Decoruri realizate de chinezi la premiera ”Lacul lebedelor”de la Opera Română

Operă

Scena clujeană se bucură în luna februarie de o nouă  premieră a spectacolului de balet ”Lacul lebedelor”, de P.I. Ceaikovski. Spectacolul va avea loc miercuri, 10 februarie 2016, ora 18:30.

Spectacolul îi prezintă  în rolurile principale pe primii balerini Andreea Jura și Dan Haja, într-o poveste regizată de Maestrul Vasile Solomon și coordonată muzical de dirijorul József Horváth.

Clasica poveste inspirată dintr-o veche și fascinantă legendă rusă, despre prințesa Odette, blestemată de un geniu malefic să se transforme într-o lebădă și fermecătorul prinț Siegfried, a cărui iubire sinceră reușește să spulbere vraja, a traversat generații, timp și spațiu, regăsindu-se azi în repertoriul tuturor marilor teatre ale lumii.

În pofida aprecierii universale a acestei creații, istoria spectacolului de balet ”Lacul lebedelor” este una tumultoasă. Premiera sa mondială, pusă în scenă la Moscova, în anul 1877, a fost primită cu mare scepticism, publicul neînțelegând și respingând bogăția partiturii lui Ceaikovski. Până în acel moment, tradiția cerea ca muzica de balet să reprezinte un simplu fond pe care se desfășura acțiunea scenică. Partitura lui P. I. Ceaikovski, însă, constituia de această dată inovația, baza și izvorul dramaturgiei coregrafice. Aplauzele au venit de-abia în anul 1895, odată cu montarea noii concepții coregrafice, realizată de iluștrii coregrafi Marius Petipa și Lev Ivanov, care activau la Teatrul Mariinsky din St. Petersburg și care au reușit, într-o excepțională colaborare, să pună în valoare geniala partitură muzicală. Senzaționala armonie, sinergia impecabilă dintre muzică și dans, expresivitatea artiștilor – toate au creat un spectacol sublim ce avea schimbe istoria baletului.  Simbolul fetei-lebedă a traversat de atunci sute de ani și a fascinat generații de balerini, compozitori și iubitori ai artei. ”Lacul lebedelor” s-a jucat pe scenele tuturor teatrelor din lume, aflându-se în repertoriul universal al acestora și fiind considerat cel mai iubit balet al tuturor timpurilor.

Balet

Montarea teatrului liric clujean respectă cheia clasică a spectacolului, purtând semnătura maestrului coregraf  Vasile Solomon, dornic să redea întocmai dramaturgia coregrafică, îmbinată perfect cu muzica plină de expresivitate a lui Ceaikovski.

Premiera de la Cluj aduce pe scena locală decoruri impresionante, realizate de unii dintre cei mai apreciați artizani chinezi, cu care Opera Română din Cluj și-a împărtășit viziunea spectacolului în cadrul turneului desfășurat în China, în lunile septembrie-octombrie 2015. Turneul a fost realizat alături de Bucharest Symphonic Orchestra și dirijorul Jin Wang, ca parte a proiectului Leo Culture Exchange, sub sloganul ”Teach world more about China and China more about the world”. Montarea noastră a traversat atunci orașele Shanghai, Ning Po, Hang Zhou, Su Zhou, Wu Xi, Chang Zhou, Nan Jing, fiind primită cu mare entuziasm și curiozitate de public, într-o intersecție multiculturală unică,  reîntorcându-se pentru a fi acum prezentată în premieră națională pe scena noastră.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *