5 iunie 2018

Curs gratuit de actorie cu maestrul Petre Băcioiu

By In Teatru

După primele cinci cursuri gratuite – iniţiere în pian, acordeon, orgă electronică, design vestimentar, decoraţiuni interioare, chitară electrică şi bass şi chitară clasică şi folk – Şcoala de Arte Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean, organizează cel de-al şaselea curs gratuit al său.

Este vorba de cursul de actorie şi retorică susţinut de expertul Petre Băcioiu, care se va desfășura în perioada 11 – 15 iunie 2018, la sediul de pe str. Fabricii de Zahăr nr. 51, conform următorului orar: luni, 11 iunie – 19.00-21.00; marţi, 12 iunie –13.00-15.00;  miercuri, 13 iunie –13.00-15.00; joi, 14 iunie – 11.00-13.00; vineri, 15 iunie –13.00-15.00. Înscrierile la acest curs pot fi făcute pe adresa de e-mail a Şcolii de Arte Cluj, scoaladeartecluj@yahoo.com.   

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Petre Băcioiu este actor la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca din anul 1976, cu peste 150 de roluri pe scenă şi mii de spectacole, în ţară şi străinătate, cu participări la turnee în peste 20 de ţări. De asemenea, deţine în portofoliu mai multe experienţe cinematografice – producţii româneşti şi străine – şi în media audio-vizuală. Ca o recunoaştere a meritelor sale a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler. Pe lângă actorie a fost, timp de 20 de ani, cadru universitar atât la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, pe o perioadă de 12 ani, cât şi la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, pentru opt ani. La Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” răspunde din anul 2009 de cursurile de Actorie şi Retorică. Este, totodată, din anul 2008, „Doctor în Litere” al  Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Menţionăm că a iniţiat în teatru şi retorică, de-a lungul anilor, sute de studenţi şi cursanţi, la toate unităţile de învăţământ la care a fost coordonator.

Prin organizarea acestor cursuri, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj dorește ca, la final, participanţii să realizeze dacă dragostea şi înclinaţia lor către artă sunt îndeajuns de puternice pentru a putea fi fructificate în mod organizat, începând cu toamna anului 2018, în cadrul cursurilor omologate ale instituţiei.

 

Citește și:

Cine sunt actorii Clujului (VIII). Petre Băcioiu, un lord al teatrului

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.