12 iunie 2018

Un spectacol de Purcărete a atras atenţia festivalului din Edinburgh

By In Teatru

A 25-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a debutat în weekend. 

Clujulcultural.ro a avut un trimis la fața locului. 

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea ca importanță și mărime între festivalurile europene de teatru și apropiat ca importanță și ținută cu cele de la Edinburgh şi Avignon și-a deschis spațiile consacrate sutelor de mii de participanți care umplu sălile de spectacole, piețele și străzile Sibiului.

Spațiul industrial cunoscut de Sibieni drept La Faust, în fapt, Fabrica de Cultură UniCredit s-a completat cu o nouă sală dedicată marelui regizor Eugenio Barba și care îi poarta numele din 9 iunie. Sala a fost inaugurată cu premiera spectacolului „Povestea prinţesei deocheate“, regia Silviu Purcărete.

Foto de Dragoș Dumitru

Fabrica de Cultură UniCredit este acum un complex cultural alcătuit din Sala Faust, Sala Lulu, Sala Eugenio Barba și spațiul exterior amenajat pentru spectacolul „Metaporphosis“ al aceluiași Silviu Purcărete.

Marele regizor de origine italiană Eugenio Barba va fi prezent la Sibiu în finalul festivalului, când va susține un dialog cu criticul George Banu, iar spectacolul său The Tree se va juca vineri, 15 iunie.

„The Scarlet Princess“- „Povestea prinţesei deocheate“ este un spectacol original gândit de Silviu Purcărete și ales pentru a deschide Jocurile Culturale și Olimpice de la Tokyo din 2020. La baza acestei povești stă piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea , pe care Silviu Purcărete croit o țesătură în care tragicul și comicul se împletesc organic. E un spectacol european, în care sunt utilizate regulile și spațiul kabuki, peste care textul lui Tsuruya Nanboku și stilul lui Silviu Purcărete de a reinterpreta în manieră personală o poveste clasică formează o magie din care jocul de excepție al actorilor și comicul nu te extrag, ci marchează doar o zonă de siguranță din care poți privi cu detașare tot ceea ce se desfășoară pe scenă și în lumea creată de orice spectacol.


E povestea lui Seigen, stareț al unui templu, care se îndrăgostește de Shiragiku, un tânăr discipol. Cei doi decid să se sinucidă, neputând supraviețui unei vieți cu o iubire imposibilă. Dacă tânărul moare, preotul îi supraviețuiește și conform pricipiilor budhiste, după șaptesprezece ani la templu ajunge Prințesa Sakura, ce intenționează să se călugărească, pentru a ispăși un păcat carnal. Maestrul Seigen îl recunoaște în ea pe Shiragiku, îm forma sa reîncarnată și se îndrăgostește din nou.
E aici un șir de iubiri obsesive, de crime și trădări, de răzbunare și reîncarnări, cu destine care nu se pot desăvârși nici în dragoste, nici în credință. Silviu Purcărete jalonează toate aceste teme grave cu umor și auto-ironie, într-un tandem cultural europeano-japonez.

„The Scarlet Princess“- „Povestea prinţesei deocheate“
Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Traducerea din limba engleză: Eugen Gyemant
Muzica originală: Vasile Șirli
Asistenți regie: Eugen Gyemant, Sanda Anastasof
Asistent scenografie: Iuliana Gherghescu
Face designer: Minela Popa
Make-up: Elena Vlad, Corina Predescu, Alexandra Spătărelu
Consultant artistic: Kazuyoshi Tomita
Manager proiect: Claudia Domnicar
Coordonator marketing: Eliza Ceprăzaru
În distribuție: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu

Text de Alice Valeria Micu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.