O secţiune online dedicată patrimoniului cultural naţional, lansată de INCF

Clio

O nouă secţiune, „Patrimoniul Cultural Naţional al României”, a fost lansatăde Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) pe platforma online Culturadata Interactiv.

Potrivit INCFC, începând cu data de 24 martie, în cadrul acestei noi secţiuni a platformei, care a fost lansată în ianuarie, vor fi disponibile date statistice referitoare la distribuţia numărului de monumente istorice la nivel de judeţ, în funcţie de natura lor, de importanţa şi tipologia structurală.

„Monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală”, arată Legea 422 din 18 iulie 2001.

Astfel, secţiunea nou lansată va releva publicului indicatori reprezentând numărul total de monumente istorice, monumente de arheologie, de arhitectură, de for public, monumente memoriale şi funerare, monumente de interes naţional (categ. A) şi de interes local (categ. B), număr de monumente, situri, aşezări şi numărul de monumente aflate în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, la nivel naţional, judeţean şi al regiunilor de dezvoltare.

Sursa datelor este Institutul Naţional al Patrimoniului, prin Lista Monumentelor Istorice publicată în 2015 şi prin date furnizate la cererea INCFC.

Platforma Culturadata Interactiv mai are două secţiuni: „Cartografierea sectorului cultural” şi „Vitalitatea culturală a oraşelor”.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *