Clio

Povestea cartierului Andrei Mureşanu

Cartierul Andrei Mureşanu este unul din cele mai frumoase cartiere din Cluj. Povestea acestuia este redată superb într-un articol semnat de Horaţiu Damian pe siteul de cultură Agerkult.ro.

Intitilat  simplu „Cartierul”, reportajul e unul subiectiv, excelent scris şi documentat.

Clujucultural.ro a decis să preia acest articol şi să vi-l ofere integral.

Cartierul

Pe o latură a locuit primul român medaliat cu aur la Olimpiadă- șahistul Paul Farago (Berlin, 1936). Celălalt cat al impunătoarei construcții i-a oferit adăpost prigonitului I.D. Sîrbu, timp de cinci ani (1950- 1955). Romancier, dramaturg, autorul unui scenariu interzis, își aștepta arestarea care urma să survină în 1958. Mai sus, pe fosta stradă Martinuzzi, și-a avut domiciliul, între 1946 și 1961, Lucian Blaga. Balconul în care obișnuia să iasă în după-amiezele însorite e tot acolo, la etajul întâi.

Vizuina de cultură

Cartierul poartă numele uneia din străzile sale: Andrei Mureșanu. De fapt e strada prin care se face accesul din și spre centrul orașului. Zona posh, protocol zero, cea mai mare concentrare de notabilități și potentați pe metru pătrat. Cel puțin așa era în interbelic. Aici se găsește fostul Consulat Maghiar, desființat cu scandal prin anul-efigie 1984. Dincolo rezidă instituția dătătoare de frisoane-DIICOT. Pe aproape e și clădirea sumbră și misterioasă în care funcționează atelierele Teatrului Național Cluj. Iar dacă îți continui mersul, dai de casa lui Ion Agârbiceanu. A trăit aici din 1924 până la moarte, în 1963.

Însă poți și să urci la deal. Cireșii și vișinii de pe marginea străzii își oferă generos și fără fasoane fructele de acum coapte, roșii, zemoase. Vilele în care au locuit odată istoricul Alexandru Lapedatu sau filosoful D.D. Roșca (magisterul poetei Ana Blandiana) își ghicesc siluetele printre pomi și verdeață. Prima e somptuoasă, a doua mai modestă dar și mai strălucitoare, drapată cum e toată în alb.

LapedatuBUN

Casa istoricului Alexandra Lapedatu, acum centru de cercetări filosofice al UBB-(c) clujulcultural.ro

De la Casa Balotă (unde a copilărit renumitul critic plecat în exil Nicolae Balotă), peste drum, în diagonală, dai de una din reședințele profesorului Iuliu Hațieganu, reprezentant de marcă al școlii medicale clujene. El prefera să locuiască mai aproape de locul muncii, în clădirea lipită de Clinica Stomatologică de pe strada Eminescu. Peste drum de statuia lui Lapedatu a trăit marele director al BCU dintre cele două războaie mondiale, ctitorul Arhivei de Folclor clujene, Ion Mușlea, neobosit cercetător al „singurei noastre civilizații autohtone”, cum numea el cultura țărănească de altădată. Cartierul oferă și azi găzduire unor creatori de renume, compozitori, academicieni.

Civilizația și stilul

În perioada care precede Întâiul Război Mondial zona începe să trezească interesul urbaniștilor. Se împart loturi de pământ, apar primele case, unele modeste, altele mai răsărite, multe de o arhitectură complicată, surprinzătoare, care ar merita protejată spre uimirea generațiilor viitoare. Dintâi și-au ridicat locuințe aici ungurii și germanii. Anterior, pe aici trecea doar drumul spre Făget, loc de agrement citadin, unde ieșeau orășenii la iarbă verde. Acum, în prag de război, apare Majalis utca– Strada Maialului. Sunt case ridicate cu gust, locuințe de oameni care mai înlesniți, care mai modești. Unele, absolut impresionante, ar stârni fără probleme entuziasmul vreunui istoric al arhitecturii. Multitudinea de stiluri, dictatul civilității, armonia formelor, echilibrul cu ambientul par să fie legile supreme care guvernau pe atunci acest spațiu.

Andrei Mureşanu, după război

După război, entuziasmul României Mari aduce aici noi familii, de data asta românești. Avocați, funcționari cu dare de mână, profesori universitari, intelectuali, oameni cărora primăria le acordă parcele de teren pentru a-și construi locuințe. Fervoarea națională determină și opțiuni stilistice. Orice nație victorioasă pe câmpul de luptă își caută succesele corespondente pe tărâm cultural. În plan locativ căutarea prinde formă prin frumoasele vile în stil neoromânesc, pentru care optează familiile nou-venite. Pe strada Nicolae Iorga se pot admira până azi mai multe superbe exemplare de acest fel. Ba chiar, tot acolo, în capătul dinspre Calea Turzii, se ridică un falnic edificiu în stilul culelor oltenești de altădată. Derivat din brâncovenesc, noul limbaj arhitectonic poate fi întâlnit distribuit cu generozitate prin vecinătăți, ca și în restul orașului, în exemplare izolate, deci ieșind cu atât mai mult în evidență.

Generalului Vasiu alege tot neoromânescul pentru locuința sa. După ani de serviciu în armata română, culminați cu Marele Război, și-a găsit odihna în vila cu aspect de conac, una dintre cele mai somptuoase într-un cartier care nu duce lipsă de așa ceva. Tot sinteza neobrâncovenească îl obsedează și pe unul din frații Renner-patronii evrei ai Dermatei, în viitor cunoscută drept Clujana. Vila Renner se înalță opulentă, maiestuoasă, oarecum arogantă, în mijlocul unui teren întins, năpădit de verdeață, cu o pajiște punctată de câțiva pomi fructiferi în față și cu o livadă generoasă în spate. E mărturia unui atașament la mistica națională cvasi-religioasă care cuprinde România Mare în urma miraculoasei sale geneze.

Iar noii locatari continuă să vină. Familii românești, maghiare, evreiești, sau cine mai știe de ce nație. Unii nu se contaminează de festivismul edificator neaoș, ci aleg să-și ridice case în stil neomaur, mediteranean, neobaroc, gotic, clasic, romanic- o varietate de forme, dimensiuni, genuri și finisaje, care face deliciul vizitatorului nimerit pe aceste străzi. Așa e casa esteticianului Liviu Rusu- alcătuire severă, carteziană, infuzie de idei arhitecturale inovative în linia funcționalității moderniste. Până târziu în perioada interbelică, la Cluj a lucrat un arhitect elvețian. Casele sale, în formă de chalet-uri elvețiene, împânzesc destule zone în Cluj, mai ales Grigorescu, dar nu sunt puține nici aici, în Andrei Mureșanu.

DD Rosca BUN

Casa in care a locuit DD Roşca – (c) clujulcultural.ro

Ruptura

Schimbările dramatice vin consecutiv anului de cumpănă 1948. Peste noapte, cartierul nu mai e oaza de liniște și verdeață de până acum, ci reședința „claselor exploatatoare”, destinate, prin urmare, urii de clasă. Dintr-o dată, străzile pe care stăpânea doar liniștea și trilurile de păsări se metamorfozează în spațiul privilegiat al reacțiunii, iar locatarii devin ținte, ca potențiali sau „reali” dușmani ai poporului. Pe unii i-au luat. I s-a întâmplat profesorului Mărgineanu, tatăl viitorului regizor de film Nicolae Mărgineanu, plătind vini imaginare cu ani mulți de pușcărie. Alții s-au trezit expulzați din casa pe care se credeau proprietari cu actele în regulă- cum a fost cazul familiei Balotă. Se dovedește că, acum și aici, legea nu poate câștiga confruntarea cu dictatele ideologice ale momentului, că politicul efemer bate cu pumnul în masă dacă e suficient de brutal. Dar se mai vădește ceva: că noii potentați ai zilei- burghezia roșie cunoscută îndeobște sub numele de nomenclatură- au nevoie de vile. Pe care și le iau fără fasoane, cu japca.

Acolo unde nu au loc asemenea permutări de spațiu locativ, capătă preeminență fetișurile dogmatice ale momentului. În cochetele case familiale sunt înghesuiți proletari adunați de peste tot, uniți nu de lozinca de pe manșeta ziarelor ci de filistinismul regimului. Se împușcau mai mulți iepuri: aducând lumpenul în fostul cartier al privilegiaților, regimul putea dovedi că își concretizează utopia chiar de la începuturile existenței sale; foștii exploatatori urmau să fie reeducați prin traiul la comun cu cei mai buni și pauperi fii ai poporului; în plus, reacțiunea cartierului nu mai poate unelti în voie, acum că trebuie să împartă toaleta și bucătăria cu reprezentanții orânduirii. Așa s-a ajuns la înghesuiala proletară sub același acoperiș – foștii proprietari într-o încăpere, iar familiile nou-veniților împărțindu-și egalitarist câte o cameră, cu logica noului stil de repartiție extinsă până la fostele garaje ori dependințe- devenite și ele spații de locuit.

Cercul nu se închide

Vechii băștinași ai cartierului au rămas un corp aparte, nediluat de prezența intrușilor. De aici au continuat să-și exercite influența asupra vieții intelectuale și științifice a orașului. Însă după cea mai recentă răsturnare de situație din 1989 se constată o creștere a numărului parveniților nou instalați. Intervin demolări, mutilări, cum nici comuniștii nu cutezaseră să întreprindă pe vremea lor. Fața cartierului se schimbă radical- și nu în bine. Cu un asemenea specimen de nou-venit am avut ocazia să conversez, într-o după-amiază de iarnă cu cer senin și aerul ca sticla. Îl întrebam de casa lui Blaga, dar intrusul devenit localnic n-avea habar. Respectiva adresă era cu două case mai sus, însă orizontul mărginit al neolocatarului nu se încurca în asemenea fleacuri. Mi-a rămas impresia distinctă că nici nu știa cine e Blaga.

În mod normal, cartierul ar trebui pus sub o protecție specială, ca zonă în care se concentrează prea multe monumente ale arhitecturii private. Prea multe sunt casele ridicate cu cel mai desăvârșit bun gust, prea mare varietatea de stiluri. Prea a fost locuit de multe personalități ale vieții culturale românești. Într-un climat al creativității și normalității cartierul ar trebui inclus în circuitul turismului cultural al orașului. Doar la Hollywood se valorizează turul caselor în care au locuit sau locuiesc vedete. La noi ar fi vorba despre vedetele spiritului. Iar proprietarii din Andrei Mureșanu ar trebui sprijiniți prin subvenții, ca să-și păstreze clădirile- multe din ele adevărate capodopere ale arhitecturii private- nemutilate de parvenitismul noilor mode.

Azi, unele case își trăiesc a doua tinerețe, renovate cu pasiune și pricepere. Altele au fost schilodite prin intervenții prostești, negândite. A treia categorie o reprezintă imobilele părăsite, cu fațade decapate, cu zugrăveala cojită. Regnul vegetal le învăluie pe tăcute, încet și tenace, transformându-le în instalații sculpturale sui-generis, fuziuni fantasmagorice între piatră și plantă. Toate bune și frumoase, dacă jungla de verdeață nu s-ar pregăti să dea lovitura de grație, insinuându-se biruitor prin crăpături.

Gândurile unei posibile protecții par fanteziste, aici în România. E ca și cum aș propune interzicerea mineritului cu cianuri, sau a fracturării hidraulice. Doar trăim în țara unde se crede că pădurile împiedică dezvoltarea turismului. Dar speranța moare ultima.

13 Comments

  1. Sallak Margit says:

    Nu trebuie urcat „undeva destul de sus pe strada I.Vulcan”
    pentru a vedea o casa construita in 1911.Se poate vedea una ,undeva destul de jos,chiar pe strada care poarta numele cartierului,la numarul 20.Si nu trebuie mers la arhive pentru a afla data construirii.E scris mare,pe partile laterale ale cladirii,la etaj: EPULT 1911(construit in 1911).

  2. VOROS GHEORGHE din Tg.Mures says:

    Am citit cu deosebita bucurie amintirile cartierului Andrei Muresanu,cartierul tineretii mele din str. Martinuzzi.19.Din amintirile mele doresc sa complectez numele personalitatilor din cartier cu sotii GEORGE JAROSEVICI prim violoncelisti la Opera de Stat si Filarmonica, artistul emerit violonistul MIHAI CONSTANTINESCU. Concertmaestrul operei violonistul CAREL COLLAR, Maestrul de balet al operei CURT CERMINSKI si maestrrul MOVAVSCHI, poetul si ziaristul HOBAN JENO, scriitoarea MARTON LILI, violonistul STEFAN RUHA artist emerit, fondatorul primei scoli de balet AUREL STROIE.

  3. Pingback: București, te iubim… mai ales după ce te părăsim câteva zile. Pentru Cluj | Cat costa Clujul

  4. Pingback: Lista locurilor de descoperit în Cluj | Feeder.ro

  5. Ioana Haitchi says:

    De ce niciun cuvant despre Virgil Salvanu ?

    http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Virgil_Salvanu

  6. Szántai János says:

    Ca să evităm cazul românului Molnár Levente. Deși văd că e tare greu. Faragó Pál. 🙂

    https://hu.wikipedia.org/wiki/Farag%C3%B3_P%C3%A1l

  7. Prea vag. Trebuia dat adresa exacta la fiecare casa unde a locuit o personalitate, cum a facut comentatorul de mai sus. Cel putin eu, cautam informatie si nu texte literare, de asta am deschis articolul.

  8. dan clinci says:

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1479377672303811&set=a.1437628629812049.1073741944.100006947761396&type=1&theater

    textul in traducere: „Cartierul functionarilor”
    in perioada antebelica (eu stiu cladiri edificate in 1911, undeva destul de sus deja, pe I.Vulcan), incepe sa se constituie acest cartier al carui locuitori erau in majoritate romani.

    • Dece va place intodeauna sa faceti mentiuni de genul, primul roman, romanii au fost primii, romanii au fost majoritari?
      de cite ori nu ati fost demascati ca nu este adevarat si ca proliferati informatii false?
      Cartierul Andrei Muresanu a fost inainte de 1918, József Attila negyed, Zorilor, a fost Hajnal negyd samd…
      Inainte de 1918 nu au fost romanii nicaeri majoritari in Cluj. Punct.

  9. Moldovan Marcela says:

    Pe str.Ion Vidu nr.12[o str.infundata din str.Zrinyi,langa Atelierele Teatrului National], este casa in care a locuit sculptorul Virgil Fulicea.

    • Redactia says:

      Multumim! E un amanunt important

      • Mironova says:

        Prin anii ’70, în parcul Engels, se putea vedea un bătrânel cu o reverenda gri, adunând copii în jurul său dornici de a asculta „legende de aur”, ultima dintre cărțile lui Ion Agârbiceanu, marginalizată în comunism, evident,deoarece povestea pe înțelesul copiilor,Biblia. Bătrânul era însuși prozatorul, si el locuitor al carterului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.