Teatrului de Păpuși „Puck” susține artiștii suferinzi

Teatru

La finalul acestei săptămâni, artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor susține spectacole ale căror încasări vor fi donate în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști” 2018, organizată de UNITER pentru sprijinirea oamenilor de teatru din toată țara aflați în situații dificile.

Primul va fi „Povești clujene”, a cărui premieră va avea loc în 9 martie, de la ora 11. Acesta va fi jucat în scopuri caritabile sâmbătă, 10 martie, de la ora 11. Al doilea spectacol caritabil va fi „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regia Doinei Dejica, și va avea loc duminică, 11 martie, de la orele 11 și 12.30.

Premiera spectacolului „Povești clujene”, în regia Ibolyei Varga, va avea loc vineri, 9 martie, de la ora 11. Poveștile fac parte dintr-un volum semnat de Zágoni Balázs, un tânăr scriitor clujean contemporan. Inspirate din întâmplări și personaje reale ale Clujului, începând din secolele 9-10 și până la începutul secolului 20, aceste povești au ca temă onestitatea, onoarea și curajul.

”Vrem să aducem ceva din atmosfera de altădată a Clujului. Totodată, spectacolul își propune să îi ajute pe copii să descopere în ce oraș frumos trăim, ce istorie interesantă are și, totodată, să învețe că trebuie să respecte moștenirea spirituală și culturală a acestuia”, subliniază Varga Ibolya, regizoarea spectacolului.

Prima poveste are în centru o fetiță mai băiețoasă din fire, care se împotrivește mereu normelor familiei. De pildă, trage cu arcul pe ascuns, iar asta se întâmplă într-o perioadă în care fetele nu aveau voie să folosească arcul. A doua poveste se petrece în secolul 16, în perioada atacurilor turcești. Protagonistul acțiunii este un tânăr apicultor care ajunge să salveze Clujul cu ajutorul albinelor. A treia poveste se petrece la finalul secolului 19 și are legătură cu primul tramvai al orașului, cu locomotivă cu aburi. De asemenea, este evocat momentul în care ajunge la Cluj complexul statuar Matei Corvin.

Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii: Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Balogh Dorottya, Akos Attila, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.

Spectacolul se joacă în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Cel de-al doilea spectacol inclus în programul UNITER este „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regia Doinei Dejica. Este un spectacol foarte popular în rândul copiilor, mai ales datorită faptului că respectă convenția clasică a păpușilor la paravan, în care se regăsesc detaliile poveștii consacrate.

În această viziune regizorală se face apel la sentimente reale, la situații de viață, la tipuri de caractere, formându-se astfel un bagaj emoțional și rațional cu care copilul rămâne după plecarea din sala de spectacol.

Scenografia spectacolului este realizată de Epaminonda Tiotiu, iar din distribuție fac parte actorii: Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie / Angelica Pamfilie, Ionuț Constantinescu, Călin Mureșan, Adina Ungur.

Cele două reprezentații au loc în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Amintim că Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca își va dona încasările din vânzarea biletelor de intrare la spectacolele din acest weekend pentru sprijinirea oamenilor de teatru din toată țara aflați în situații dificile. Nicu Alifantis, Alexandrina Halic, Emilia Popescu și Marian Râlea sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiștii pentru artiști”, cei care îi invită pe spectatori să devină parte din schimbarea atitudinii față de situația delicată, dar rezolvabilă a artiștilor aflați în dificultate. Instituția clujeană se alătură celor 48 de teatre din toată țara înscrise în cea de-a 17-a

ediție a Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști” 2018 care susțin în luna martie spectacole caritabile, donând încasările Fondului de Solidaritate Teatrală.

„Dincolo de solidaritatea de breaslă, UNITER a încercat să dezvolte şi componenta de sensibilizare a opiniei publice prin atragerea de parteneri finanţatori, donatori, servicii, sponsorizări etc., o componentă ce a reuşit să se dezvolte în ultimii ani, aşa încât programul „Artişti pentru artişti” este posibil în baza parteneriatelor deja stabilite”, arată oficialii UNITER.

Cei care vor să sprijine campania au posibilitatea să vireze bani în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *