Farmec extinde gama Gerovital Sun cu 3 noi produse în ambalaje speciale (P)

Actualitate Clio

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, extinde gama de protecție solară Gerovital SUN. Cele 3 produse noi sunt destinate tuturor categoriilor de consumatori, inclusiv copiilor, şi au în compoziţie ingrediente naturale pentru un bronz rapid şi sănătos.  

“Suntem mereu atenți la dorințele și nevoilor românilor și propunem în permanență soluții noi de îngrijire a pielii. Știm că pe timp de vară protecția solară trebuie să fie nelipsită, așa că am completat gama Gerovital SUN cu produse eficiente și simplu de folosit pe parcursul unei vacanțe, într-un weekend la piscină sau zi de zi. Iar pentru că Gerovital este cel mai iubit brand românesc de generații întregi, venim în întâmpinarea tuturor categoriilor de consumatori și propunem un produs special, destinat întregii familii, la cel mai bun raport calitate-preț”, declarat Ioana Borza, Director de Marketing în cadrul companiei Farmec.

Două dintre cele 3 produse noi sunt disponibile în ambalaje în doză spray, ce asigură o utilizare ușoară și eficientă. Loțiunea spray protecție solară SPF 10 și Loțiunea spray protecție solară SPF 30 au o formulă ușoară, ce previne arsurile solare și fenomenele precum deshidratarea, petele pigmentare și îmbătrânirea prematură a pielii.

Laptele protecție solară family SPF 30 este realizat pentru utilizare de către întreaga familie. Acesta este un produs economic din punct de vedere al prețului și al dimensiunii și asigură o protecție ridicată a pielii.

Noile produse au în compoziţie ingrediente naturale, precum ulei organic de rodie, ulei de măsline şi vitamina E. Acestea sunt recunoscute pentru proprietăţile lor hidratante, antioxidante şi regenerante.

Întreaga gamă Gerovital Sun este formată din 21 de produse, disponibile sub formă de loţiuni, emulsii, creme, geluri şi autobronzante. Toate soluţiile asigură o dublă fotoprotecţie (UVA şi UVB), au formulări uşoare şi conferă o repartiţie şi o absorbţie rapidă în piele.

Produsele din gama Gerovital Sun sunt destinate tuturor categoriilor de consumatori. Cele adresate copiilor sunt hipoalergenice, fără ulei de parafină, coloranţi sau alcool, iar soluţiile destinate persoanelor cu piele sensibilă au în compoziţie ingrediente organice şi filtre minerale. Loţiunea Men Care, special creată pentru bărbaţi, este adaptată cerinţelor specifice ale pielii acestora.

Despre Farmec SA Cluj-Napoca

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.

 Twitter: https://twitter.com/farmec

Facebook: facebook.com/farmec.romania  

Site: www.farmec.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *