Au urmat pelicule post-2000 în care punea accent pe violenţă şi sexualitate; multă şi gratuită; care pentruKyra Kyralina reprezintă fundamentul. Vine în doze mari, interminabile, ce devin groteşti pentru că sunt gratuite.
Un film repetitiv
Artificial, schematic, repetitiv, fără adâncime. Aşa este filmul, la fel şi fondul sonor creat de Adrian Enescu (culmea, altă persoană din industrie pe care o admin profesional), care a mai colaborat cu Piţa la Pas în doi, printre altele – o realizare peste medie, mai ales pentru perioada de graţie a anilor ’80, realizare pe care am revăzut-o la TIFF şi despre care domnul Enescu a discutat puţin, cu publicul, la cinematograful Victoria, Cluj. Vorbim de un extradiegetic care acompaniază cele singure (!) două acţiuni derulate: petreceri şi conflicte. Nu tu reflectări, nu tu discuţii, nu tu momente liniştite (chiar şi acestea, că existe câteva, sunt pline de un dramatism ieftin, de pădure). Doar un voice-over redundant mai completează peisajul, dar pare-se necesar, din moment ce e elementul care face inteligibil întreg filmul. Îl face vizionabil şi îl explică, lucru grav din moment ce fără el, Kyra Kyralina ar fi ceva extrem de hazardat şi deloc limpede. Tocmai din acest fapt, înseamnă că la fel de bine se putea face o piesă de teatru radiofonic. Bugetul era minim, iar produsul cam de acelaşi nivel şi cam cu acelaşi grad de menţinere a atenţiei. Ba chiar se evitau anumite clişee şi minusuri dezvăluite de imagine.
Asta pentru că jocul tuturor, cu mici excepţii, e foarte teatral, în ceea ce devine o ecranizare „dă Doborabţi”. Cu mârlănii şi grosolănii specifice timpului nostru; deci, o actualizare involuntară a scrierii lui Panait Istrati. Singurii care-şi interpretează rolurile filmic şi nu teatral (!), sunt Mircea Rusu şi József Bíró. Pe alocuri, şi Florin Zamfirescu. Restul nu au forţă cinematografică, ci una provenită de pe scenă. Cu urlete, plânsete şi icnete aferente, care pe peliculă arată penibil.
Kyra Kyralina curge greu, cu toate că nu e neapărat plictisitor, ci doar opintit şi parcă heirupist. Cum spunea Cristi Mărculescu, ajungem să plângem în faţa ecranului, dar nu din cauza poveştii, ci de exasperare.
Filmul rulează la Cinema Victoria de la orele:– 15:00 – vineri și miercuri;
– 17:00 – sâmbătă, marți;
– 20:00 – duminică. Text de Ion Indolean colaborator Clujulcultural.ro Cronicie acestuia le puteţi citi pe Eliberart.ro şi pe Filmsens.ro