Patapievici la Cluj. Îşi lansează ultimul volum „”Partea nevăzută decide totul”

Actualitate Carte

Librăria Humanitas din Cluj vă invită la primul eveniment din cadrul manifestărilor Humanitas 25 de ani  la Cluj.

Vineri, 5 iunie, de la ora 18.00 eseistul Horia-Roman Patapievici propune o dublă lansare de carte și o sesiune de autografe! El va lansa ultimul său volum „Partea nevăzută decide totul”, bestseller Bookfest 2015 si un volum de poezii Ezra Pound.

Alături de autor participă universitarii clujenii Ruxandra Cesereanu și Corin Braga iar moderator va fi Lidia Bodea, director general Editura Humanitas.

„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare.
Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația.
Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

11206060_802861569827986_6753432042198165267_n

„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor.
Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

2 thoughts on “Patapievici la Cluj. Îşi lansează ultimul volum „”Partea nevăzută decide totul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *