Două zile în weekend cu muzică bună la Delahoya 2017. Sigma, Wilkinson, Dub Pistols printre headlineri

Cooltura Special

Pe 29 septembrie va începe ediția cu numărul 21 a celui mai vechi festival de muzică electronică din România.

Delahoya 2017 face abstracție de tot ce s-a întâmplat până acum și vine cu premiere și surprize pentru toți fanii adevărați ai muzicii.

Anul acesta, festivalul nu doar că este împărțit în patru scene cu identități diferite, dar se va desfășura pe două planuri: pe timpul zilei, la Live Area, accesul va fi gratuit pentru orice participant, iar după ora 23.00, distracția se va muta indoor, la Main Stage, The Other Stage și /FORM SPACE, unde se vor desfășura adevărate spectacole de lumini, lasere și show-uri ce promit să nu fie prea curând uitate.

Live Area, situată pe platoul dintre Sala Polivalentă și Cluj Arena, e zona în care vor fi amenajate foodcourt-ul și colțul de relaxare și care va avea activitate de dimineața până la ora 23.00. Pe scena de aici vor urca câteva dintre cele mai cunoscute formații autohtone, iar show-urile lor vor putea fi urmărite în mod gratuit de orice participant.

“Pentru că vrem ca fiecare clujean să ia parte la #primulfestival, anul acesta, pentru prima dată de când a luat naștere Delahoya, am gândit, pentru ei, Live Area. Va fi o zonă cool, între Sala Polivalentă și Cluj Arena, unde vor cânta Robin and The Backstabbers, Urma, E.M.I.L., Moonlight Breakfast, Yelllow, Domino și unde sunt bineveniți cei mai mici dar și cei mai experimentați dintre clujeni. La colțul de relaxare vom avea fotolii numai bune pentru cei care nu vor să danseze în fața scenei iar la foodcourt se vor gasi tot soiul de bunătăți”, spun organizatorii Delahoya.

În plus, aici va fi organizat și un workshop, susținut de Burn Energy Drink și DjSuperStore, în care participanții vor afla totul despre sintetizatoare, drum machines, arpegiatoare, filtre, modulare, oscilatoare și tot ceea ce ține de sunetul cald de analog. Gazda evenimentului va fi tot Faibo X, membru al echipei DjSuperStore și unul dintre cei mai cunoscuți DJ de turntablism din România, producător, remixer și guru al echipamentelor de DJ și studio.

După ora 23.00, în ambele zile de festival, se va da startul show-urilor la scenele indoor: Main Stage, The Other Stage (ambele situate în Sala Polivalentă) și /FORM SPACE (la parterul Cluj Arena). La Main Stage și The Other Stage vor avea loc spectacolele celor de la Sigma, Wilkinson, Mollie Collins, The Shiver Show, Detour, Joachim Pastor, N’TO, Worakls, DJ Snow & MC Agent, Marco Bailey, Layton Giordani și Horace Dan D. /FORM SPACE devine, pe perioada Delahoya, scena care va îngloba toate elementele festivalului: muzica house, djs, dar și live performances. Aici vor urca pe scenă, printre alții, Dub Pistols, Jon Kennedy, Foreign Beggars, CTC, BOg și Grimus.

Referitor la bilete, organizatorii au anunțat că prețul special de 49 de lei va fi valabil doar până în data de 25 septembrie, iar pentru /FORM SPACE au fost puse în vanzare doar 800 de bilete pe zi.

Biletele pentru eveniment pot fi cumpărate de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-delahoya-29747/

Mai multe informații, pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/DelahoyaOfficial/

 

1 thought on “Două zile în weekend cu muzică bună la Delahoya 2017. Sigma, Wilkinson, Dub Pistols printre headlineri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *