Sala Studio a Teatrul Maghiar de Stat Cluj este gazda, vineri, 26 și sâmbătă, 27 ianuarie, ora 19.00, a premierei Îngeri în America de Tony Kushner, pus în scenă de Victor Ioan Frunză

Spectacolul este compus din două părți de sine stătătoare, iar acestea se vor juca în două seri consecutive. În cele cele două spectacole se regăsesc tema și personajele, dar ele pot fi vizionate și separat.  În centrul acțiunii se află un cuplu gay, care trăiește la periferia societății. Personajele reprezintă diferite minorități (gay, evrei, mormoni), accentul fiind pus pe latura lor umană.

Textul a fost scris la începutul anilor ‘90 și aduce în discuție câteva dintre temele importante din America anilor ‘80, în timpul președenției lui Ronald Reagan: homosexualitatea, AIDS, încălzirea globală, comunismul.

Din text răzbate atitudinea activistă a scriitorului și convingerea conform căreia individul este responsabil pentru schimbările sociale, iar lupta continuă dintre acesta și societate nu poate fi fără speranță. Conștientizăm, de asemenea, că urmările deciziilor și acțiunilor noastre se vor întoarce la un moment dat asupra noastră. În felul acesta, autorul este corect cu toate personajele sale, declară Balázs Bodolai, care face parte din  distribuția spectacolului.

Din distribuție fac parte actorii: Zsolt Bogdán, Péter Árus, Éva Imre, Balázs Bodolai, Ervin Szűcs, Emőke Kató, Szabolcs Balla și Tekla Tordai, scenografia fiind semnată de Adriana Grand.

Biletele la spectacol pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro. Cei care doresc să achiziţioneze bilete atât pentru prima parte cât și pentru cea de a doua parte a spectacolului beneficiază de o reducere.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.