul din artilşti plastici care au  înregistrat marca la OHIM.

„Aici sunt mai multe chestiuni de discutat şi lămurit. Odată că marca a fost liberă şi a fost înregistrată de primul artist care a găsit spaţiul Fabrica de Pensule, Daria Dumitrescu. Ea e pionerul Fabricii de Pensule, ea este cea care  a descoperit locul, apoi au venit restul, aduşi de ea. Doi. Comitetul Director de care îmi spuneţi nu există, nu a fost ales niciodată de artiştii din Fabrica de Pensule, nu au existat alegeri, nu am participat la aşa ceva. Istvan Szakats se autointitulează preşedinte pe o structură care nu există, de aceea am şi fost nevoiţi să ne organizăm în asociaţii la început de an. Nu am nici o firmă, aşa cum scrie în Observator Cultural, e o informaţie greşită, eu fac parte dintr-un ONG. Szakats Istvan şi ceilalţi au dat dovadă de netransparenţă în toţi anii aceştia, de o lipsă totală de comunicare, mai ales în derularea proiectelor şi a transparenţei fondurilor care au ajuns doar la ei. Primăria Cluj ştie de situaţia din Fabrică, a fost informată de noi şi nu avem ce reproşa modului în care primăria s-a achitat de sarcini faţă de Fabrică. Toţi am muncit pentru marca asta, şi nu putem accepta ca cineva ca Szakats, care a târât Fabrica de Pensule în scandaluri politice, cum a fost cel cu plăcuţele bilingve, sau a atacat Primăria în repetate rânduri, deci pe finanţator, să ne reprezinte, pe noi cei care am pus bazele Fabricii de Pensule sau activăm aici şi aducem  de multe ori bani de acasă ca să funcţionăm. Regretăm acest scandal, dar nu se mai putea. Suntem dispuşi la dialog dar de acum ne ne vom mai lăsa la mâna unora care vor să îşi aroge ei toate succesele Fabricii de Pensule. Repet, tot ce s-a făcut s-a făcut legal de către noi, după ce am constatat un management falimentar atâţia ani. Inclusiv faptul că sigla şi marca nu erau înregistrate dovedeşte amatorism maxim în management”, a spus artistul Florin Ştefan, de la galeria Intact.

3 thoughts on “UPDATE Scandal fără precedent la Fabrica de Pensule. Trei artişti au înregistrat marca şi s-a ajuns la ameninţări cu proces

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *