NTT DATA România devine partenerul strategic al Grupului Romstal, membră a Perini Lang Holding

Clio

NTT DATA România a fost desemnat partenerul strategic al Grupului Romstal pentru implementarea soluţiilor SAP – cel mai renumit furnizor de soluţii de business din lume.

Parteneriatul dintre cele doua companii are o importantă cu valoare adăugată, prin prisma faptului că NTT DATA va implementa în premieră în România S/4HANA, soluţia inovativă de ultima generaţie a SAP-ului.

 “Suntem mândrii de această reuşită! A fi pionier în implementarea unei generaţii noi de produs aduce cu sine o serie de provocări, cu valenţe multiple. Privind înspre noi, spre ceea ce însemnăm ca şi NTT DATA, prin prisma relaţiilor de colaborare directă pe care concernul nostru le are cu producătorul SAP SE din Germania, cu compania sora Itteligence AG – cel mai mare partener de implementare al SAP SE, a faptului că la nivel mondial avem calitatea de SAP Gold Partner, şi nu în ultimul rând pe fondul relaţiilor foarte bune pe care le-am dezvoltat cu SAP România, avem convingerea că suntem cei mai în măsură să aducem această noutate în piaţa din România”, a declarat Maria Metz, COO NTT DATA România.

 maria-metz

“Suntem încântați  de faptul că împreună cu reprezentanţii NTT DATA România am decis să privim exclusiv şi asumat, spre viitor, şi să alegem cu mult curaj şi încredere noua soluţie SAP S/4HANA.

Această decizie corespunde caracterului şi spiritului inovativ promovat de către NTT DATA România şi SAP România şi se pliază perfect necesităților companiei noastre, oferindu-ne răspuns la una dintre cele mai importante întrebări cu care ne confruntăm atunci când decidem să operăm o schimbare cu un asemenea impact, și anume – Cum va arăta organizaţia mea peste 5 ani sau peste 10 ani –  ţinând cont de viteza cu care evoluează tehnologia şi dinamica business-ului în ziua de astăzi”, a declarat Enrico Perini, PreședinteRomstal.

 enrico-perini

Soluţia SAP, din cadrul acestui parteneriat strategic este alcătuita din SAP S/4HANA ca nod al implementării, cu următoarele fluxuri de business: Simple Finance, Procurement to Pay, Sales to cash, Simple Logistic cu funcţionalităţi de CS, PM, TRA, PS, Document Management şi Workflow, în jurul căreia se vor implementa următoarele funcţionalităţi: SAP EWM – pentru gestionarea activităţilor din depozitele Romstal, SAP Hybris Marketing, cu componentele: Marketing Data Management, Marketing Segmentation, Marketing Insight, Marketing Planning, Marketing Aquisition, Market Recommendation Engine, SAP BI/BO. Aceasta soluţie mai presupune şi realizarea unor multiple interfeţe între S/4 şi aplicaţii pe care Romstal le gestionează în acest moment: SAP CRM, portal Romstal, etc.

 Compania Romstal a fost fondată în 1994 de către omul de afaceri italian Enrico Perini, şi înregistrează circa 130 de magazine în România. Business-ul Romstal a depăşit 180 milioane de euro, cu aproximativ 1.200 de angajaţi, şi este prezent şi dincolo de piaţa din România: în Serbia, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Peste 80% din vanzarile companiei este generat de vânzările către firmele de instalaţii, iar restul de către clienţii finali, prin reţeaua proprie de retail.

 Din grupul controlat de Perini mai fac parte şi companiile Valrom Industry (producător de sisteme de ţevi din plastic, cu fabrici în România şi Ucraina), Valplast Industry (sisteme de apă, gaz şi canalizare), Autoklass Center (dealer auto), Belform (cazi şi cabine cu hidromasaj), Central Service Instal (lucrări şi servicii de instalaţii), Dezim Development (investiţii imobiliare), IOS Software Solutions (servicii IT), City Garden (importator şi distribuitor de plante) şi Land & Buildings (cultivarea plantelor).

 NTT DATA România, fostă EBS România S.A, este o companie NTT DATA, parte a “Nippon Telegraph and Telephone Corporation” (NTT). Înfiinţată în 1988, NTT DATA are sediul la Tokyo şi îşi desfăşoară activitatea în peste 40 de țări. Concernul furnizează servicii de primă clasă, de la consultanță şi dezvoltare de sisteme până la outsourcing de servicii IT. Aflat în topul mondial al furnizorilor IT, NTT DATA este un partener inovativ, beneficiind de o rază de acoperire globală, dar şi de competențe locale.

 

Cu o experienţă de peste 16 ani, NTT DATA România s-a impus pe piaţa locală ca partener de succes în domeniul soluţiilor ERP, fiind totodată SAP Certified Value Added Reseller şi furnizor al propriului produs ERP Clarvision.

Privind prin prisma clienţilor, succesul activităţii NTT DATA România se identifică cu firme de renume atât pe plan naţional cât şi internaţional, cum ar fi: BMW, Ford, Daimler, SAP AG, SAB Miller, Virgin Media, Volswagen, Continental Automotive, Deutsche Bank, Itteligence, Delphi Packard, Delphi Diesel, Electrolux, Fujitsu Siemens şi mulţi alţii.

Rezultatele financiare ale companiei vin pe fondul unei evoluţii semnificative pentru NTT DATA România, până la sfârşitul acestui an calendaristic estimându-se o cifră de afaceri de aproximativ 37 mil. EUR.

 
 

2 thoughts on “NTT DATA România devine partenerul strategic al Grupului Romstal, membră a Perini Lang Holding

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *