Prorector UBB, ales președinte la Asociația Psihologilor din România

Actualitate Clio

Prorectorul Universității Babeș-Bolyai responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David, este, începând din luna noiembrie 2017, președintele Asociației Psihologilor din România.

Mandatul noului președinte are o durată de 4 ani, iar principalele direcții ale strategiei de management vizează recredibilizarea structurii pe care o va conduce în perioada 2017-2021, precum și a meseriei de psiholog.

Psihologia este o ştiinţă/profesie fundamentală pentru buna funcţionare a societăţilor umane, dovadă fiind prestigiul social de care se bucură şi caracterul elitist al programelor de studiu/formare în psihologie din toată lumea. Psihologia românească se confruntă cu o adevărată criză, astfel încât, în cei patru ani ai mandatului meu de președinte, va trebui să generăm schimbări fundamentale, care ar presupune, în condiții normale, cel puțin două mandate. Va trebui să reclădim prestigiul şi credibilitatea profesiei prin  Asociaţia Psihologilor din România/APR (organizaţia fundamentală a psihologilor), să onorăm Tradiţia şi să reconstruim Excelenţa Şcolii româneşti de psihologie, pentru a recâştiga şi întări prestigiul psihologiei în România, în beneficiul ştiinţei/profesiei noastre şi al societăţii româneşti. Avem, cu alte cuvinte, misiunea de a re-starta Asociația Psihologilor din România”, susține, în mesajul său programatic, noul președinte al APR, prof. univ. dr. Daniel David.

Daniel David

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de știință din România, Daniel David este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB, preşedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, iar din anul 2009 este profesor asociat şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of  Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA, precum şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, SUA, un institut de referinţă la nivel internaţional pentru cercetarea şi practica în psihoterapie şi sănătate mintală.

Începând din anul 2016, este prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice şi directorul executiv al Institutului STAR-UBB.

Noul președinte al Asociației Psihologilor din România a fost consilier al ministrului Educației și Cercetării, vicepreședinte al Consiliului Național al Cercetării, precum și vicepreședinte al comisiei prezidențiale pentru eduație și cercetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *