UBB premiată pentru programul #centenar la Galei Premiilor Radio România Cultural

Actualitate

Universitatea Babeş-Bolyai a fost distinsă luni, 19 martie 2018, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural, desfăşurate la Teatrul Odeon din București,  cu Premiul special Centenar ca o recunoaștere a consistenței și valorii activităților desfășurate în ultimii ani (zeci de conferințe naționale și internaționale, expoziții, volume publicate, spectacole etc.).

Premiul „Centenar” a fost oferit Universităţii Babeş-Bolyai „pentru modalitatea exemplară în care îşi îndeplineşte misiunea didactică şi de cercetare într-un orizont multicultural şi multilingvistic”, continuând tradiţiile unei şcoli ardelene de elită, se arată în motivația juriului.â

 Prezent la decernarea premiilor, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector UBB, a subliniat că acest premiu încununează munca unui număr foarte mare de colegi din cadrul Universității care, începând din anul 2014, au dezvoltat, în cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar și cu sprijinul Direcției Generale Administrative și al Direcției Comunicare și Relații Publice, un program amplu, unic în mediul universitar din România și nu numai.

„Realizările obținute în cadrul Programului Centenar (care la UBB se va încheia în anul 2020) au fost posibile datorită unei fericite continuități asigurate, începând din anul 2012, la nivelul conducerii UBB, prin persoana rectorului acad. prof. Ioan-Aurel Pop, un istoric profund și o personalitate validată național și internațional, care a lansat o strategie viabilă și sustenabilă managerial de sărbătorire a Centenarului și a coordonat multiplele echipe implicate în derularea activităților variate ce au compus acest program”, a precizat prorectorul Ioan Bolovan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *