Michael Placke şi Pop Killers îmbogăţesc line-up-uk Delahoya 2014

Actualitate Muzica

Festivalul Delahoya (4-5 Iulie 2014 – Pădurea Hoia, Cluj-Napoca) anunță cel de-al doilea val de artiști confirmați pentru ediția din acest an, cea de-al 18-lea ! Festivalul clujean – unul dintre cele mai longevive din țară – a promovat încă de la prima ediție diversitatea muzicală în sfera muzicii electronice și continuă să facă asta și la vârsta majoratului. Vor fi amplasate două scene: un cort imens dedicat iubitorilor de muzică techno/house și scena outdoor unde vor fi prezenți artiști din aria broken-beat a muzicii (breakbeat, garage, drum&bass, ghetto-funk, dub, reggae, etc). Pe Michale Placke și Danny Murano îi veți putea vedea pe 5 iulie la scena techno, iar Pop Killers și Blanilla vor performa la scena outdoor în aceeași zi.

 

Michael Placke
Michael Placke

MICHAEL PLACKE (Germania)

 

Michael Placke s-a format ca artist în anii de experiență acumulată participând la petreceri ilegale în locații neconvenționale, printre care și legendarul event „Reclaim the Sparkasse”. Ca și rezident în prestigioasele cluburi Suicide Circus și Kosmonaut, Michael a reușit să îmbine într-o manieră elegantă hard techno cu melodical house, primind aprecieri din partea publicului.

Pasiunea lui pentru locații de party inedite se reflectă și în varietatea de muzici pe care le promovează în cadrul petrecerilor lunare marca „Exquisite Berlin”, brand creat chiar de artist.

 

DANNY MURANO (Austria)

 

Danny Murano este un DJ care și-a dedicat viața muzicii electronice încă de la 15 ani. Și-a creat rapid propriul label de petreceri (Subforce Label Nights) în legendarul club Cave din Salzburg. De atunci a colindat Europa în lung și-n lat la diverse petreceri și festivaluri, împărțind scena de-a lungul timpului cu artiști de mare calibru cum ar fi Adam Beyer , Thomas Schumacher , Carl Craig , Superflu , Anthony Rother , Extrawelt , Westbam sau Marusha.

Pop Killers
Pop Killers

 

POP KILLERS (România)

Cine sunt Pop Killers? Din păcate nu vă putem divulga identitațile lor, intrucât nici noi nu le știm. Despre ei vă putem spune ce fac și la ce sound vă puteți aștepta din partea lor. Identitatea le este protejată prin măști, care însă nu le pot ascunde talentul. Sunt o combinație perfectă între sunetul distorsionat de chitară și un noul sound “electro”. Trio-ul reunește toate elementele unui show incendiar, costume cu măști, efecte vizuale și un sunet agresiv pe măsură.

Băieții transmit vibe-ul celor mai mari scene de electro cu Justice, Gesaffelstein, Cyberpunkers, Steve Aoki, Bloody Beetroots şi se pot mândri că au împărţit scena cu Dirtyphonics, Far Too Loud sau Dope D.O.D.

BLANILLA (România)

Clujeanul Angel Rusu aka Blanilla mixează și produce muzică electronică de mai bine de 10 ani, fiind unul dintre cei mai relevanți ambasadori ai României la nivel de muzică din sfera broken beat – în special breakbeat. Release-urile sale la labeluri de prestigiu ca Sound Of Habib sau Distinctive Records au ajuns în top 50 mondial la secțiunea „breaks” și au primit sprijinul multor Dji și producători de calibru din domeniu. Blanilla este cunoscut pentru seturile sale dinamice și electrizante, fiind în stare să distreze până și cel mai plictisit crowd.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *