Ministrul Culturii vine la Cluj şi deschide FESTLIT 2015

Carte Special

Ministrul Culturii, pesedistul Ionuţ Vulpescu vine la Cluj-Napoca să inaugureze a doua ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, FestLit Cluj 2015.

Evenimentul are loc la Muzeul de Artă Cluj.

Între 4 şi 6 octombrie 2015, se desfăşoară cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, FestLit Cluj 2015. Iniţiat de Uniunea Scriitorilor din România şi organizat de Filiala Cluj a USR, evenimentul reuneşte în inima Transilvaniei reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor. Timp de trei zile, Clujul va fi, din nou, capitala scrisului românesc. Programul cuprinde ronduri de gală ale scriitorilor, lecturi publice, simpozioane (anul acesta: Şcoala Ardeleană – începutul modernităţii româneşti şi Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române), un Desant scriitoricesc în facultăţi, colegii, licee, biblioteci, lansări de carte etc. Se va acorda Marele Premiu al Festivalului.

Afis FestLit Cluj f pr  2015

De anvergură naţională şi gândit ca manifestare deschisă spre marele public, FestLit Cluj speră să contribuie la îmbunătăţirea imaginii scriitorului în cetate, la o mai bună cunoaştere şi apreciere a literaturii române contemporane, la diversificarea mijloacelor şi metodelor de promovare a lecturii.

Printre oaspeţii acestei ediţii se numără: Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriela Adameşteanu, Adrian Alui Gheorghe, Aurel Maria Baros, Mircea Braga, Rodica Braga, Leo Butnaru, Al. Cistelecan, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Adi Cristi, Vasile Dan, Marius Dobrescu, Traian Dobrinescu, Gellu Dorian, Horia Gârbea, Ioan Holban, Ion Horea, Mircea M. Ionescu, Adrian Lesenciuc, Emil Lungeanu, Angelo Mitchievici, Eugeniu Nistor, Nicolae Oprea, Aurel Pantea, Antonio Patraş, Emilian Galaicu-Păun, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Peter Sragher, Victor Gh. Stan, Cornel Mihai Ungureanu, Cornel Ungureanu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir.

Ei vor fi însoţiţi la Desant de scriitori membri ai Filialei clujene a USR. Întâlnirile cu studenţii şi elevii vor avea loc la Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, Departamentul de Jurnalism al UBB, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, în liceele şi colegiile Clujului: G. Bariţiu, N. Bălcescu, G. Coşbuc, M. Eminescu, Avram Iancu, Romulus Ladea, Gheorghe Lazăr, E. Racoviţă, Gh. Şincai, şi la Seminarul Teologic Ortodox.

Juriul FestLit Cluj 2015, alcătuit din Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Emilian Galaicu-Păun, Ioan Holban, Antonio Patraş, Irina Petraş, Cornel Ungureanu, Răzvan Voncu, va decide câştigătorul Marelui Premiu. Printre nominalizaţi (nominalizările au fost făcute de fiecare filială în parte): Graţiela Benga, Corin Braga, Rodica Braga, Al. Cistelecan, Dan Cristea, Vasile Dan, Mircea A. Diaconu, Mircea M. Ionescu., Angelo Mitchievici, Doru Munteanu, Aurel Pantea, Doina Ruşti, Octavian Soviany, Victor Gh. Stan, George State, Maria Şleahtiţchi, Cornel Mihai Ungureanu, Dumitru Ungureanu.

Vor avea expoziţii în cadrul Festivalului: Irina Petraş, Rada Niţă, Laura Poantă.

Program

 

Duminică, 4 octombrie

ora 10-13 (la Muzeul de Artă Cluj-Napoca) – Deschiderea festivă (cuvinte de salut) şi Rondul de gală al scriitorilor invitaţi.

Vernisaj Irina Petraş (tragere la sorţi cu surprize). Amfitrion Lucian Năstasă-Kovacs.

ora 16 – (La Muzeul Etnografic al Transilvaniei) – „Microfonul vă aparţine” – lectură publică. Moment Poemele locuirii în colaborare cu Bienala de Arhitectură Transilvania 2015. Amfitrion: Tudor Sălăgean.

 

Luni, 5 octombrie

ora 9,45 – Expoziţii: la Galeriile de Artă ale revistei Steaua – Rada Niţă, gravură;

la Galeriile Scriptorium ale Filialei Cluj a USR – Laura Poantă, desen.

ora 10 – (la sediul Filialei) Simpozion: Şcoala Ardeleană şi începuturile modernităţii româneşti.

Comunicări: Nicolae MANOLESCU, Marta PETREU, Daniel CRISTEA-ENACHE, Constantin CUBLEŞAN, Vasile Sebastian DÂNCU, Adrian LESENCIUC, Angelo MITCHIEVICI, Eugeniu NISTOR, Ioan-Aurel POP, Răzvan VONCU, Cornel UNGUREANU etc. Amfitrion: Irina Petraş.

ora 1618 (la Facultatea de Litere): Simpozion Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române.

Comunicări: Nicolae MANOLESCU, Aurel Maria BAROS, Ştefan BORBÉLY, Daniel CRISTEA-ENACHE, Rodica FRENŢIU, Rodica MARIAN, Irina PETRAŞ, Lucian Vasile SZABO etc.

Festivitatea de Premiere (la restaurantul Victoria).

 

Marţi, 6 octombrie

între orele 10 şi 12,30 Desant scriitoricesc/momente de literatură la Colegiul Studenţesc de performanţă Academică (amfitrion: Ilie Rad), Departamentul de Jurnalism al UBB (amfitrion: Elena Abrudan), Colegiile/Liceele Bariţiu, Coşbuc, Eminescu, Avram Iancu, Romulus Ladea, Racoviţă, Şincai, Seminarul teologic ortodox, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”

 

Închiderea FestLit Cluj 2015.

 

În cele trei zile, studenţii de la jurnalism (Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării – FSPAC, profesor Elena Abrudan) vor realiza minireportaje filmate.

 

 

Important! Marţi, 6 octombrie, ora 13, începe Festivalul Internaţional de Carte Transilvania. La festivitatea de deschidere, laureatul Marelui premiu al FestLit va avea la dispoziţie un spaţiu de enunţare, pe scena din Piaţa Unirii.

 

 

 

1 thought on “Ministrul Culturii vine la Cluj şi deschide FESTLIT 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *