Festival de chitară cu intrare liberă. Vine un nume mare internațional

Cooltura

Ediția a 8-a a Festivalului Novum Generatio Zilele Chitaristice Internaţionale va avea loc în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, precum şi la Casino-ul din Parcul Central, Cluj-Napoca, anunță organizatorul, Asociaţia Harmonia Cordis.  Co-organizator este  Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Această ediţie aduce iubitorilor muzicii o plăcută surpriză: unul dintre cei mai talentați chitarişti ai lumii, Jon Gomm din Anglia.

Invitații provin din șase țări: Anglia, Chile, Franța, Austria, Ungaria și România.

 Manifestarea propune recitaluri solo, concerte de muzică de cameră, concerte ale tinerelor talente, fiind un eveniment de anvergură conceput ca unul intercultural, pe fondul unui dialog interetnic și internațional. Prin intermediul lui dorim să aducem o contribuție originală la îmbunătățirea unor aspecte ce vizează domeniul chitaristic.

Principalul scop pe care îl urmărim prin organizarea acestui eveniment este acela de a reuni iubitorii de chitară (fie că sunt studenți la Conservator, elevi sau profesori la Liceele de Muzică, fie tineri amatori pasionați de acest instrument) în jurul unor mari interpreți de chitară. Pentru publicul auditor, scopul nostru este de a-l introduce în contextul cultural educativ oferit de spectacole de excepție (recitaluri de chitară solo) unde se interpretează piese noi, originale, executate de cei mai buni maeștri din domeniu, de renume internațional. În consonanță cu celelalte obiective se află și următorul obiectiv: prin spectacolele oferite de unii dintre cei mai renumiți artiști în domeniu urmărim, de asemenea, promovarea standardelor muzicale înalte în rândul publicului și creșterea exigențelor de interpretare în rândul publicului de specialitate. Cât despre publicul larg vizat, avem în vedere popularizarea instrumentului în plan socio-cultural, cu precădere în rândul tineretului, atragerea și familiarizarea acestuia cu muzica de chitară și cu muzica clasică de calitate. Unul dintre mijloacele prin care ne propunem să facilităm realizarea acestui obiectiv este accesul liber al tuturor spectatorilor la concertele desfășurate în cadrul Festivalului.

Toate concertele vor putea fi urmărite în direct pe internet, pe site-ul www.harmoniacordis.org. Prin aceasta, Asociatia Harmonia Cordis dorește atragerea și familiarizarea publicului cu acest gen de eveniment, care este o reprezentare compactă și concentrată a domeniului chitaristic românesc în procesul său de dezvoltare.

 

Programul festivalului

Novum Generatio Zilele Chitaristice Internaționale,

ediția a 8-a

31.10 – 04.11. 2018

31.10. 2018 

  • 19.00 CONCERTE Casino-ul din Parcul Central
  • duo OROSZ Dávid Gergő & Tudor GLIGA (RO)
  • Florian LAROUSSE (FR)

 

01.11 2018

  • 19.00 CONCERTE Casino-ul din Parcul Central
  • Alberto Cumplido (Chille)
  • Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu (Ro)
    •Tritonus Guitar Trio:

                        MOLNÁR Levente, SZURGYI Gergely, VARGA Bálint (HU)

 

02.11. 2018

  • 19.00 CONCERTE Casino-ul din Parcul Central
  • BABȚAN-VARGA Flórián (RO)
    •Jazz: PUSZTAI Antal (AUT) & BEKE István Ferenc (RO)

 

03.11. 2018

  • 10.00 CONFERINȚĂ Academia de Muzică Gheorghe Dima”
  • 19.00 CONCERTE – Academia de Muzică Gheorghe Dima
  • Jon Gomm (Eng)

 

04.11. 2018

  • 10.00 Masterclass – Academia de Muzică Gheorghe Dima
  • Jon Gomm (Eng)

La toate concertele intrarea este liberă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *