S-au dat premiile pentru tineri cercetători

Actualitate

Câștigătorii concursului  Premiile “Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”  – ediția a IV-a au fost premiați în cadrul unei festivități care a avut loc astăzi, 27 iulie 2018,  la Casino – Centru de Cultură Urbană. Premiile au fost înmânate de către primarul Emil Boc și prof. Rada Flavia Mihalcea, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca și  inițiatoarea acestui concurs.

Concursul, ajuns în acest an la ce-a de-a patra ediție, își propune recunoașterea tinerilor cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate.

”Am să vă spun două argumente pentru care sunt importante aceste premii pentru noi. Primul este legat de Cluj. Aceste premii reflectă cel mai important motor de dezvoltare al Clujului pe care îl avem astăzi, motorul cercetării, dezvoltării și inovării. Dacă este un loc în România astăzi, unde, ca motor de dezvoltare, ca avantaj strategic avem cercetare, dezvoltare și inovare, un avantaj, acela există aici la Cluj-Napoca datorită talentelor pe care acest oraș le are. De aceea aceste premii găsesc un teren fertil aici, la Cluj-Napoca, din perspectiva  strategiei de dezvoltare a orașului, de a avea acest avantaj competitiv. În al doilea rând, aceste premii sunt importante din perspectiva locului pe care cercetarea și inovarea ar trebui să le aibă în România, deoarece aceste două elemente – cercetare, inovare – sunt poate singurele avantaje competitive pe care țara noastră le poate avea astăzi în conceptul european”, a precizat primarul Emil Boc.

Câștigătorii ediției din acest an a concursului sunt:

 Premiul I

Alida Timar-Gabor, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Premiul II

Andrei Mocan, Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”  Cluj-Napoca

Premiul III

Cristina Achim, Institutul National de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR) Măgurele

Mențiuni speciale

Smaranda Belciug, Facultatea de Științe, Universitatea din Craiova

Natalia Candu, Facultatea de Chimie, Universitatea din Bucureşti

Mariana Pavel, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași

Remus Prăvălie, Facultatea de Geografie, Universitatea din București

Câștigătorii acestei ediții a concursului au primit premii în bani (Locul I 1500 $, Locul II 1000 $, Locul III 500 $) și diplome de merit.

Premiile au fost asigurate de sponsorii: Emerson, iQuest și Coral Impex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *