familion cu surprize
Familion
22 noiembrie 2017

INTERVIU Adina Lazăr, o tânără regizoare în plină ascensiune

A colindat toata țara cu spectacolul Pena

By In Actualitate, Interviu

Adina Lazăr a terminat anul trecut regia în cadrul Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca. A regizat piese atât la teatrul de stat cât și la cel independent, făcându-și păreri, greșind, învățând. În urmă cu câteva săptămâni, a luat premiul II în cadrul festivalului DbutanT, dedicat tinerilor regizori cu spectacolul „Pena”.

Adina Lazăr vorbește mult, repede, sare de la o idee la alta fiindcă iubește prea multe părți din lume și vrea să le împărtășească pe toate cu ceilalți. Seamănă puțin cu scenarista și actrița Lena Dunham (cunoscută pentru rolul principal din serialul Girls) și iubește teatrul. În urmă cu un an a terminat regia și de atunci încearcă să tragă un semnal de alarmă prin piesele de teatru pe care le regizează. Este din Zalău și are o pasiune pentru covoarele persoane, Arsenie Boca și zodii, motive recurente în piesele ei.

„Eu tot timpul zic despre mine că sunt o fată simplă de la Zalău care face teatru ecumenic și zodiacal. Glumesc puțin. În toate piesele mele mai apare câte o referință ori o ironie legată de biserică. Spre exemplu în Pena apare o femeie ortodoxă care dă tot felul de sfaturi altor femei ortodoxe. De atunci zic eu că fac teatru ecumenic. Plus că am o pasiune pentru covoarele persane și Arsenie Boca. Și am reușit să le îmbin într-o piesă. De asemenea, sunt fascinată de moștiști, ăștia care se tot duc la pupat de moaște. Și cu zodiile, am o teorie că toată lumea din Zalău e obsedată de zodii”, explică regizoarea Adina Lazăr.

Regizoarea Adina Lazăr

Cu toate că încă din vremea studenției a fost activă în lumea teatrului, puțini oameni o cunosc, însă pe Adina nu o interesează. Ea preferă să nu fie în lumina reflectoarelor, atâta timp cât oamenii cu care lucrează ies în evidență, iar mesajul pe care îl transmite prin piesele ei ajunge la cât mai multă lume.

„Nu simt nevoia să știe lumea cine sunt, ci mai important este pentru mine să îi cunoască pe actorii care joacă la mine. Nu că vreau să îi știe lumea dinainte. Mă interesează să fie ei ok, să joace, eu să fiu mai în spate”, mărturisește tânăra regizoare.

La începutul lunii noiembrie, Adina Lazăr a câștigat cu piesa „Pena” premiul II în cadrul festivalului DbutanT, care în acest an a dorit să îi recompenseze pe tinerii regizori cu potențial.

„Pena” spune „șase povești despre durerea de a fi femeie, construite pe situații luate din realitatea românească: femeia ultra-ortodoxă față în față cu păcatul, femeia masculinizată în luptă cu propria identitate, tânăra abuzată de tată, tânăra fără acces la educație sexuală, forțată să avorteze, femeia bătută de soț, tânăra agresată din cauza orientării sexuale. Spectacolul confruntă spectatorul cu ideea că există un blocjl retrogad în ceea ce privește rolul femeii în societate și în familie”.

„Am fost prin toată țara cu Pena. Nu mă așteptam când am făcut-o, fiindcă a fost foarte low budget. Cu două prietene, un stender de haine și două scaune ne-am plimbat prin toată țara. Este despre femei și cred că tema atrage. Toată lumea cred că știe un caz cu care să rezoneze”, explică Adina.

Adina este o tânără revoluționară, însă nu este genul care să meargă să țipe în fața instituțiilor publice. Așa că își exprimă nemulțumirile prin piesele de teatru pe care le regizează.

„Sunt într-o zonă de activistă-socialistă și chiar cred într-o egalizare a drepturilor și a posibilităților. Mi se pare stupid să trăim în 2017 când în lume, în mare, e foarte multă toleranță, iar în România vedem că aici parcă este o chestie retrogradă. Protestele devin o chestiune socială și singurul meu mijloc de a contracara ce mi se pare mie semi-fascist este făcând teatru. Așa reușesc să atrag atenția asupra anumitor lucruri. E singurul mod în care simt că pot să contez. Cred că fiecare vrem să contăm. Și nu cred că pot să fac altceva, fiindcă acesta este stilul meu. Dacă vin măcar doi oameni și își văd părerile aberante, poate își schimbă părerea și eu sunt mulțumită”, zice regizoarea.

Adina Lazăr la studii în străinătate. Foto arhivă personală

Adina a lucrat atât în teatrul de stat cât și în cel privat. Experiențele au fost extrem de diferite, însă din ambele a avut ceva de învățat. Regizoarea mărturisește însă că teatrul independent a ajutat-o să își exploateze cu adevărat potențialul.

„Eu am avut o experiență foarte negativă cu teatrul de stat. Am lucrat la Satu-Mare în perioada vechii conduceri. Mi-am făcut licența acolo și m-am simțit tolerată. Actorii sunt deosebit de buni dar simțeau că lucrează în van. Directorul de la vremea respectivă nu a cumpărat nici drepturile de autor. Am muncit 2 luni și jumătate, a fost premiera și nu s-a mai jucat. Până a venit noul director și a reluat piesa, a băgat-o în festival și m-am dus s-o reiau, s-o îmbunătățesc. Când am mers a doua oară, toți oamenii cu care am lucrat se comportau altfel. Asta înseamnă să fie un om care merită respect la conducere. În teatrul independent mă simt mult mai în largul meu, chiar dacă nu sunt mulți bani. Dar aici am simțit că pot să mă dezvolt. Am lucrat cu prieteni, cu oamenii pe care i-am dorit și am muncit toți, împreună. Fiindcă nu e niciun interes. Mergem din iubire pentru teatru și din iubire unii pentru alții”, spune aceasta.

 

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1