INTERVIU Sandu Frunză, cercetător al ideologiilor: tendințe și orientări spre extremism există în toate religiile

Interviu

Sandu Frunză, profesor universitar doctor, conducător de doctorat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB,  este un expert în ideologii. Volumul său Fundamentalismul religios şi noul conflict al ideologiilor, apărut la editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca, este o carte de referinţă pe acest subiect din cultura română, unul extrem de actual şi de important în societatea globală în care trăim, nu doar cea românească.

Sandu Frunză crede că tendințe și orientări spre extremism există în toate religiile.

Am detaliat subiectul într-un interviu amplu cu acesta:

 

frnuza 2BOOON

Este islamul cu adevărat o religie sau e, mai degrabă, o ideologie?

Nu există nici un loc de îndoială: Islamul este o religie, o religie a Cărții sau una dintre cele trei religii numite avraamice. Este una dintre marile religii monoteiste și trebuie să se bucure de respect ca atare. Am să fac apel la unul dintre autorii mei preferați care scriu despre Islam, este vorba despre Azzedine Guellouz, care arată că de la rădăcina slm se formează cuvintele salam sau aslama care aduc semnificații legate de pace, de mîntuire, sau ideea de fericire produsă de pacea interioară. Astfel, Islamul, cu asemenea rădăcini etimologice, desemnează o religie a păcii și a mîntuirii printr-o luptă spirituală menită să aducă pacea interioară, ceea ce înseamnă de fapt pacea lui Dumnezeu.

E adevărat că azi, după experiența franceză a violenței motivată religios și mai ales sub presiunea publicării romanului Supunere de către Michel Houellebecq, occidentalii sînt tentați să conștientizeze că termenul aslama se poate traduce și cu a se supune sau supunere și să asocieze Islamul cu radicalismul religios. Cred că în cartea mea Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor, apărută într-o ediție revăzută și extinsă la Editura Școala Ardeleană în 2015, am adus în discuție suficienți autori care au argumentat îndelung și convingător că nu mai putem avea o perspectivă autentică asupra Islamului dacă nu reușim să ne detașăm de fricile noastre și de stereotipurile pe care le avem legat de această religie.

Trebuie să avem capacitatea de a delimita între Islam ca religie și diferitele ideologii ce se constituie pornind de la aceasta sau pur și simplu invocînd fragmentar învățăturile Islamului. Ceea ce se întîmplă azi cu Islamul se întîmplă în toate religiile. Are loc un proces de dezvoltare a unor mișcări radicale ce promovează o serie de idealuri politice și sociale. Ele pornesc de la o parte din corpul doctrinelor și practicilor religiei respective, pe care le promovează prin forme total străine practicilor religioase și recurgînd la forme de violență, inclusiv la acte de terorism. În îndemnul la o asemenea distincție nu este vorba de nevoia de corectitudine politică, ci de necesitatea de a desluși între tradițiile religioase, așa cum au fost ele dezvoltate de diferite religii, și noile mișcări radicale. Ele se definesc ca fiind religioase, dar sînt purtătoarele unor ideologii ce se întrăinează de fondul religios, deși se construiesc făcînd apel la acesta.

carte frunza

Ce vor teroriștii, de fapt?

Dacă ar trebui să răspund pe scurt aș spune în primul rînd vizibilitate, iar în al doilea rînd puterea care să le asigure accesul la resurse. Ceea ce vor teroriștii rezultă în mare măsură din modul de transmitere a mesajului lor. Putem sesiza o preocupare cu totul specială a teroriștilor de a-și face cunoscut mesajul prin mijloacele care să le asigure o vizibilitate cît mai extinsă. Așa se explică un fenomen pus în evidență de către cercetătorii fundamentalismului religios: are loc o deplasare a interesului pentru a transmite mesajul dinspre cadrul restrîns al spațiului religios (moschee, sinagogă, biserică, templu etc.) spre mijloacele electronice, spre internet, spre social media. Una dintre modalitățile prin care accesul la mijloacele de comunicare este asigurat este cea a practicării violenței. Am explicat acest aspect mai pe larg în cartea mea, atunci cînd fac referință la acțiunile grupării islamiste ISIS (Daesh) care se desfășoară sub forma unui spectacol al jihadului desfășurat într-un război complex în care organizația paramilitară ne dă cîteva detalii dintr-un posibil război al lui Allah cu lumea. Acest spectacol al comunicării politice face parte, însă, dintr-un spectacol mediatic pe care noi ca occidentali sîntem obișnuiți să îl întreținem prin consumul de conținut mediatic cu un grad sporit de violență.

Luis Veres a sesizat foarte bine că în nici un alt caz de săvîrșire a unei infracțiuni nu este revendicată fapta de către cel ce o săvîrșeşte. Acest lucru se întîmplă însă cu o rapiditate suspectă aproape în toate cazurile în care violența publică ia înfățișarea actelor de terorism. Se întîmplă acest lucru chiar și atunci cînd un număr mare de vieți omenești este curmat, mai ales dacă e vorba de morți care să vină din spațiul occidental. Această vizibilitate este un ingredient important al legitimității puterii pe care o revendică mișcările radicale sau grupările teroriste. Necesitatea legitimității și scopul ei poate fi sesizată în acțiunile ISIS, mai ales în modul în care își trasează teritoriile cucerite sub semnul refacerii Califatului. Toate revendicările legate de instaurarea unui stat sînt legate de accesul legitim la putere și la resurse. Motivația religioasă vine mai apoi ca un supliment de culoare ce ne apare ca necesar, deși el este, de fapt, unul secundar.

frunza 3
Sandu Frunză, la Iaşi, unde şi-a lansat cartea (c) pagina personala de Facebook

Poate fi exportată democrația în Orientul Mijlociu?

Nu pot avea decît un răspuns subiectiv. O mare parte a bibliografiilor pe care eu le-am citit pe această temă ar putea să mă contrazică. Cu toate acestea, cred că într-un spațiu al relațiilor globale cum este lumea contemporană, democrația poate fi exportată pretudindeni, inclusiv în lumea arabă. Însă, ea nu poate fi impusă prin violență printr-o decizie care să nu implice comunitățile ce urmează a fi democratizate. Cred că ar trebui să privim acest export din perspectiva unei relații de piață a sistemelor ideologice. Trebuie să existe parteneri care să dorească să implementeze o anumită practică ideologică pentru ca ea să devină realitate. Raportarea la democrație e mult mai complexă decît o descriu eu aici. Dar cred că trebuie mereu îmbinați factorii interiori cu cei ai voinței generale de democratizare. Pentru ca o societate democratică să fie instaurată sînt necesare atît acțiunea externă cît și o acțiune sacrificială din interiorul comunității. Tocmai de acea este greu de găsit suport pentru instaurarea democrației într-un spațiu neobișnuit cu aceasta. Cu atît mai mult cu cît azi persoanele cu idealuri democratice nemulțumite de absența democrației pot să părăsească, prin diverse mijloace, spațiul lor politic și să se așeze într-un spațiu construit pe baza idealului democratic. În favoarea exportului de democrație un argument bun este valul de persoane care vin din spațiul din afara culturii democratice occidentale și doresc să fie parte a proiectului democratic european. Dar mă rezum pentru moment doar la aceste afirmații deoarece nu doresc să fiu inclus în ceea ce Edward Said numea „orientalism” – o ideologie pe care nu o împărtășesc

Au evreii vreo vină în apariția terorismului modern?

Ca să elimin orice undă de antisemitism ce ar putea fi asociată cu această întrebare, înainte de a formula orice răspuns, voi afirma că evreii nu au nici vreo vină în apariția terorismului modern. O asemenea întrebare, însă, poate fi pusă în contextul propagandei antievreiești care este astăzi puternică și în Occident și este în continuă creștere datorită opțiunilor propalestiniene ce au căpătat o anumită amploare în lumea occidentală. Există o adevărată ofensivă antievreiască în lumea occidentală actuală. Datorită acestei propagande, Israelul a fost transformat într-un fel de țap ispășitor asupra căruia au fost proiectate toate crizele din Orientul Apropiat, pe seama lui au fost puse toate neajunsurile comunității palestiniene și ale comunităților arabe, și au fost readuse la suprafață toate acuzațiile privind rolul nefast al evreilor în construcția lumii globale. Astfel de mitologii ale demonizării sînt foarte obișnuite în comunicarea politică. Acceptarea unui țap ispășitor care să întrupeze tot răul pe care îl putem concepe are pentru societatea actuală un rol terapeutic. Ea are rolul de a elimina imaginea răului în vederea unei reconstrucții. Sper că o dată ce – în mitologia noastră politică –  răul a fost delimitat și țapul ispășitor identificat, noi o să avem luciditatea de a vedea că problema violenței și a terorismului global are rădăcini multiple dintre care unele se găsesc chiar în spațiul occidental. Faptul că terorismul modern are și o motivație de natură religioasă complică foarte mult lucrurile. Aceasta ne obligă la o repunere  în discuție, în cazul fiecărei religii în parte, a relației dintre tradiția religioasă și noile grupări fundamentaliste ce practică un discurs religios și aderă la practici ale violenței inclusiv cele ale terorismului ca fenomen global. Aici un rol important revine nu numai cercetătorilor fenomenului religios care trebuie să aducă diverse clarificări conceptuale, ci și comunităților religioase care trebuie în practicile lor să se delimiteze de grupările extremiste ce doresc să le preia identitatea.

De ce sunt atraşi oamenii de religiile şi doctrinele radicale?

Nu cred că există religii radicale. Religia trebuie privită din perspectiva unei legături speciale pe care Dumnezeu o propune omului sau din perspectiva unui efort uman de a se conecta cu sacrul, cu Absolutul. De fiecare dată este vorba de nevoia de armonie și de situare în lumea valorilor, chiar și atunci cînd datele revelației vorbesc de o ruptură sau de o incursiune mai puțin blîndă în ordinea existenței. Dincolo de detaliile povestirilor mitice sau religioase, religiile vorbesc despre necesitatea unei armonii a persoanei în raport cu sine, cu comunitatea sau cu cosmosul. În esența sa, religia ne spune povestea unei asemenea transcenderi.

E adevărat, așa cum se poate vedea în istoria religiilor și cum putem vedea în mod efectiv și astăzi, în interiorul religiilor pot apărea personalități sau grupuri care să formuleze și să construiască viziuni radicale. Însă ele reprezintă întodeauna o dizidență în raport cu religia și tradiția religioasă la care fac referință și în interiorul căreia se poziționează.

Nu am încă un răspuns concret la întrebarea privind motivația ce stă la baza unei opțiuni pentru radicalism. Dar, așa cum am relevat în cartea mea, eu nu pot face abstracție de faptul că astfel de tendințe și de orientări spre extremism există în toate religiile. M-am oprit și eu asupra cîtorva exemple din Iudaism, Creștinism și Islam.

Exista șanse să fie pace? In special în Orientul Mijlociu?

Sînt un pacifist. Încă din copilărie am tot visat instaurarea unei păci globale și mai visez la ea și acum. Dar cum trăim mereu în registrul lucidității, nu în cel al visului, mă mulțumesc cu pacea ca ideal individual și comunitar. Dar dacă acest ideal ne urmărește în toate acțiunile pe care le desfășurăm, acesta poate să treacă într-un nivel mai apropiat de realitate. Constat că azi oamenii sînt mai degrabă preocupați de alte probleme pe care le consideră a fi centrale: problema foametei, a sărăciei, a inegalităților, a salvării naturii etc. Probabil că acestea ar putea fi rezolvate, sub anumite aspecte, cu mai multă eficiență dacă am sesiza că pacea este un factor decisiv în soluționarea problemelor. Desigur, aveți în vedere cu deosebire pacea ca situație de rezolvare a crizei războiului. Poate ar fi benefic ca alături de pacea ca alternativă la război să avem în vedere și asigurarea premiselor păcii. Adică să ne preocupăm de acele elemente pe care le putem pune în mișcare fiecare dintre noi. Elemente cum ar fi pacea interioară, comunitară, pacea socială etc. Am putea astfel să creăm un lanț global al împăcării ce să se constituie ca un element de presiune asupra decidenților politici ce impun în plan global războiul.

FRUNZA 1

Însă, putem să revenim la discuția de început privitoare la Islam ca religie a păcii. Din această perspectivă ar trebui să sperăm în puterea Islamului de a aduce pacea în Orientul Mijlociu. Speranța noastră ar putea căpăta mai multă obiectivitate dacă am pleca de la solidaritatea pe care am văzut că au avut-o cîtiva lideri musulmani cu liderii politici occidentali după atacul terorist de la Paris. Acțiunea constantă a musulmanilor în numele tradiției lor religioase pentru instaurarea păcii cred că poate asigura fondul rezolvării multor situațiil conflictuale. Cred că în acest sens trebuie să citim proiectul de construcției a unei etici globale lansat de gînditori precum Hans Kung sau Leonard Swidler. Pentru aceasta însă, în mod paradoxal, se impune un context al luptei lumii musulmane împotriva fundamentalismelor religioase din interiorul lumii islamice. Această luptă a Islamului împotriva islamismului, împotriva extremismului fundamentaliștilor islamiști ar putea fi un nucleu semnificativ de coagulare a păcii în Orientul Mijlociu. Pe toți cei ce au îndoieli în această privință îi rog să caute și vor găsi cîteva argumente în cartea mea despre Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor.

Mulţumesc!

25 thoughts on “INTERVIU Sandu Frunză, cercetător al ideologiilor: tendințe și orientări spre extremism există în toate religiile

  1. Am citit ‘cetatea celor o mie de sori’ scrisa de Caled Hoseini.Fiind prima carte citita ce descria musulmanii ,obiceiurule si razboiul care era in acea perioada ,felul cum a descries razboiul a fost pentru mine un fel de a constientiza cat de grav este un razboi imminent. Nu am citit cartea dvs dar sunt curiosa sa aflumulte lucruri daepre aceste ideologii.

    1. În orice împrejurare recomand citirea cărților ”Sacrul” sau ”Despre numinos” scrise de Rudolf Otto. Ele pot aduce o mai bună înțelegere a experienței religioase. Nu înțeleg cum doriți să aplicați această grilă de interpretare pentru analiza fundamentalismului. Dar pot înțelege dorința de a face apel la acest autor – care a influențat decisiv modul de dezvoltare a studiilor religioase în secolul trecut.

    1. Nu atît profetismul cît mesianismul mi se pare problematic aici. Toate formele de mesianism politic, fie cele laice fie cele ce îmbină religia cu politica, s-au dovedit în secolul XX a fi neprielnice civilizației occidentale.

  2. Dupa Jung problema religiilor este, lipsa raportul imagini religioase la radacinile lor arhetipale, care se afla in inconstientul colectiv! Si rezultatul este masificarea, ideologizarea, de catre spiritul colectiv!

  3. Putem accepta si varianta supuneri, ca o varianta a cuvantului islam! A supune lucrari divine, prin pacea interioara – care a devenit din pacate un idol a masei – cu scopul esentei religiei, religio, religare, adeca a se relega la sursa, la divin!

    1. Da. Islam poate însemna supunere. Prin aceasta nu își pierde semnificația spirituală. Problematică este doar asocierea dintre această modalitate de a traduce și titlul deja celebrului roman ”Supunere”.

  4. Ce interviu frumos. Felicitari. Un lucru mi se pare cu adevarat intersant (si pe care cumva il intuiam): islamul ar trebui sa lupte impoatriva miscarilor radicale islamice. Am impresia ca nu exista pozitii ferme, radicale, ale islamului impotriva radicalismului islamic.Oricum, subiectul acesta ce, de cele mai multe ori, iti cere sa reactionezi brusc, visceral, nereflexiv (cum altfel sa reactionezi in fata ucideri?) e tratat în cartea profesorului Frunza (desi am mici comentarii critice legate mai degraba de ceea ce as numi vehementa auctoriala. Mi se pare ca, uneori, Sandu Frunza isi opreste propria voce pentru a face loc analizelor reci si clare ), nuantat si echilibrat.

    1. Vasile Cătălin Bobb!
      Sîntem tentați mereu ca la violență să răspundem cu violență. Pare să țină de natura umană într-un secol atît de agitat, care mai și moștenește o suită de genociduri din secolul trecut. Cred că educația și nevoia de supraviețuire se numără printre principalii factori care ne fac să renunțăm la a răspunde cu violență. Ca cercetători ai fenomenului religios mai trebuie să fim și detașați ca să putem să ne explicăm fenomenele. Trebuie să ne situăm și înafara fenomenelor ca să avem atîta obiectivitate cît este posibilă. În ce mă privește, cred că a fost mereu clar că mă situez de partea tradițiilor religioase și mă detașez de toate formele de radicalism. Deși m-am apropiat cu pasiune de fiecare dintre subiecte, sper că am luat distanță față de acestea în mod egal.

  5. Dl profesor are multe confuzii în minte. De ex. :” democrația poate fi exportată pretudindeni, inclusiv în lumea arabă.” Asta e o aberaţie ! Această afirmaţie nu poate fi motivată decât de susţinerea „Primăverii arabe” provocată de americani, care este o catastrofă ! …… Democraţia poate fi înstaurată în ţările musulmane doar dacă elimini Coranul, Şaria şi Sunna ! …… Nu vreau să mai remarc alte party-pris-uri, absolvind de vinovăţie pe unii şi acuzând – e drept voalat – pe alţii.

    1. Așa cum am afirmat și în interviu, majoritatea bibliografiilor pe care eu le-am parcurs argumentează, destul de convingător, împotriva oricărei posibilități de asociere între democrație și lumea arabă. Există însă autori, iar numărul lor este în creștere, care argumentează contrariul. Pe mine Aziz al-Azmeh m-a convins, în urma unor discuții și în urma lecturării textelor sale, că există o dorință efectivă de modernizare în lumea arabă. Această năzuință poate fi, pe viitor, terenul unei posibile apariții de tendințe democratice în acea lume. Nu am nici o îndoială că nu există nici un fel de incompatibilitate între Islam ca religie și democrație așa cum nu există nici între Creștinism și democrație. E adevărat că democratizarea presupune o anumită laicizare a sferei publice, a sistemului juridic, chiar la nivelul asumării valorilor în sfera individuală. Atunci cînd un asemenea fenomen va apărea, ”exportul de democrație” va fi posibil. Ca să fiu mai exact, poate ar trebui să vorbesc de importul de democrație. Fără a accepta tezele ideologice ale ”Orientalismului”, sînt convins că democratizarea unora dintre societățile din lumea arabă se va realiza ca parte a acțiunii proceselor globale.
      Chiar dacă a fost de unii susținută sau de alții simpatizată, ”primăvara arabă” nu cred că a fost asociată de nimeni nici cu procesele de democtarizare și nici cu exportul de democrație; ea a fost rezultatul unor acțiuni și al unui tip de răbufnire ce trebuie analizate în cu totul alt plan. Nu doresc să expediez acest subiect într-un comentariu sumar.

  6. Acest interviu demonstrează o dată în plus câtă nevoie este de voci, precum cea a profesorului Frunză, care să vorbească azi despre religie şi fundamentalism într-o manieră obiectivă şi echilibrată, aşa cum numai un specialist poate să o facă. Dincolo de importanţa ştiinţifică a volumului profesorului Frunză, analiza pe care o propune oferă chiar instrumente necesare pentru depăşirea fricilor şi stereotipurilor pe care le avem vis-a-vis de islam.

    1. Dragă Iulia
      Vocea mea este o sinteză a mai multor voci care vorbesc despre o realitate contemporană ce pare să ne depășească. Tocmai de aceea este necesar un efort comun de înțelegere la care trebuie să contribuie și teroreticienii prin analize, dar și practicienii din comunitățile tradiționale prin atitudinile lor de detașare în raport cu grupurile ce încearcă să se substituie tradiției lor religioase și chiar să ne convingă că ei, în calitate de uzurpatori, reprezintă singura formă autentică de manifestare a religiei respective.

  7. Un interviu interesant cu profesorul Sandu Frunza (Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate…, Facultatea de stiinte politice, UBB) pe Clujulcultural. Dincolo de interviu, recomand atat cartea (Fundamentalismul religios si noul conflict al ideologiilor) cau si revista „Journal for the Study of Religions and Ideologies” (http://www.jsri.ro/).
    Parerologii pot fi interesanti, mai ales ca de regula se pricep la orice. Dar, daca vrem sa trecem dincolo de nivelul aparentelor si al discutiilor de cafenea ar fi bine sa-i ascultam si pe specialisti. Sandu Frunza, chiar daca nu apare prea des in „lumina reflectoarelor”, este un asemenea specialist in domeniu. Si nu uitati: daca realitatea are naravul sa fie de multe ori mai complexa decat reprezentarea noastra despre ea, nu e vina realitatii. Si nici a „mesagerilor” care o cerceteaza si ne-o fac cunoscuta 🙂

    1. Draga H.L.
      Mulțumesc pentru recomandarea cărții și pentru recomandarea revistei – proiect la care lucrez de 15 ani și am ajuns în urma unei munci de echipă să avem rezultate dintre cele mai bune pe plan internațional.
      În privința realității, ea este mai complexă prin natura ei. Dar ca filosof ce se ocupă de comunicare, te rog să îmi permiți să amintesc o sintagma consacrată de magistrul meu Aurel Codoban: „comunicarea construiește realitatea”, pe care eu am preluat-o într-o formulă mai lucrativă: „publicitatea construiește realitatea”. Foarte multe lucruri pe care noi le știm despre fundamentalism le datorăm faptului că fundamentalismul religios este un fenomen ce se constituie și se dezvoltă în actul comunicării mediatice. Este destul să ne gîndim la clipurile de propagandă ale ISIS (Daesh) care sînt construite fie după tehnicile de succes verificate la Hollywood, fie ținînd cont de rețetele de succes ale publicitarilor. Sînt de acord să îl protejăm pe ”mesager” mai degrabă decît sî îl ucidem. Citind comentariul tău din perspectiva relațiilor dintre sacru și violență, așa cum au fost ele descrise de Rene Girard, pot să îmi amintesc că adesea mesagerul este cel sacrificat. Ori, în situația dată mesageraul prin excelență este lumea comunicării mediatice. Fără preluarea mesajului fundamentaliștilor de către mijloacele de comunicare în masă, fundamentalismul ar avea o forță de penetrare mult mai scăzută. Dar, în același timp, ar fi tristă o lume fără mass media, oricîtă plăcere ne face să o contestăm și să îi găsim neajunsurile. Inclusiv în privința unei anumite supralicitări în ceea ce privește apetența media pentru transmiterea mesajelor cu conținut violent, fie că e vorba de violența simbolică sau de acte de terorism.

      1. a spus demult prof Vasile Dancu: imaginea premerge realitatii, de aia totul se joaca acum pe imagine, in societatea spectacolului, vorba lui Guy Debord

        1. Prafrazîndu-l pe îndrăgitul filosof, eu aș fi tentat să spun că generația mea s-a născut prea tîrziu pentru text, dar prea devreme pentru imagine. Însă, generația digitală e clar una care mizează pe resursele inepuizabile ale imaginarului. E o formă de spiritualitate ce va da un nou conținut comunicării. Da. Cred că Vasile Sebastian Dâncu are cîteva comentarii foarte relevante pentru ceea ce va urma în cărțile sale ”Comunicarea simbolică” (1999), și în ”Triburile” (2014).

  8. Ma bucur de interviu! Felicitari! Cartea, la o editie noua, dar si interviul indreapta anumite judecati grabite, care condamna o religie/ confesiune spre a proslavi o alta. Radicali sunt oamenii, grupurile de oameni si nu religiile. Dar confuzia de planuri de face adesea …

    1. Mulțumesc pentru pledoaria pentru o abordare detașată, obiectivă (atît cît este posibilă obiectivitatea în asemenea tip de analiză). Dacă împreună cu cititorii mei am reuși să interiorizăm diferența dintre religie și formele radicalismului politic ce utilizează elemente religioase în comunicarea de propagandă, cred că ar fi deja un important obiectiv îndeplinit al cărții mele.

  9. „Nu cred ca exista religii radicale”. O observatie necesara. De pilda, budismul (inclusiv budismul zen) are o lunga legatura cu politica si violenta.

    Felicitari pentru interviu si carte!!!

    Camil

    1. Da. Este o observație pe cît de necesară pe atît de tristă. În cartea mea am dat doar exemple de grupări radicale ce se revednică de la Iudaism, Creștinism și Islam. Dar e îngrijorătoare constatarea că practic nu avem zone ale manifestării religiosului în care, în anumite împrejurări, să nu apară și forme ideologice ale manifestării violenței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *