Cooltura / Special

Rockul anilor 80 s-a întors la Cluj. Trans Express, concert aniversar 30 de ani la Zilele Culturale Maghiare

Rockul anilor 80 s-a întors la Cluj. Trans Express, una din formațiile rock reprezentative ale anilor 80 din Cluj, a susținut un concert aniversar,  30 de ani de activitate, sîmbătă, în cadrul celei de a opta ediții a Zilelor Culturale Maghiare. 

Showul a început la ora 17.00, pe scena amplasată în Parcul Central, în fața căreia s-au adunat  prieteni, fani și nostalgici ai anilor 80.

Reamintim că pe scena rock de atunci, în dictatura comunistă, activau o serie de formații clujene printre care s-a remarcat și Trans Express cu concerte la clubul Echinox, club care nu mai există în acest moment doar clădirea și spațiile, unde se fac acum cursuri, mai pot fi vizitate. După Revoluție, unde se cânta rock și metal a apărut și o discotecă celebră a anilor 90 în Cluj, Bianco & Nerro, dispărută și ea între timp în negura tranziției.

Trans Express în concert la Zilele Maghiare. Foto clujulcultural.ro

Rockul nu a murit însă iar trupa clujeană a rezistat până în zilele noastre. Istoria trupei a dus-o și în țara vecină, Ungaria,  unii dintre componenți au emigrat în Nordul Europei sau în Austria, unii au dispărut dintre noi dar trupa a continuat să existe.

Liderul Rareș Totu, chitarist și compozitor a ținut Trans Express în viață împreună cu chitaristul Lénárd Yogi József, lider în acest moment al unei alte trupe de hard rock clujene. 

Formația a interpretat sâmbătă o serie de piese din repertoriul propriu. La reunire a lipsit cunoscutul solist vocal Peter Borza „Poștașul” (Viena)

„Nu l-au lăsat socialiștii austrieci să vină la concert”, a glumit mai în glumă mai în serios Rareș Totu la microfon.

Să reamintim că în anii 80 Peter Borza a fost un remarcabil solist vocal al trupei de heavy metal clujene Rival (trupă care a avut probleme cu Securitatea) apoi a continuat la  Trans Express.

A venit însă din Suedia un alt solist vocal din istoria trupei, Robert Rottenstein, care a făcut eforturi imense să cânte deși a fost bolnav și medicii i-au interzis să urce pe scenă. Dar dragostea pentru rock e prea mare și acesta a urcat! 

Vă oferim o filmare cu debutul concertului Trans Express:


Invitată la concert ca backing vocals a fost solista clujeană Aminda.

Una din cele mai frumoase piese compuse de Trans Express este piesa de mai jos:

„Important e că ne-am întâlnit și ne-am simțit bine”, a spus Lenard Joszef pentru clujulcultural.ro

Concertul a durat timp de o oră și 10 minute și a readus rockul anilor 80, de cea mai bună calitate, în inimile iubitorilor acestui stil muzical și al nostalgicilor concertelor din acele vremuri apuse (din fericire), printre care ne numărăm.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.