INTERVIU cu Nelu Stratone. Cum a apărut prima istorie a rockului românesc

Actualitate Carte

Realizatorul de emisiuni radio Nelu Stratone a publicat în 2016 primul volum din trilogia dedicată istoriei rockului românesc. Primul volum s-a numit „Rock sub seceră și ciocan” și a apărut la editura Hyperliteratura condusă de scriitorul bucureștean Andrei Ruse. Cartea a strâns banii prin „procedeul” crowfunding.

Cartea a fost lansată printr-un turneu care a numărat o serie de orașe din România dar la Cluj-Napoca încă nu a ajuns să fie lansată. Volumul amintește de formații rock din Clujul de dinainte de 1989 pentru că volumul se oprește la Revoluția anticomunistă din decembrie 1989.Volumul doi tratează rockul postdecembrist,  este intitulat „Rock în timpuri noi” iar campania de crowfunding pentru el poate fi sprijinită AICI

Clujulcultural.ro a stat de vorbă cu autorul Nelu Stratone despre demersul său:

Clujulcultural.ro: Cum v-ați decis să scrieți cartea?

Nelu Stratone: Acest proiect, o istorie a rockului românesc, mă așteptam să fie scris de oameni ceva mai mult implicați decât mine în fenomen. Cunoșteam deja organizatori de concerte și ziariști din anii 60 -70, precum Aurel Gherghel, Florin Silviu Ursulescu, Andrei Partoș, Florian Lungu, George Stanca sau Paul Nancă, de la care așteptam o carte asemănătoare cu asta, așa că, fiind un tip destul de comod, și în plus, având la vremea respectivă diferite alte joburi, am stat la cutie. Asta nu înseamnă că nu am pregătit o bază de date personală: tăieturi din ziare, colecții de discuri, cărți și reviste, corespondență cu diverși muzicieni.  Până prin 2006, nu existau în ”biblioteca rock”, decât două – trei volume, cireașa de pe tort fiind reprezentată de acel ”Dicționar pop rock folk”, al Danielei Caraman Fotea, pe care am și ajutat-o cu o serie de portrete de trupe românești.  După 2010, au început să apară, pe bandă rulantă, volume scrise de Doru Rocker Ionescu, Costin Grigoraș, Gabi Gomboș, Ioan Big, Radu Lupașcu, Nicolae Covaci, Johnny Botta, Mimo Obradov, Mircea Hodîrnău și mulți alții, astfel că m-am mobilizat să termin primul volum. De fapt, catalizatorul volumului, l-au reprezentat Dana Banu și Radu Toderaș, doi prieteni  care mi-au asigurat legătura cu Andrei Ruse și Hyperliteratura. Probabil că ceea ce l-a convins pe Andrei a fost nenorocirea din #COLECTIV, din care am reușit să scap milimetric. Mai mult de un sfert dintre cei decedați mi-au fost prieteni, mai mult sau mai puțin apropiați. La care putem adăuga supraviețuitorii. Oricum ne vedeam la diverse evenimente, ne salutam sau schimbam câteva vorbe, mulți dintre ei fiind eroii emisiunilor mele de la radio

Cât timp v-a luat? De ce greutăți v-ți lovit?

În momentul în care m-am decis să scriu primul volum, l-am dezinformat puțin pe Andrei. Eram sigur ca aveam deja gata cam 80% din carte, dar căutând fișierele de care aveam nevoie, am constatat că aproape 60% din ele se aflau pe un hard disk extern care nu mai putea fi utilizat. Așa că, a trebuit să trag de timp până am reușit să rescriu pasajele respective. Apoi, exista și un impact emoțional, legat de #COLECTIV, pentru că sunt hipersensibil și plâng din orice. Scriam câteva rânduri, sau le corectam, dar rămâneam ancorat cu gândul la cei pe care-i cunoscusem: Nelu Tilie, cu el mersem la concert, apoi membrii trupei GOODBYE TO GRAVITY: Alexandru Pascu,Vlad Țelea, Bogdan Enache și Mihai Alexandru,  pe care îi cunoscusem în diverse alte proiecte, astfel că i-am salutat cu cordialitate înainte de concert deoarece mă ajutaseră, gratuit și dezinteresat, la multe alte evenimente organizate de mine, iar lista neagră continuă cu: Adrian Rugină, Claudiu Petre, Daniel Ciobanu, Ionuț Maior, Tudor Golu, Alexandru Chelba, Teodora Maftei, Liviu Zaharescu, Cristian Mitroi, Roxana Boghian, muzicieni și fotografi de suflet (R.I.P.). Am organizat sau am participat la sute sau poate chiar mii de evenimente desfășurate în cluburi insalubre, unde s-au întâmplat câteodată evenimente neprevăzute: scurt circuite care au dus la întreruperea curentului, sute de țigări aprinse aruncate aiurea care au provocat mici incendii, muzicieni curentați din cauza unor cabluri izolate necorespunzător și multe altele. Însă, niciodată nu mi-am simțit viața periclitată. Nici la #COLECTIV la alte concerte sau chiar în seara respectivă. Era o hală înaltă, unde chiar nu-ți puneai problema că s-ar putea întâmpla o tragedie. E drept că, se intra și se ieșea printr-un container, care permitea accesul unei singure persoane. Partea de jos nu era asigurată astfel că m-am împiedicat, deoarece mi-a intrat pantoful sub o tablă neprotejată, de aproape 1 cm grosime, și la intrare și la ieșire. Asta fără să mă înghesuie cineva. Așa îmi explic ”dopul” uman care s-a creat la ușă în situație de panică. Altă ieșire nu exista. Dar pentru gazele propagate și produsele plastice scurse pe oameni cine sunt vinovații? La doi ani după nefericitul eveniment nimeni nu știe dacă a fost vorba de o mână criminală, de iresponsabilitate crasă sau de incapacitatea sistemului de a gestiona situațiile de criză. Cine răspunde? Se pare că nimeni! Cine plătește juridic, cu ceva ani de detenție, sau material pentru cele întâmplate? Se pare că nimeni! Unde sunt reparațiile morale pentru  familiile acestor tineri ?

Greutăți ceva mai mari, am întâmpinat la volumul 2, ”Rock în timpuri noi”. V-am spus ceva mai sus că sunt destul de leneș, astfel că în momentul în care m-am apucat efectiv de scris am observat că volumul informațional, oferit de mass media anilor 90, depășește cu mult capacitatea mea de sintetizare a informațiilor utile. Un cerc vicios din care sper să scap, și să predau volumul 2, în cel mai scurt timp.

Ce este pentru dvs muzica rock?

Am crescut practic cu muzica rock, dispunând încă din copilărie de mijloace de informare, pe rând: difuzor legat la rețeaua de radiodifuziune, de la 3 ani, radio cu pick-up, de la 9 ani, magnetofon, de la 17 ani. Astfel am ascultat fel de fel de muzici, până am ajuns să discern și să descopăr rock and roll-ul. Până atunci, ascultam laolaltă muzica care se transmitea la radio: muzică ușoară, muzică populară, operă, jazz, apoi am trecut la discuri și împrumutam de la vecini muzică românească, evreiască, maghiară, armenească și chiar chinezească, în funcție de țara de origine a acestora. Se poate spune că mi-am făcut o educație muzicală ”world music” înainte ca acest termen să fie inventat. Apoi, a venit momentul în care am văzut filmul muzical ”Tinerii”, cu Cliff Richard și The Shadows, iar un handbalist, campion mondial cu naționala României, mi-a adus niște discuri cu Elvis Presley, Chuck Berry și Jerry Lee Lewis. A fost momentul în care am hotărât să-mi fac un mic repertoriu și să cânt într-o trupă. Prima mea trupă se numea Solariss și activa pe lângă cinematograful Tomis din București. Eram elev la liceul Alexandru Ion Cuza, care la vremea respectivă era amplasat pe cheiul Dâmboviței. Au urmat alte trei trupe în care am activat în perioada studenției și a stagiului militar, până când mi-am dat seama că fără studii aprofundate de limba engleză și de chitară bas e greu să fii artist, chiar dacă erai înconjurat și provocat de gagici una și una. Așa că m-am dedicat profesiei mele, analist – programator, și m-am limitat la a deveni colecționar de muzică iar, pe la petreceri, animator

Ce rol credeti ca a avut in comunism? S-a rezistat prin rock?

Bineînțeles că rockul a reprezentat o formă de rezistență, mai mult prin text și atitudine decât prin muzică. Au fost destul de mulți cei care au reușit să păcălească regimul și să-și promoveze mesajele de rezistență prin epitete subtile. Să nu uităm că cenzura era cu ochii pe ei și le interzicea orice sintagmă care era disonantă față de polica oficială.  Este vorba despre cei care apăreau arareori pe scenele mari, formații  TIMPURI NOI, CURTEA VECHE NR. 43, IRIS, FLORIAN DIN TRANSILVANIA, TECTONIC sau folkiști, precum: Valeriu Sterian & COMPANIA DE SUNET, Dan Andrei Aldea, Alexandru Andrieș, Doru Sănculescu, Nicu Vladimir și mulți alții.

Aveti vreo trupa clujeană preferată?

Am apreciat întotdeuna rockul clujean, încă din 1969, când am văzut formația Chromatic Group 3, la prima ediție a festivalului Club A. Atunci nu au luat premii dar, în 1971, au ”ras” aproape tot. Din păcate, nu am reușit să-l cunosc personal pe Sorin Tudoran, dar în ultimii ani țineam legătura pe net (R.I.P.). Apoi, am apreciat rockul progresiv al formațiilor Experimental Q și Modal Q. L-am cunoscut, la un moment dat pe Iuliu Merca, pe când se mutase la București, la Mondial, astfel că m-am și atașat de trupa pe care-a făcut-o la întoarcerea în Cluj, Semnal M. Prin anii 81 – 82, m-am împrietenit cu Teo Peter și cu membrii formației Compact, astfel că, de câte ori mergeam vara la Costinești primeam de la Teo o piesă cu dedicație: ”Fata din vis” sau ”Ești totul pentru mine”.  În sfârșit, după 1990, am fost destul de apropiat de formațiile Altar, Nightlosers, Luna Amară, Kumm, Urma, Voices Of Silence și multe altele, trupe pe care le-am promovat cu multă plăcere în programele mele radio. De altfel, există o serie de oameni din Cluj, cei mai mulți dintre ei muzicieni, pe care-i consider prieteni deși ne vedem destul de rar: Nelu Brândușan, Ștefan Nagy, Costi Cămărășan, Andy Ghost, Teo Peter jr., Nick Făgădar, Dudu Isabel, Hanno Hoffer, El Lako Jimmy, Oaigăn, Gabor Gindele, Mihnea Blidariu, Mihai Georgia  și să nu-l uităm pe Adrian Popan, cel care m-a ajutat substanțial la documentarea volumului ”Rock sub seceră și ciocan”. Inima mea este alături de ei și oricând, vin în București, mă pot contacta.

Care este cea mai mare formație de rock românească?

Am mai răspuns recent la întrebarea asta așa că n-am să mă depărtez prea mult de răspunsul dat. Nu există nici în rockul românesc și nici în cel mondial formații mari și mici. E vorba mai degrabă de grupuri de tineri care doresc să se exprime identic stilistic, unele având succes și altele nu. Bineînțeles că fiecare formație în funcție de ideile muzicale, nivelul dotării cu scule performante și calitatea individuală a membrilor săi. Din răspunsul precedent bănuiți că preferințele mele muzicale nu sunt orientate exclusiv către un anume gen de muzică. De-a lungul timpului, am ascultat cu plăcere atât rock and roll, cât și beat sau muzică progresivă. Apoi, ca realizator de emisiuni radio sau ca membru în juriile festivalurilor rock, am ascultat sute de muzicieni și formații cu orientări muzicale diferite: hard & heavy, pop rock, AOR, blues, punk, electro rock, world music, folk rock, jazz rock, reggae, doom, death, thrash chiar și black, astfel că m-am atașat, cât de cât, de fiecare gen muzical.

Autorul Nelu Stratone. Foto Hyperliteratura.ro

Cum vă explicați succesul cărții, e a la ediția a doua?

Chiar considerați că epuizarea unui tiraj de 1000 de exemplare reprezintă un succes? Pe vremea tovarășului, orice carte se tipărea în peste 20.000 de exemplare și se și vindea. Este o carte de nișă, în care mulți muzicieni se pot regăsi și se pot lăuda soțiilor, copiilor, rudelor sau prietenilor că au fost celebri și acum sunt trimiși să arunce gunoiul. Succesul volumului ar consta în faptul că am încercat să rămân echidistant și am prezentat în egelă măsură, atât trupele mari cât și pe cele din underground, unele de care nu auzise nimeni

A murit rockul?

O întrebare interesantă, iar răspunsul îl veți găsi în volumul 2, ”Rock în timpuri noi”. Rock-ul în sine nu a murit, doar s-a divizat în mult prea multe curente, fiecare cu fanii săi. Atunci, în  anii 80, toți rockerii erau uniți considerând participarea la concert ca un act de frondă anticomunistă. Acum, publicul a devenit intransigent. Fiecare trupă are fanii săi, aceștia neacceptând alte trupe sau alte genuri muzicale. Tocmai de aceea, nu mai există concerte mari. În urmă cu trei patru ani, am organizat un festival la Club A, cu 65 de trupe înscrise în concurs, și atunci am sesizat fenomenul, fiecare trupă venea cu gașca ei și apoi după recital dispăreau cu toții. Nu mai există fraternitatea trupelor ci doar egoism: ”…am cele mai bune instrumente sau efecte, cele mai bune tipe au venit după noi…” etc. Nu mai există fraternitate între trupe. Nimeni nu este interesat, în afară de membrii juriului, de ceea ce cântă și celelalte formații. La prima ediție a festivalului Club A, clujenii de la Chromatic, datorită faptului că erau cel mai bine dotați (nu vă gândiți la prostii, pentru că participa în festival și Ovidiu Lipan Țăndărică) și-au lăsat amplificatoarele pe scenă tot festivalul. De altfel, au și primit un ”premiu de colegialitate”, care a constat într-o …diplomă. Dacă dvs considerați că muzica rock a murit, vă invit să fredonăm împreună: ”I Love Rock N Roll!…”. Cât de tare puteți….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *