familion cu surprize
Familion
3 decembrie 2016

Reactor termină anul cu spectacole atractive

By In Actualitate, Teatru

Programul de decembrie al Reactorului sărbătorește reușitele anului: spectacole create în cadrul proiectelor de rezidențe Fresh Start și Drama 5, prima colaborare cu regizoarea Olivia Grecea, două noi producții ale cuplului de regizor-dramaturg Coldea-Ionescu, evenimente ale unor noi prieteni – Fluffy & Mr. Grey, precum și ale unor cunoștințe mai vechi: George Roșu și băieții de la Just Push Play.
Primul weekend începe cu un concert de muzică tradițională din America de Sud și Balcani, interpretat de doi tineri foarte talentați, Fluffy & Mr. Grey (aka Lisa și Iulian), și se termină cu Istorie subiectivă a fragilității, o reflecție melancolică și plină de umor a experiențelor care ne fragilizează.

A doua săptămână pornește optimist, cu vernisajul expoziției de ilustrații a lui George Roșu, Yeeei! În sfârșit ceva coerent., continuă într-o direcție diferită, cu via negativa, un spectacol despre individ și avatarurile sale, și se termină, poetic, cu Proteine fluorescente, punerea în scenă a eseului performativ scris de câștigătoarea Drama 5, Alexandra Pâzgu.
Programul lunii și, odată cu el, al anului, ia sfârșit cu energia spectacolului All over your face, realizat de o parte din rezidenții Fresh Start din această vară, cu întoarcerea la realitate din Refugii și hohotele de râs asociate cu Just Push Play!
Așa se încheie un an plin de evenimente și proiecte noi, de reluări, consolidări, evoluții, în grupul tot mai larg de artiști și public care formează Reactor de creație și experiment.
Reacțiile de 2017 sunt în pregătire!

14199758_1038684899578421_6148863445196061823_n
PROGRAMUL DETALIAT AL LUNII DECEMBRIE

Sâmbătă, 3 decembrie, ora 20.00
FLUFFY & MR. GREY
Concert

Cu: Lisa de Meester și Iulian Mureșan

Fluffy & Mr. Grey este un duo belgiano-român format din Lisa de Meester (vioară) și Iulian Mureșan (chitară) care cântă muzică tradițională dă păstă tăt: Romania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, America de Sud și swing manouche.

Lisa de Meester a studiat vioară la Luca School of Arts în Leuven, Belgia, iar Iulian Mureșan a studiat chitară jazz la Jazz Studio (Antwerpen).

Duminică, 4 decembrie, ora 19.00
ISTORIE SUBIECTIVĂ A FRAGILITĂȚII
Spectacol de teatru

concept și regie: Olivia Grecea
dramaturg: Ana Cucu Popescu
distribuție: Cătălin Filip, Oana Mardare, Timea Udvari

„Istorie subiectivă a fragilității” este o ȋncercare pur subiectivă, parțială și conștientă de propriile limite de situare a individului ȋn raport cu câteva dintre valorile și discursurile la care e expus, de la care se revendică și care ȋl modelează.

O coproducție Reactor de creație și experiment – BRUT

Joi, 8 decembrie, ora 19.00
YEEEI! ÎN SFÂRȘIT CEVA COERENT.
Expoziție de George Roșu
Vernisaj

George Roşu desenează şi scrie. Uneori în acelaşi timp, pe aceeaşi foaie. De data asta a desenat în limba umană şi engleză despre artă şi consumul ei.

Sâmbătă, 10 decembrie, ora 19.00
VIA NEGATIVA
Spectacol de teatru

Concept și dramaturgie: Raul Coldea și Petro Ionescu
Muzică: Fluidian
Distribuție și texte de: Alexandra Caras, Bogdan Gontineac, Denisse Moise și George Sfetcu

via negativa aduce în discuție relația dintre individ și avatarurile sale, chestionând teme ca relația oamenilor cu tehnologia sau condițiile de muncă în capitalism.
Construit după metoda teatrului devised, spectacolul este rezultatul unui laborator în care echipa de lucru a încercat să răspundă la întrebări precum De ce alegem să ne izolăm? Cum ne implicăm în societate? sau Ce anume ne face să devenim activi în societate?
via negativa oferă o perspectivă în care acțiunile se definesc prin absență, lipsă sau inactivitate.

O producție Reactor de creație și experiment

Duminică, 11 decembrie, ora 19.00
PROTEINE FLUORESCENTE
Spectacol de teatru

Regie: Leta Popescu
Text: Alexandra Pâzgu
Scenografie colectivă
Consultant scenografie: Radu Lărgeanu
Sound: Mihai Moș

Cu: Alexandra Caras, Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Mardare, Doru Taloș

Textul a fost scris ca o cercetare și documentare artistică a orașului Cluj, pe parcursul lunii iulie 2016, când autoarea a participat la rezidența de scriere dramatică Drama 5.
„Proteinele fluorescente sunt organisme din adâncul oceanului „care luminează nu de dragul poeziei vizuale, ci de foame”. Alexandra Pâzgu reușește în textul ei să combine micro și macro universuri ca noi, spectatorii, să ne uităm și să conștientizăm încă o dată că suntem atât de mici într-o lume atât de… mică. Ce e fascinant însă e că lucrurile nu sunt deloc pesimiste. Și că oricât de mici am fi, noi, oamenii, luminăm din când în când. De foame, de sete, de iubire, de război. Toate sunt spuse într-un poem transformat într-un spectacol care îndeamnă la a trage aer în piept și a spune, în gând, „e bine”.” Leta Popescu

O producţie a Reactor de creație și experiment, în cadrul proiectului Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică

Joi, 15 decembrie, ora 19.00
ALL OVER YOUR FACE
Spectacol de teatru

Un spectacol de Botond Nagy
Cu: Paula Rotar, Denisa Blag, Ioana-Maria Repciuc

Scenografia: Valentin Oncu
Costume: Sorana Oltean
Coregrafia: Știan Ionuț-Claudiu
Lightning Design: Erőss László
Coloana sonoră: Botond Nagy
Mentor: Sinkó Ferenc
Mulțumiri speciale: küb_beat

Am fi putut să facem un spectacol în care să vorbim despre violență, moartea unui întreg popor, despre dragoste și singurătate. Teme vaste. Și apoi am început să vorbim despre lucrurile mărunte ale vieții. Despre fricile, visele, familiile, bucuriile, poveștile de zi cu zi. Și, fără să vrem, am vorbit despre noi înșine.
Este un studiu pe tema tinereții, a relațiilor pe care le purtăm cu noi toată viața… povești din tinerețe cu o bătaie de inimă spre viitor, cu un vibe sau o liniște în prezent și totodată o revoltă împotriva decepției de viață.
Un living room. Niște microfoane. Un pahar de vin, paradă haute-couture. Sinceritate, libertatea clipei. A spune povești. Dar ce, noi vrem neapărat să facem teatru?
„Haideți fetelor, dansăm, dansăm!” Sau doar Spune-mi că mă iubești…

Recomandat: 18+

O producție Reactor de creație și experiment în cadrul proiectului Fresh start – rezidențe de creație

Vineri, 16 decembrie, ora 19.00
REFUGII
Spectacol de teatru

Concept și dramaturgie: Raul Coldea și Petro Ionescu
Distribuție: Alina Mișoc, George Sfetcu, Paul Socol și Doru Taloș

Refugii este un spectacol care colează perspective diferite asupra evacuărilor forțate și a situațiilor persoanelor fără adăpost din România. Actorii mizează pe jocul între distanțare și implicare, unul care produce discurs critic și care poate conduce mai apoi la dezbatere.
Construit pe metodele devised theatre, spectacolul își propune să familiarizeze publicul cu aceste probleme printr-o reprezentare care își dorește să genereze empatie în rândul spectatorilor.
„Nu ne place când auzim de sărăcie și alte povești nașpa, vrem doar să uităm și să mergem acasă. Să mâncăm, să facem o baie caldă, să ne uităm la televizor, să mergem la masaj, să călătorim, să dormim într-un pat confortabil, vara să dăm drumul la aparatul de aer condiționat, iarna la centrală și totul e ok. ”

O producție Reactor de creație și experiment

Sâmbătă, 17 decembrie, ora 19.00 și 21.00
JUST PUSH PLAY
Spectacol de improvizație

Cu: Dragoș Muscalu, Bogdan Bob Rădulescu, Robert Pavicsits, Matei Rotaru

Totul se construiește pe loc, fără regizor, fără scenariu.
Telecomanda e în mâna publicului.
So… JUST PUSH PLAY!
______________________________

Mai multe detalii despre programul Reactor puteți găsi pe www.facebook.com/ReactorCluj sau pe site-ul www.reactor-cluj.com.
Rezervări: http://www.reservr.net/u/reactor

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1