Dan C. Mihăilescu despre Anania: Am vrut să îi sărut mâna şi nu m-a lăsat!

Esenţial

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a organizat ieri seară un eveniment important  în memoria celui care a fost Mitropolitul ortodox Bartolomeu Anania. Al doilea eveniment dedicat memoriei acestuia are loc astăzi, când va fi vizionat în premieră filmul documentar „Bartolomeu Anania: omul fără vicleşug”. Sala Auditorium Maximum a UBB a fost ieri arhiplină.

Primul eveniment, devenit deja de tradiţie pentru publicul clujean, a fost Concertul Anual al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, susţinut de Cvartetul Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca. Acesta a avut loc începând cu orele 18.00.

2
Istoricul literar si eseistul Dan C. Mihăilescu a vorbit emoţionant despre fostul mitropolit Bartolomeu Anania-foto clujulcultural.ro

Printre invitaţii evenimentului s-au numărat şi ÎPS Andrei Andreicuţ, actualul Mitropolit ortodox şi cunoscutul  istoric şi critic literar Dan C. Mihăilescu.

“Sunt onorat să mă aflu în acest loc astăzi, în acest oraş plin de cultură. Nu pot evoca întâlnirea mea din anii ’81, ’82 cu Înaltul. Îmi amintesc că am avut un şoc. Eu până atunci nu mai dădusem mâna decât cu două personalităţi religioase. Îmi amintesc că am vrut să îi sărut mâna şi nu m-a lăsat. El ştia să fie natural. Vreau să vă spun că literatura îmbinată cu religia este foarte greu de priceput de cei ce practică disfuncţia. Noi trebuie să facem dialog în literatură aşa cum făcea el în Biserică dar şi în literatură” a spus cel supranumit „Omul care aduce cartea”, titlul unei emisiuni de mare succes pe care acesta a prezentat-o ani de zile la  Pro Tv.

Actualul Mitropolit Andrei Andreicuţ a evocat la rândul său, pe scurt,  figura lui Anania:

“Aceste celebrări ne dau posibilitatea să intrăm în contact cu persoane dragi nouă. Sfânta Scriptură ne încurajează ca la aceste celebrări să ne aduce aminte de înaintaşii noştri. Şi de acolo de Sus, Mitropolitul Bartolomeu ne priveşte cu drag”, a spus în cuvântul de început, ÎPS Andrei Andreicuţ.

Evenimentul a continuat cu un recital al Coralei “Psalmodia Transylvanica”.

3
Cvartetul Transilvan-clujulcultural.ro

Ivanov: Anania, un om cu inimă largă

“Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a aparţinut unui om cu viziuni largi, care a ştiut să întoarcă darul lui Dumnezeu celor 179 de copii cu venituri reduse din ţară şi care au primit burse în valoare de peste 440.000 de lei. Prin această  fundaţie şi ceea ce face ea, ducem mai departe visul Mitropolitului Bartolomeu”, a spus Pr. Bogdan Ivanov, colaborator apropiat al fostului mitropolit.

Concert cu vioara lui George Enescu!

Evenimentul a continuat cu momentul mult aşteptat oferit de  membrii Cvartetului Transilvan: Gabriel Croitoru, Nicuşor Silaghi, Marius Suărăşan şi Vasile Jucan,  care a cuprins piese de Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven şi Dimitri Şostakovici. La acest concert, violonistul Gabriel Croitoru a cântat pe vioara Guarnieri 1731 – Catedrala, care a aparţinut compozitorului George Enescu! . 

Astăzi, premierea filmului dedicat lui Anania

Astăzi, de la ora 17.00, în Amfiteatrul Noului Campus Teologic Ortodox „Nicolae Ivan“ (din vecinătatea Consiliul Judeţean Cluj, cartier Mărăşti)  va rula pentru prima oară filmul documentar „Bartolomeu-Omul fără vicleşug”.

Filmul parcurge traseul sufletesc, într-o radiografie a vieţii Mitropolitului Bartolomeu Anania, punând în lumina atât personalitatea năvalnică, dar fermă a omului Bisericii, cât şi sensibilitatea păstorului de suflete şi pe cea a scriitorului. Pornind din satul natal, itinerarul continuă pe cărările întortocheate, pline de culmi şi abisuri, trece prin suferinţa închisorilor comuniste, prin marea experienţă a libertăţii americane pentru a se împlini în singuratatea rodnică de la Văratec şi ajungând pe dealurile Niculei, în atelierul biblic şi pe tronul arhieriei de la Cluj. Personalitate marcantă şi om de acţiune, detinut politic, om al culturii şi al Duhului, neobosit propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, slujbaşul Adevarului şi al dreptăţii, duşman declarat al corupţiei de orice fel, Mitropolitul Bartolomeu rămâne fără îndoială un model al omului liber.

Ce este Fundaţia Bartolomeu?

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a fost înfiinţată în primăvara anului 2008 şi reprezintă proiectul generos al unui om cu viziuni largi, care a ştiut să îşi depăşească accidentele biografice şi să îşi convertească lipsurile tinereţii în şansă pentru tinerii merituoşi şi cu rezultate bune la învăţătură, oferind burse de studiu elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, informează organizatorii. Pe lângă acest proiect major, Fundaţiei îi revine şi rolul de a cultiva memoria fondatorului ei, Mitropolitul Bartolomeu Anania, prin gestionarea operei literare, dar şi prin evenimentele  publice pe care le organizează.

 

 

2 thoughts on “Dan C. Mihăilescu despre Anania: Am vrut să îi sărut mâna şi nu m-a lăsat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *