„Stai Launloc!”, expoziție de Mihai Barabancea la Cluj

Vizual

Spațiul artistic Launloc (strada Emil Racoviță, nr.55)  invită publicul, miercuri, 4 aprilie între orele 18:00-21:30,  la vernisajul expoziției “Stai Launloc!” a artistului Mihai Barabancea. Expoziția se poate vedea și a doua zi, între orele 18:00 și 21:30.

Greu de digerat dar și mai greu de uitat, prima expoziție a lui Mihai Barabancea la Cluj.

O expoziție foto-video ce te trimite direct în pătura subculturală a Bucureștiului. Este genul de expoziție care iți place foarte mult sau deloc.

Expoziția cuprinde printuri de mari dimensiuni cu imagini extrase din cele două  cărți publicate de artist: „Rescrierea Secvenței” și „Sărutul”. Povești din spatele scenei vor fi dezvăluite într-o instalație audio-video, sub forma unui triptic.

Pentru gurmanzi si nu numai galeria propune o masa plină cu o colecție de cărți poștale-ediție limitată, semnate și numerotate de către artist.


Mihai Barabancea este un artist din București, care colecționează momente kodak și încapsulează realități… un surfer pe un val de praf în ochi care abia s-a întors din viitor pentru a face sex cu mintea ta.
Interesul său pentru artă a crescut odată cu implicarea in șcena locală de graffti & street art la sfârșitul anilor ’90. Ulterior s-a înscris la Universitatea Națională de Arte, Departamentul de Fotografie și Video, unde s-a perfectionat.

Activitatea sa majestică actuală cuprinde fotografie, instalație, performance și hiper-reality hacking, toate acestea având ca obiect recurent mediul urban românesc, cu glitch-urile culturale specifice.
Mihai este initiatorul mai multor alte proiecte axate pe fotografie și autorul a două photobook-uri premiate. Titlul cărţii „Rescrierea Secvenţei” – sau Biblia celor respinşi – exprimă practic universul subiecţilor care, captivi în hiperrealitate, îşi reinterpretează propriile vieţi, se depăşesc, îşi asumă fiecare rol şi şablon preexistent şi performează Super Saiyan dincolo de acestea. Privitorul este imersat în ochiul ciclonului, amestecându-se printre personaje ca o holograma și este supus limitelor sale de confort și captiv propriilor
preconcepții.

În cea de a doua carte „Sărutul” sunt puse în discuție limitele artelor vizuale. Acesta reprezintă un experiment deoarece este un album foto accesibilizat și nevăzătorilor prin intermediul unor embosări tactile și a descrierilor în Braille. Cand utilizezi funcțiile cognitive ale creierului ca memoria, imaginația și emoția nu ai nevoie de ochi. Nu o sa mai fie diferențe între noi în grădina această secretă.

 

Îmbrățișând clișeele preexistente, dar împingând în mod constant limitele prin interogarea status-quo-ului, Mihai Barabancea este un ticălos și un erou în același timp. El este în interiorul bestiei cosmice „Cthulhu”, pe care o despica
pe burta cu flash-uri de la aparat. În timpul călătoriei sale flaneuriste, Mihai Barabancea este recunoscător că a experimentat o mulțime de aventuri teribile și a sedus post-oameni exuberanti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *