Mâna Neagră – o nouă organizaţie de bandiţi

Istoria Clujului

Articolul din presa clujeană interbelică, pe care-l redăm în rândurile de mai jos, a apărut în iarna anului 1927. El reflectă starea de spirit a populaţiei clujene interbelice, aflată sub ameninţări mai mult sau mai puţin grave, mai mult sau mai puţin reale.

„Trăiam la Cluj ca în romanele cu detectivi. De câteva zile locuitorii acestui oraş sunt terorizaţi de o organizaţie de bandiţi, numită Mâna Neagră. Furturi de găini, de paltoane, de juvaericale, ameninţări cu moartea şi nimeni nu ştie de unde vin şi cine le săvârşeşte.

            Aceşti bandiţi se erijează în apărătorii populaţiei sărace, dau directive, trimit scrisori anonime, fac observaţii, dacă faci o faptă care le convine te laudă şi îţi mulţumesc, şi iscălesc pretutindeni Mâna Neagră.”

Populaţia alarmată de atâtea fapte criminale se întreabă şi cu drept cuvânt, dacă această situaţie neplăcută vă dăinui încă multă vreme.

Insignele organizaţiei

Unii susţin că este vorba numai de nişte glume de prost gust. Cei mai mulţi sunt însă de părere că de fapt există această organizaţie banditească.

Părerea aceasta este întru toate îndreptăţită altfel ce rost ar avea ştampilele cu cap de mort şi cu inscripţia Mâna Neagră, secţia Cluj, iar pe plicuri şi pe hârtie se găseşte desenat un om negru, care ţine în mână un craniu din care curg picuri de sânge, iar într-alta un pumnal însângerat.

La mijlocul hârtiei se găseşte o cumpănă şi următorul moto: <<pentru cei săraci viaţă, pentru cei bogaţi moarte>>.

Am văzut până în prezent patru scrisori expediate de această organizaţie. Toate sunt bătute la maşina de scris. Trei din ele, sunt scrise în ungureşte, iar una în româneşte. Cea scrisă în româneşte este cu atâtea erori de stil şi gramatică, încât se poate cu uşurinţă deduce că este scrisă de unul care nu cunoaşte limba noastră.

Crâşmar ameninţat

Crâşmarul Şmil Gewurtz din localitate, amendat chiar de câteva ori, fiind prins că vinde băuturi falsificate, primi într-o zi o scrisoare de ameninţare cu următorul conţinut: ”Dacă în timp de 48 de ore nu vei închide crâşma, şi nu vei pleca din Cluj, nu mai garantăm de viaţa dumnitale. Mâna Neagră.”
  • Tu nevastă, antisemiţii ăştia sunt mai pişicheri, zic că nu mai garantează de noi, parcă până acum au garântat [garantat s.n.].

Dar crâşmarul se convinse după 48 de ore, că nu are de-a face cu antisemiţi, ci cu nişte bandiţi ordinari, care îl prinseră noaptea şi abia mai scăpă cu capul spart şi cu leziuni corporale, din ghiarele lor.

Cu toate acestea nu se hotărî să-şi închidă crâşma. Ieri noapte bătu cineva în geam:

  • Jupâne, o porţioară de ţuică.
  • Mintenaş – şi deschise geamul, dar încremeni pe loc. Ţevile a două browninguri se îndreptară spre piept şi o voce tunătoare se auzi în noapte:
  • Pleci din Cluj sau nu pleci?
  • Plec, plec, mâine. Necunoscuţii se pierdură ca nişte umbre în noapte.

Şmil Gewurtz cu toate acestea n-a plecat încă din Cluj şi stă pe gânduri ce să facă.

Povestea unui palton nou

Prietenul I.I. rentier, primi câteva zile următorul bilet: <<În seara anului nou la orele 12 vei merge în parc, lângă lac, ducând cu dumneata paltonul cel nou, pe care îl vei preda trimisului nostru. Paltonul dumnitale va fi dat unui muncitor sărac şi vei primi scrisoarea de recunoştinţă la timp>>.

Din fericire, prietenul meu e ungur, aşa că nu se mai poate spune că e vorba de glumele antisemiţilor.

Domnul I.I., om curajos, îmbrăcă un palton vechi, se înarmă, chemă vreo trei prieteni şi merseră la locul indicat. Aşteptară o oră, două, se plictisiră şi văzând că nu mai apare nimeni se întoarseră spre casă râzând:

  • A dracului farsă, băieţi.
  • Să ştiţi că numai vreun prieten a pus-o la cale.

Care nu-i fu însă mirarea când ajuns acasă, văzu că paltonul cel nou nu se mai află în dulap. Abia atunci se convinsese că avu de-a face cu nişte bandiţi ingenioşi.

Bătrânul cămătar

Scrisoarea este adresată cămătarului armean Iani, pe care-l poţi vedea ziulica întreagă fumându-şi trabucul şi sorbindu-şi cafeluţa în cafeneaua New-York.

Îi adusese scrisoarea o fată frumoasă şi până o desfăcu şi-şi puse ochelarii să o citească, curiera se făcu nevăzută.

El fu provocat ca în timp de două săptămâni să doneze o sumă de 200.000 lei pe seama săracilor, altcum <<va fi condamnat la moarte>>.

Bătrânul tremură, îşi teme viaţa şi-şi întreabă toţi prietenii ce să facă. Unii sunt pro, alţii contra.

Până la expirarea termenului mai are cinci zile. Până atunci se poate în linişte gândi”, scrie presa vremii în 7 ianuarie 1927.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *