Ionuț Caras și Matei Rotaru, actori în cadrul Teatrului Național din Cluj-Napoca, împreună cu doi studenți, Daniela Purcărea și Ștefan Iancu au eliberat cuvintele soldaților care au fost trimise, de pe front, în plicuri mai noi sau mai vechi.
Într-o sală din clădirea în care se află Comandamentul Diviziei 4 Infanterie Gemina, în jurul unei mese imense, zeci de civili, dar și cadre militare, așteaptă să audă ce aveau soldații de pe front să spună acum câteva decenii sau doar în urmă cu câțiva ani.
În punctele centrale ale mesei, Ionuț Caras, Matei Rotaru, Daniela Purcărea și Ștefan Iancu au început să dea viață cuvintele soldaților. O ambianță intimă, muzică înduioșătoare, un public numai ochi și urechi. Liniștea, disperarea, dorul, frica, iubirea, speranța unor necunoscuți care și-au riscat viața pentru țara noastră au fost citite de către cei patru actori.
Bravii soldați scriau despre suferință, despre boală, despre sunetul înfricoșător al gloanțelor care șuierau pe lângă urechile lor, dar mai ales despre dorul de casă, de familie, de persoana iubită.
„Dumnezeu să facă pace în țarăm să venim toți acasă”, scria un tânăr soldat.
O mamă își pierde fiul pe câmpul de luptă. Sfâșierea pe care a simțit-o femeia între mândria că fiul ei a luptat pentru țara noastră și durerea neîndreptățirii a fost ilustrată perfect de către Daniela Purcărea, studentă doar în anul doi în cadrul Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj.
Un tânăr îndrăgostit îi scrie iubitei despre nerăbdarea revederii și îi face promisiuni, sperând la săruturi dulci și îmbrățișări calde. Câteva zile mai târziu, tânărul piere, iar iubita rămâne cu sufletul frânt. Matei Rotaru așează un soldat de jucărie pe masă. Apoi încă unul și încă unul. Mii de tineri au rămas acolo, ca dovadă a bătăliilor duse.
Soldații, în rândurile lor descriau sentimentele care îi încarcă fiind acolo, așteptând din clipă în clipă să descarce arma.
„E trist și lacrimogen ca și cum cineva ți-ar turna în cap un butoi de lacrimi”, a scris un soldat.
Alții, precum soldatul Janosz Manciu încercau să își ia gândul de la tragedia care îi înconjura. Scrisorile lui au fost citite de către Ionuț Caras, reușind astfel să creeze o atmosferă hazlie, mai ales că bărbatul care scria o dată pe săptămână familiei (fiindcă doar atât era permis) povestea despre camarazii lui, cerea cărți și întreba de animale. Voia să știe cum se descurcă ai lui cu ele, dacă le hrănesc bine, dacă au reușit să le vândă pe unele dintre ele la preț bun. Și mai ales, era curios de oamenii din sat. Ce mai fac, cum o mai duc.
Doi îndrăgostiți, Otilia și Sima își trimit scrisori pline de patos. Se așteaptă, se doresc. Schimbul de scrisori continuă câteva luni bune. Se află vestea retragerii. Iubita își așteaptă sufletul pereche emoționată, cu un alt suflet, al lor, ce crește în pântecele ei. Viitorul socru își așteaptă ginerele să-și continue partida de șah, cu piesele lăsate exact în aceeași poziție. Din trei mișcări i-ar fi dat șah mat. Însă în locul soldatului iubit vine un altul. Coleg de suferință, prieten, care anunță că Sima a murit, încercând să salveze o viață. O lume întreagă se prăbușește.
La masă, printre spectatori, se aprind lumânări. Un moment de tăcere pentru cei care și-au dat viața din dragoste pentru patrie.
Acest spectacol-lectură face parte din proiectul „Texte bune în locuri nebune”, care dorește să aducă lumea teatrului printre iubitorii acestei arte, în cele mai neobișnuite locuri din Cluj-Napoca.
Sursă foto: Alexandru Radulescu
