familion cu surprize
Familion
29 noiembrie 2017

„Spărgătorul de nuci”, spectacol pentru copiii defavorizați

By In Actualitate, Operă

Clubul Pro Opera Transilvană în parteneriat cu Opera Națională Română au bucuria de a susține luni, 4 decembrie 2017, ora 11:00,  evenimentul cu scop caritabil Spărgătorul de nuci”,  spectacol de balet oferit în dar micilor spectatori ce provin din medii defavorizate și cărora dorim să le împărtășim magia Sărbătorilor de iarnă.

Spectacolul  de balet realizat de Opera Națională Română din Cluj-Napoca a fascinat neîncetat generații de spectatori mici și mari deopotrivă,  iar de această dată va aduce bucurie copiilor din centre de plasament, fundații sau asociații special dedicate acestora, ori copiilor cu o situație financiară precară, cu acces limitat la evenimentele cultural-artistice.  Cei mici se vor putea bucura, astfel, de un spectacol educativ potrivit tuturor vârstelor, care le va împărtăși din spiritul magic al Crăciunului, pe partituri celebre care îi invită în universul fermecător al muzicii și artei coregrafice, ce sperăm să le stârnească interesul și curiozitatea pentru viitoarele descoperiri artistice.

Un titlu de rezonanță internațională și unul dintre cele mai îndrăgite spectacole interpretate în preajma Sărbătorilor de iarnă, ”Spărgătorul de nuci” se bucură de o popularitate impresionantă pretutindeni în lume, fiind transpus de-a lungul timpului în balet pe gheață, film artistic, desen animat ori carte ilustrată. Magicul balet în două acte ni se dezvăluie elegant pe partiturile lui Piotr Ilici Ceaikovski, având la bază  basmul omonim semnat de Alexandre Dumas.

Încântătoarea poveste de iarnă îi va aduce pe micii spectatori în atmosfera sărbătorească din salonul familiei Silberhaus, unde toți cei dragi  se bucură de serbarea pomului de Crăciun. Micuța Maria și fratele ei Fritz năvălesc peste cadouri, dar dintre toate cel mai prețios este, de departe, falnicul Spărgător de nuci, privit cu mare admirație. De aici și până la pătrunderea pe tărâmul magic al zânelor, uriașilor și păpușilor care interpretează veselul Dans spaniol, arab, chinezesc și fascinantul Vals al fulgilor de nea, este doar un pas.

Acest spectacol are caracter caritabil, accesul instituțiilor de învățământ, fundațiilor și organizațiilor umanitare care au în grijă copii este liber.

Participarea la acest spectacol se va face pe baza unei rezervări – urmată de o confirmare scrisă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să vă anunțați intenția participării, precum și numărul copiilor și a cadrelor didactice participante, până Vineri, 1 decembrie 2017, la adresa de e-mail  pr@operacluj.ro.

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1