„Tóth Ilonka”, spectacol al Teatrului Naţional din Budapesta, în turneu la Cluj

Actualitate Teatru

Teatrul Naţional din Budapesta va prezenta pe scena Teatrului Maghiar de Stat, în colaborare cu Consulatul General al Ungariei la Cluj, spectacolul Tóth Ilonka realizat cu ocazia aniversării a 60 de la revoluţia din 1956.

Premiera spectacolului – pus în scenă de Attila Vidnyánszky, directorul Teatrului Naţional din Ungaria – a avut loc în octombrie 2016, la Teatr Polski din Varşovia, în cadrul Anului Solidarităţii Ungaro-Polone şi în Stagiunea Culturală Ungară în Polonia.

La Cluj, acest spectacol se va juca joi, 6 aprilie, ora 19.00, iar biletele pot fi cumpărate de la casieria teatrului zilnic, între orele 10.00 și 14.00, precum şi de pe www.biletmaster.ro.

Spectacolul se joacă cu supratitrare în limba română.

Cazul studentei la medicină Ilonka Tóth a constituit primul şi singurul proces public în cadrul represiunii de după revoluţia şi lupta pentru libertate din anul 1956. Regimul Kádár a inventat acest proces cu scopul de a convinge opinia publică din toată lumea că pe străzile Budapestei nu erau tineri nevinovaţi care luptau pentru libertatea Ungariei, ci criminali de drept comun, care ucideau comunişti nevinovaţi. Procesul înscenat sub conducerea nemijlocită a Moscovei s-a încheiat cu depoziţia studentei de douăzeci şi patru ani care își recunoștea fapta și executarea ei – scrie Andor Szilágyi, autorul piesei inspirate din istoria recentă.

Rolul principal este interpretat de Andrea Waskovics. Particularitatea spectacolului constă în faptul că actorii Gyula Bodrogi, László Csurka, László Dózsa, Károly Mécs şi Ági Voith au fost participanţi activi sau martori ai revoluţiei. În alte roluri mai apar: Ildikó Bánsági, Gábor Bakos-Kiss, Ödön Rubold, Ferenc Szélyes, Gergő Krausz, precum şi studenţi ai Institutului de Teatru al Universităţii din Kaposvár şi vocea înregistrată a actorului Péter Blaskó.

„Atmosfera plină de tensiune a spectacolului este dată de ritmul acţiunilor care se desfăşoară în paralel, haotic, uneori corelate, alteori nu, din care se detaşează doar câteva evenimente sau momente semnificative. Anumite elemente ale decorului şi ale regiei evocă universul kafkian”, spune criticul Kinga Forgách.

Producția spectacolului şi organizarea turneului au fost realizate cu sprijinul Comitetului Comemorativ înfiinţat de Guvernul Ungariei cu ocazia aniversării a 60 de ani de la revoluţia din 1956 și a luptei pentru libertate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *