Teatrologul clujean Doina Modola a primit premiul pentru critică la gala Uniter 2018,  din această seară, la Alba Iulia.

Modola a primit premiul de la regizorul Mihai Măniuțiu, directorul Teatrului Național Cluj-Napoca,

„E minunat când ne întâlnim aici, oamenii de teatru, e minunat. Sunt recunoscătoare Senatului Uniter și celor care m-au premiat, într-un an în care au apărut atâtea cărți minunate de teatru și s-au jucat atâtea spectacole frumoase. Vă mulțumesc”, a spus Doina Modola.

Criticul Doina Modola

Despre Doina Modola:

(n. 7 ianuarie 1947, Cluj). Critic literar, teatrolog, eseistă. Facultatea de filologie a UBB Cluj (1969). Doctorat cu o teză despre Modalităţi şi forme în dramaturgia românească, 1981.

Volume: Dramaturgia românească între 1900-1918, 1983; Actori pe scena lumii, 1990; Lucian Blaga şi teatrul. Insurgentul:, 1999; Chipurile Traviatei. Reprezentaţia lirică, 2002; Riscurile avangardei, 2003; Dramaturgia prozatorilor. Seducătorul şi umbrele. Gib I. Mihăescu, 2003 (2006); Lucian Blaga şi teatrul. Riscurile avangardei, 2003;

Coautoare la Dicţionarul cronologic al romanului românesc de la origini până în 1989, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România) şi la Dicţionarul cronologic al romanului tradus în România de la origini până în 1989, 2005 (Premiul USR, Filiala Cluj). Premiul special pentru carte de teatru acordat de Asociaţia Internaţională a criticilor de teatru secţia critică, 1999. premiul UNITER pentru întreaga activitate (2007).

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.