familion cu surprize
Familion
21 noiembrie 2017

Masă rotundă și expoziții dispuse pe trei etaje la Centrul de Interes

By In Actualitate, Vizual

Centrul de Interes își deschide ușile pentru publicul clujean vineri, 24 noiembrie, la un nou eveniment amplu de artă contemporană. De la ora 16:00, în lobby-ul de la etajul 1 al Centrului, publicul are ocazia să asiste la o masă rotundă cu tema ”Noile comunități ale artei. Producție și capitalizări”.

De la ora 20:00, vor fi vernisate expoziții la galeriile SABOT și BARIL, de la etajul 4, iar holurile etajelor 1 și 3 vor fi transformate de locatarii-artiști în spații expoziționale, o ocazie inedită pentru vizitatori de a se familiariza cu noua comunitate de artiști din Centrul de Interes.

Masă rotundă pe tema noilor comunități ale artei

Centrul de Interes în colaborare cu Departamentul de Cercetări Socio-umane al Institutului de Istorie ”George Barițiu”, Academia Română – Filiala Cluj, îi invită pe toți cei interesați de soarta comunităților artistice la o masă rotundă cu artiștii și inițiatorii Centrului. Concepută și moderată de Adrian T. Sîrbu și Silviu G. Totelecan, tema discuției va fi ”Noile comunități ale artei. Producție și capitalizări”.

Parteneri de discuție: Florin Ștefan (Spațiu Intact), Sorin Neamțu și Tiberiu Adelmann (BARIL), Daria Dumitrescu (SABOT), Alex Mirutziu, Stefano Calligaro și Andrei Ciurdărescu, artiști rezidenți în Centrul de Interes.

Promenadă ironică după perdeaua „Școlii de la Cluj”

Ce se află dincolo de mitul „Școlii de la Cluj” care poate fi redus la absurdul „pictură gri”? Galeria SABOT lansează în acest an un program de cercetare a scenei tinere de artă din Cluj. Prima expoziție dintr-un lung șir de ‘colaborări experimentale’ cu tineri artiști care s-au format sau lucrează aici va fi dedicată Ancăi Brânzaș, artist rezident în Centrul de Interes.

Pentru mai bine de două luni, spațiul galeriei SABOT se va transforma în atelierul artistei, iar expoziția va deveni în acest fel prilej de confruntare cu un întreg proces creativ care cuprinde deopotrivă fragmente de cercetare (ciorne, schițe, eboșe), resturi (excese, ratări) și lucrări. Expoziția va fi deschisă publicului până în 27 ianuarie 2018.

Cele mai recente lucrări ale artistei Sasha Auerbakh, expuse la BARIL

Galeria BARIL prezintă a doua expoziție individuală a artistei Sasha Auerbakh. Pentru ”Venus square Mars”, artista a ales câteva lucrări, toate făcute pe durata ultimului an. Obiectele văzute ca ilustrări, puncte de sprijin sau obiecte terapeutice, exprimă într-un fel sau altul experiența dragostei obsesive precum și reflecția artistului asupra producerii subiectivității. Practica ei sculpturală rămâne profund conceptuală, ea își tratează obiectele nu ca pe niște protagoniste, ci mai degrabă ca pe un material vizual concomitent ideii. Expoziția poate fi vizitată la galeria BARIL până la data de 17 ianuarie 2018.

Coridoarele Centrului se transformă în spații expoziționale

Expoziția colectivă ”Noul Locatar” va fi o ocazie inedită de întâlnire a publicului clujean cu noua comunitate de artiști care populează Centrul de Interes. Expoziția se va desfășura pe holurile și coridoarele etajelor 1 și 3 ale Centrului. Fiecare artist co-locatar e invitat să expună pe peretele învecinat ușii de intrare în propriul atelier câte o lucrare special gândită pentru acest ”experiment”. Cele două etaje ale Centrului vor deveni pentru o vreme simple coridoare de bloc în care locatarii-artiști își vor proiecta identitatea în afara spațiului privat, pentru a oferi publicului o idee despre universul lor creativ.

În contextul acestei expoziții, până în luna ianuarie, Centrul de Interes va organiza diverse evenimente cu și pentru public, unele dintre ele gândite special pentru cei mici (prezentări de carte și ateliere de lucru), în parteneriat cu librăria Tutimi și Titoc. Expoziția ”Noul Locatar” este organizată de Centrul Cultural Clujean în colaborare cu Centrul de Interes.

Centrul de Interes (strada Fabricii de Chibrituri, nr. 9 ) e deschis publicului de marți până sâmbătă, între orele 16:00 și 19:00. Intrarea este liberă. Mai multe informații, găsiți AICI

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1