NTT Data
NTT Data
3 septembrie 2017

Scriitorul Marius Chivu, lectură publică la Smida Jazz Festival. Despre ce înseamnă să fii cititor profesionist

By In Carte, Special

Ediția a doua a Smida Jazz Festival nu a însemnat doar trei seri de concerte de jazz, nouă în total ci o sumedenie de alte activități. Printre cele mai de succes au fost două lecturi publice cu doi scriitori cunoscuți ai literaturii române contemporane: Marin Mălaicu Hondrari și Marius Chivu.

Reporterul Clujulcultural.ro a participat în ultima zi a festivalului la lectura publică a lui Marius Chivu. Ea a avut loc într-un cort destinat activităților, într-o atmosferă foarte relaxată, pe o căldură mare.

Smida Jazz Festival îi are ca parteneri pe cei de la Cărturești, care au moderat dialogul cu publicul prin PR-ul Mihai Mateiu, la rândul lui scriitor de literatură contemporană, cunoscut mai ales prin gestul teribilist de a refuza un premiu al Uniunii Scriitorilor Cluj.

Mihai Mateiu și Marius Chivu (cămașă de blugi). Foto Clujulcultural.ro

Marius Chivu a răspuns la câteva întrebări ale moderatorului, apoi a discutat cu publicul și a citit o proză scurtă foarte interesantă.

Chivu a avut o discuție polemică cu un participant după ce a citit un pasaj de istorie a imperiul incaș din cartea de călătorii „Trei săptămâni în Anzi” apărută la editura Humanitas. De asemenea, Chivu a explicat asistenței ce înseamnă să fii cititor profesionist. Cine a dorit a putut să cumpere cărți de Marius Chivu și să obțină autografe.

 

Marius Chivu (n. 1978) este cronicar literar, scriitor, traducător şi redactor‑editor al revistei Dilema vecheA absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi a debutat publicistic cu recenzii literare în anul 2000 în revista România literară.

 

 

A publicat : Vîntureasa de plastic (poezie, Brumar, 2012 ; nominalizare la Premiul Cartea Anului acordat de revista România literară, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural şi Premiul pentru debut al USR) ; Trei săptămîni în Himalaya (jurnal de călătorie, Humanitas, 2012) şi Ce‑a vrut să spună autorul (interviuri, Polirom, 2013), Trei săptămîni în Anzi (jurnal de călătorie, Humanitas, 2016). A iniţiat şi coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (Humanitas, 2008), albumul de proză scurtă & fotografie Iubire 13 (ART, 2010) şi volumul colectiv Primul meu porno (ART, 2011). A alcătuit, adnotat şi prefaţat antologiile de proză scurtă : Teodor Mazilu, Singurătatea şi diavolul milos (Curtea Veche, 2004), Mihail Sadoveanu, Ochi de urs şi alte povestiri (Polirom, 2004), Cristian Teodorescu, Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005) şi Anton Holban, Conversaţii cu o moartă (Polirom, 2005). În ziua de 15 decembrie 2012, alături de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru şi Răzvan Ţupa, a fost narator‑coordonator al experimentului „Cel mai rapid roman din lume”, omologat de World Guinness Book of Records, în care 53 de scriitori au scris în 5 ore şi 35 de minute romanul Moş Crăciun & Co., redactat, editat şi tipărit de Editura ART, după un total de 9 ore, 5 minute şi 8 secunde de la momentul startului. A tradus din Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tim Burton şi Paul Bailey. Este pasionat de rock și jazz și scrie cronici pe blogul Cărturești.ro

familion cu surprize
2 Comments
  1. C. 6 septembrie 2017

    „Chivu a avut o discuție polemică cu un participant după ce a citit un pasaj de istorie a imperiul mayaș din cartea de călătorii „Trei săptămâni în Anzi” apărută la editura Humanitas.”

    … istorie a imperiului incaș.

    Reply
    • Redactia 6 septembrie 2017

      da, aveti dreptate, am gresit noi. Modificam

      Reply

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1