Lucian Pintilie, mesaj emoţionant: Puţini ştiu să citească intensitatea cvasimaladivă a dragostei pe care o am pentru poporul din care m-am născut

A 7-a Actualitate

Regizorul Lucian Pintilie şi Marie-France Ionesco, fiica lui Eugene Ionesco, au fost prezenţi, joi seară, la proiecţia lungmetrajului „O vară de neuitat”, eveniment care a avut loc la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj. Lungmetrajul „O vară de neuitat”, de Lucian Pintilie, a fost proiectat, joi seară, la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară – care se desfăşoară în perioada 26 – 31 august, în Portul Cultural Cetate -, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. După proiecţia filmului a avut loc un concert susţinut de Ioan Gyuri Pascu. Pintilie

 

 

 

 

 

„(…) Sunt român. Născut într-o Românie monarhică, în sudul Basarabiei, care astăzi face parte din Ucraina, într-un sat german, dintr-o regiune care era un adevărat mozaic etnic: români, ruteni, găgăuzi, turci, tătari, evrei şi, bineînţeles, ucraineni şi ruşi. Nici măcar umbra amintirii vreunei tensiuni etnice nu tulbură imaginea armonioasă a acelor vremuri. Oamenii, poate ceva mai puţin nemţii – trebuie să recunosc -, trăiau cu toţii fără să fie conştienţi de diferenţele lor. Trăiau, pentru prea puţin timp – este adevărat -, la umbra istoriei, într-un vid paradisiac. Când am plecat din Basarabia, copil fiind, vorbeam o limbă halucinantă (…) spre exasperarea şi încântarea tuturor. A venit războiul, am uitat repede cuvintele exotice, paradisul dispăruse (…), când, într-o noapte, la uşa noastră, în Bucureşti, au sunat îngroziţi, ca nişte ocnaşi evadaţi, câţiva nemţi, profesori de liceu, colegi ai tatălui meu. Peste Sudul Basarabiei începuse să sufle vântul nebun al istoriei. Într-o singură noapte oamenii deveniseră conştienţi de diferenţele lor şi această conştiinţă a diferenţei este primul pas spre purificare etnică. Este ciudat, ironia soartei că primele victime ale purificării etnice, pe care le-am cunoscut, au fost nişte nemţi. Aceste chipuri de nemţi sunt asociate pentru mine cu cele ale evreilor care purtau steaua galbenă şi măturau străzile Bucureştilor un an mai târziu. Din ura mea viscerală pentru orice discriminare – aveam atunci 7 ani -, imaginile acelor nemţi şi a acelor evrei s-au format, s-au contopit amestecate pentru totdeauna. (…) De atunci am căpătat o privire extrem de critică asupra mea, asupra poporului din care fac parte. Privire critică în care puţini ştiu să citească intensitatea cvasimaladivă a dragostei pe care o am pentru poporul din care m-am născut”, a fost o parte din fragmentul pe care Marie-France Ionesco l-a citit, în numele regizorului Lucian Pintilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *