12 septembrie 2018

Monica Sebestyen, project manager Cinema Arta: Cred foarte mult în acest proiect

By In A 7-a, Interviu
Monica Sebestyen este project managerul vechiului Cinema Arta și unul din moștenitorii unei părți din palatul Sebestyen, dat în folosință în 1913, an în care a debutat funcționarea cinematografului. 
 
După ce a anunțat pe pagina de facebook a cinematografului că acesta se va redeschide, fără să ofere o dată anume, vestea s-a viralizat. 
 

Monica Sebestyen, project manager Cinema Arta Foto Miluță Flueraș, fotografie pagina de facebook Monica Sebestyen

 
Clujulcultural.ro a stat de vorbă prin intermediul unui mini-interviu cu Monica Sebestyen, cea care muncește la redeschiderea cinematografului:
 
 
Reporter: În ce va consta redeschiderea cunoscutului Cinema ARTA?
Monica Sebestyen: Cinema ARTA se va redeschide ca un spațiu independent pentru comunitate, film și cultură. Această redeschidere nu o vedem ca pe un moment punctual ci ca pe un proces, prin care se va îmbogăți treptat activitatea de la cinema odată cu finalizarea șantierului. În acest timp, în care spațiul este încă în lucru, dorim să cunoaștem mai bine publicul nostru, să începem un dialog legat de ce este și ce va fi ARTA. O să ne întâlnim la o serie de evenimente prin oraș, găzduite de partenerii și prietenii noștri, precum și în foyerul de la cinema. Pe lângă evenimentul de săptămâna aceasta, în luna octombrie vor avea loc proiecții de film, ateliere pentru copii, tururi ghidate etc.
 

Cinema Arta la TIFF 2013

Reporter: Când credeți că se va întâmpla redeschiderea cinematografului ?
M.S.: Așa cum am răspuns mai sus, vom avea niște evenimente pilot în spațiul cinematografului, unde se poate vedea direcția de amenajare. Cinematograful ARTA încă este în renovare, iar ca totul să prindă formă, mai avem de lucru, așa că încă nu putem spune o dată exactă pentru finalizarea lucrărilor.
 
Reporter: Ce va fi, doar cinema sau vreți  să faceți ceva mai larg, cum ar fi un centru cultural etc?
M.S.: Această întrebare poate genera o discuție mai amplă legată de ce înseamnă astăzi un cinema de artă, dar nu voi intra în aceasta. Din păcate în România sunt foarte puține exemple de acest fel.
Deci pentru a răspunde succint, la ARTA vor fi în principal proiecții de filme, dar nu numai. Dorim să construim un loc de întâlnire, un loc pentru cinefili și cei interesați de artă în general.

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră cinema Arta?
M.S: Cinema ARTA înseamnă foarte mult pentru mine. Ultimii ani i-am dedicat acestui proiect în care cred foarte mult.
 
Mulțumim!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.