21 decembrie 2017

Jazzy Christmas, un altfel de concert la Filarmonică

By In Actualitate, Spectacol

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită în data de 22 decembrie, vineri, ora 19, la un concert de sărbătoare pe scena Colegiului Academic.

Invitați speciali: Peter Christian Feigel -dirijor, Nicolas Simion –saxofon și Antonis Anissegos –pian

Ei propun un program de muzică jazz care sperăm să vă completeze frumos zilele de sărbătoare: concertul pentru oboi, orchestră de coarde și continuo (aranjament pentru saxofon sopran, orchestră de coarde și clavecin) de Alessandro Marcello, Hommage à Richard Oschanitzky de Nicolas Simion, Antiphonien de Richard Oschanitzky și Un american la Paris de George Gershwin.

 

Preţurile biletelor şi abonamentelor la Filarmonica de Stat „Transilvania”  rămân aceleaşi pentru stagiunea 2017-2018. Preţurile sunt următoarele: 30 lei – 15 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari) pentru concertele incluse în abonament; 40 lei – 20 lei reducere (elevi, studenţi şi pensionari), pentru concertele extraordinare, iar abonamentele 400 lei, respectiv 200 lei cu reducere.

Concertul educativ are preț unic de 13 lei, iar în cazul elevilor, la fiecare 10 elevi, 1 coordonator are intrarea gratuită.

Biletele la concertele filarmonicii se pot achiziţiona şi online de pe biletmaster.ro.

Biletele se pot cumpăra  de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni – Miercuri 10 – 14, Marţi și Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

30 lei preţ întreg, 15 lei preț redus / concer

Peter Christian Feigel

 

Originar din Westfalia, Peter Christian Feigel a cîştigat în tinereţe premiul întîie La concursul „Tineri interpreţi de jaz” din landul său natal. După terminarea studiilor liceale, a urmat cursurile Conservatorului din Detmold, studiind pe lîngă dirijat, orga, pianul, percuţia, pedagogia muzicală, muzica religioasă, apoi, la universitatea din Bielefeld, pe lîngă studiile muzicale, tînărul muzician a urmat şi cursuri de teologie şi filozofie. După obţinerea diplomei, Peter Christian Feigel, a continuat să-şi perfecţioneze tehnica dirijorală la Viena, ca asistent al lui Dennis Russell Davies, Velery Gergiev şi al lui Lutz Herbig.

Între 2002 şi 2013 a activat la Berliner Friedrichstadt-Palas, la început ca director muzical, ca, din 2010 să preia şi conducerea muzicală şi artistică a ansamblurilor de tineret. Din anul 2010 este, de asemenea capelmaistru şi prim-coordonator al Teatrului de Operetă din Dresda.

Peter Christian Feigel este invitat permanent al renumitului teatru muzical Komischen Oper din Brlin.

De numele său sunt legate prezentările în premieră a numeroase musicaluri şi operete, printre care „Planeta balaurilor”, „Vrăjitorul din Oz” sau „Evita”.

Amploarea activităţii sale creatoare este ilustrată de numeroasele CD-uri, DVD-uri imprimate, precum şi de nenumăratele producţii de radio şi televiziune marcate prin prezenţa lui.

Nicolas Simion

 

Născut în anul 1959, în comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov, saxofonistul, maestrul în improvizaţii de jazz şi compozitorul Nicolas Simion şi-a început de la 10 ani studiile muzicale la Liceul de Muzică din Braşov şi le-a definitivat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Calităţile sale de improvizator s-au afirmat de timpuriu pe scenele muzicale din România. La începutul anilor ’80, a înfiinţat, împreună cu pianistul Mircea Tiberian şi cu saxofonistul Dan Mândrilă formaţia „Opus 4”. După mai multe turnee internaţionale şi participări la festivaluri de renume – Berlin, Varşovia, etc. – în anul 1989, asemenea multora din compatrioţii săi, Nicolas Simion a emigrat în Germania. În anul 1992 a apărut primul său album, intitulat Black Sea, urmat de numeroase concerte şi sesiuni de imprimări alături mari muzicieni din lumea jazzului, ca de pildă Graham Haynes, Lonnie Plaxico, Ed Schuller, Peter Perfido, Mal Waldron, Tomasz Stanko, Idris Muhammad, Jim Pepper şi mulţi alţii. În anul 1998 a compus albumul de inspiraţie religioasă Canzonieri Sacrale, care a marcat începutul colaborării sale cu pianistul János Kőrössy.

În semn de admiraţie pentru mentorul său, a compus lucrarea „Hommage à Richard Oschanitzky (pentru saxofon, pian şi orchestră de coarde).

 Antonis Anissegos

Pînă în anul 1991 Antonis Anissegos a studiat pianul sub îndrumarea lui Eleni Xenariou, la Conservatorul de Stat din Tesalonic, apoi a fost, timp de un an, studentul la clasa de compoziţie a lui György Orbán, la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta. Au urmat anii de ucenicie petrecuţi la Academia de Muzică de la Viena, sub îndrumarea lui Kurt Schwertsik, şi cei de la Academia de Muzică din Köln, unde l-a avut ca profesor pe Krzysztof Meyer. Tot acolo a făcut şi studii de jaz cu John Taylor. În cele din urmă, între 1998 şi 2001, a urmat cursurile de masterat cu Walter Zimmermann, la Universitatea de Arte de la Berlin.

În anul 2000 a obţinut premiul întîi la concursul organizat de Noua Operă din Köln, cu opera de cameră Inimă de Cîine, iar doi ani mai tîrziu Senatul din Berlin i-a conferit premiul de compoziţie pentru muzica de scenă la o adaptare după Samuel Beckett.

 

 

Leave a Comment

tetarom