2 aprilie 2018

Povestea clujeanului care face voluntariat în Nepal

By In Special

Fost ziarist sportiv, acum antreprenor, pasionat de muzică electronică dar și de rock,  Cătălin Berindean este un clujean activ, dinamic, destul de low profile. A cochetat și cu politica dar s-a lăsat repede și a continuat în antreprenoriat hotelier și antreprenoriat pe cont propriu. Apoi a descoperit plăcerea voluntariatului și a ajuns tocmai în …Nepal, după cutremurul din 2015.

Cătălin Berindean predând la clasă în Nepal

Clujulcultural.ro a stat de vorbă cu acesta despre experiența sa nepaleză și planurile sale. Reamintim că în Nepal a avut loc în 25 aprilie 2015, la ora 06:11 UTC un devastator  cutremur cu magnitudinea 7,8 Mw . Epicentrul cutremurului a fost localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Clujeanul Cătălin Berindean a fost acolo în vara lui 2017.

Reporter: De unde pasiunea pentru voluntariat, ai mai făcut și în Cluj? Ai mai fost implicat în cauze sociale sau a fost așa, plecarea ta în Nepal, asemeni unei escalade riscante în Himalaya?

Cătălin Berindean: Acum doi ani o amică veche de a mea, a creat Asociația Life Education for All și atunci m-am alăturat acțiunilor ei legate la început de orașul Cluj-Napoca, de împrejurimile orașul și apoi la majoritatea proiectelor sale. Ea locuiește la Cluj și face naveta la București. Face acum tot ce e legat de asociație, dezvoltă tot felul de proiecte, locale și regionale. M-am alăturat ca donator la început apoi efectiv ca voluntar, când puteam sau când îmi solicita ea ajutorul să particip la diverse proiecte.

Familia ce a zis? Ești căsătorit, ai  copii, cum au reacționat?

Nu a fost ușor pentru ei, dar m-au susținut. Soția mea a intrat și ea în unele proiecte locale, ne-a ajutat mult. Fiica mea a participat și ea la o serie de acțiuni de voluntariat.

Cum a fost acel cutremur devastator în Nepal? Cum ai văzut tu consecințele lui la fața locului?

Da, a fost în 25 aprilie 2015 un cutremur foarte dur în tot Nepalul, nu doar în capitala Katmandu. Când am ajuns eu acolo erau vizibile efectele, prin sate lipsă. Vezi din loc în loc case lipsă, e ca și un dinte lipsă în dantură, ceva groaznic. În Katmandu așa timid s-a început reconstrucția, atunci când am fost eu, în 2017. Efectele sunt grave. Eu m-am alături unor ONG-uri internaționale. Acum s-a mai înaintat, sunt aproape doi ani de atunci. Există UNICEF, alte organizații care ajută Nepalul, există o politică de stat a Nepalului de a veni acolo ONG-uri internaționale să ajute, să se  implice. Se doteză spitale cu echipamente, dotare a școlilor, multă reconstrucție. Noi pe direcțiile astea două am fost, în Capitală dar și într-un oraș aflat în jungla nepaleză, la 80 de kilometri de Katmandu. Cealaltă latură a acțiunii noastre a fost să donăm rechizite la diferite școli, în Katmandu, sau sate cum e Kavre, de la poalele Himalayei. Lanțul muntos se vede spectaculos, mai ales dimineața. Asta înseamnă ora 04.00, atunci se trezesc nepalezii, acolo ziua se face foarte devreme. Este senin, se văd munții superb, impresionant.

Eu nu doar am donat dar am și efectuat pe parte educațională diferite activități în școli iar medicii au făcut activități în spitale. Cât am stat în Katmandu, m-a alăturat unei echipe de paramedici, făceam gărzi la un spital, Manuhan Memorial Hospital.

Cum a fost drumul până în Nepal, dificil?

Au fost două drumuri lungi, Cluj-Bucureși -Doha. Doha-Katmandu, 11 ore. Obositor. M-a surprins Doha, un oraș cu turnuri goale. Șeicii construiesc ca să se mândrească dar nimeni nu stă în ele. Sunt două trei hoteluri cu activitate, restul e gol. Noaptea e minunat luminat, asta e drept. Cu banii investiți în turnuri, clădiri goale, dacă te apropii de ele vezi că nu e nimeni, multe alte lucruri s-ar putea face. E un oraș strălucitor dar cu sufletul gol.

A fost experiența vieții tale din tot ce ai făcut până acum, ai activat în multe domenii?

Pot să spun că sunt un norocos, că am avut multe experiențe faine în viață, în jurnalism, în antreprenoriat dar pentru etapa asta a vieții mele e cea mai frumoasă experiență. Și vreau să  continui la Cluj experiența de la spital din Katmandu, pentru că mi-a plăcut mult. Și vreau să  fac voluntariat la Clinica de Neurochirurgie, unde a lucrat mama 30 de ani. Vreau să merg noaptea la neurochirurgie, să ajut cu ce pot.

Cum a fost contactul cu populația nepaleză?

A fost extraordinar, au fost foarte primitori, deschiși. Știu engleză, se învață în școli și am comunicat în engleză cu ei. Am avut o relație extraordinară.

Cât ai stat?

Am stat 23 de zile în Nepal și doresc să mă întorc la Kavre. Vreau clasele 0-4 să le renovez pentru că sunt niște condiții groaznice. Copiii stau pe jos, nu au bănci, e foarte rău. Acolo puține școli și clase au geamuri. Au niște obloane, e un frig imens mai ales că Himalaya e la doi pași, îți dai seama cum se simte iarna acolo. Vreau să duc prieteni din Cluj pentru că se fac maratoane, cu donații, să ajutăm cât de mult.

Care a fost cea mai puternică experiență a ta în aceste 23 de zile?

La Kavre o fetiță de 10 ani s-a lipit efectiv de mine. Profesorul mi-a zis că e extraordinară și vreau să fac cumva să aduc în Europa, când termină clasa a 8-a. Mi s-a lipit de suflet fetița asta. O cheama Mirima și vreau musai să o aduc. Cumva am adoptat-o la distanță. Țin legătura cu ea prin net. Are facebook, are net dar nepalezii nu au…geamuri la școală! Un paradox al Nepalului.

Mulțumesc și succes!

Leave a Comment