La 65 de ani, Liam Neeson anunță că nu va mai juca în filme de acțiune

A 7-a Special

Actorul nord-irlandez Liam Neeson a anunțat că nu va mai face filme de acțiune. El a făcut acest anunț miercuri la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, unde și-a promovat noul film „Mark Felt: The Secret Man”, informează Huffington Post citat de Agerpres.

„Încă mi se dau mulți bani pentru a face astfel de lucruri. Iar eu le spun că am deja 65 de ani. Publicul va începe să pună întrebări”, a spus actorul care crede că acest viraj spre filmele de acțiune devine acum ridicol.

Liam Neeson a fost principalul actor al multor filme de acțiune: „The Grey” (The Grey: La limita supraviețuirii, 2012), „Non-Stop” (2014), „Night Run” (Urmărit în noapte, 2015), sau seria „Taken”.

Cu toate acestea, înainte de a trece la cascadorii, el a fost unul dintre cei mai populari actori dramatici de la Hollywood, un stil pe care l-a regăsit jucând în filmul lui Martin Scorsese „Silence”, lansat în 2016.

Însă înainte de a renunța la acțiune și a trece cu siguranță la altceva, alte două filme despre viață și moarte în care va juca Liam Neeson vor fi lansate în 2018: „Hard Powder” și „The Commuter”.

Iar aceasta după ce actorul promisese și în 2015 că renunță la acțiune, mai ales după turnarea filmului „Taken 3”, amintește Huffington Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *