Cronică de film. „Kyra Kyralina” de Dan Piţa– ceva finuţ-deosebit, dă Dorobanţi

A 7-a Actualitate
După ce mai toată critica autohtonă a domeniului a produs cronici negative la Kyra Kyralina, încă una pare de prisos. Nu doresc să repet acuzele vehemente şi juste faţă de narativ şi, până la urmă, de întreg aspectul cinematografic, imputate de critică. Ţin doar să punctez nişte piese ale filmului lui Dan Piţa (regizor a cărui muncă o apreciez, în ansamblul ei) care deranjează.50x70 kira kiralinaÎntâi de toate, Nuntă de piatră, Bietul Ioanide, Faleze de nisipi, Pas în doi, Hotel de lux, dar mai ales Tănase Scatiu şi Pepe şi Fifi, sunt toate filme onorabile. Sigur, au minusurile lor venite din unele inflexibilităţi regizorale; dar conţin premise bune şi se transformă în filme vizionabile, în care Piţa îşi dezvăluie caracterul hai-să-îi-zicem-întunecat, perpetuându-şi ideile. El duce(a), prin ale sale lucrări, o luptă permanentă cu sistemul, iar în producţiile făcute în post-comunism îşi menţine această marcă. Problema e că dacă anii ’90 încă permiteau astfel de subiecte, după aceea toate acuzele de o anumită natură (întâlnită la regizorii blocului estic), faţă de putere au devenit redundante: Printre ei se află şi Piţa, care şi-a pierdut astfel identitatea. Tot ce era bun la cinematografia lui, a dispărut. Pentru că acest bun venea din conjunctură. Se baza pe ea.

Au urmat pelicule post-2000 în care punea accent pe violenţă şi sexualitate; multă şi gratuită; care pentruKyra Kyralina reprezintă fundamentul. Vine în doze mari, interminabile, ce devin groteşti pentru că sunt gratuite.

Un film repetitiv

Artificial, schematic, repetitiv, fără adâncime. Aşa este filmul, la fel şi fondul sonor creat de Adrian Enescu (culmea, altă persoană din industrie pe care o admin profesional), care a mai colaborat cu Piţa la Pas în doi, printre altele – o realizare peste medie, mai ales pentru perioada de graţie a anilor ’80, realizare pe care am revăzut-o la TIFF şi despre care domnul Enescu a discutat puţin, cu publicul, la cinematograful Victoria, Cluj. Vorbim de un extradiegetic care acompaniază cele singure (!) două acţiuni derulate: petreceri şi conflicte. Nu tu reflectări, nu tu discuţii, nu tu momente liniştite (chiar şi acestea, că existe câteva, sunt pline de un dramatism ieftin, de pădure). Doar un voice-over redundant mai completează peisajul, dar pare-se necesar, din moment ce e elementul care face inteligibil întreg filmul. Îl face vizionabil şi îl explică, lucru grav din moment ce fără el, Kyra Kyralina ar fi ceva extrem de hazardat şi deloc limpede. Tocmai din acest fapt, înseamnă că la fel de bine se putea face o piesă de teatru radiofonic. Bugetul era minim, iar produsul cam de acelaşi nivel şi cam cu acelaşi grad de menţinere a atenţiei. Ba chiar se evitau anumite clişee şi minusuri dezvăluite de imagine.

(c) Kyra Kyralina_01Asta pentru că jocul tuturor, cu mici excepţii, e foarte teatral, în ceea ce devine o ecranizare „dă Doborabţi”. Cu mârlănii şi grosolănii specifice timpului nostru; deci, o actualizare involuntară a scrierii lui Panait Istrati. Singurii care-şi interpretează rolurile filmic şi nu teatral (!), sunt Mircea Rusu şi József Bíró. Pe alocuri, şi Florin Zamfirescu. Restul nu au forţă cinematografică, ci una provenită de pe scenă. Cu urlete, plânsete şi icnete aferente, care pe peliculă arată penibil.

Kyra Kyralina curge greu, cu toate că nu e neapărat plictisitor, ci doar opintit şi parcă heirupist. Cum spunea Cristi Mărculescu, ajungem să plângem în faţa ecranului, dar nu din cauza poveştii, ci de exasperare.

 
 
 
Filmul rulează la Cinema Victoria de la orele:

– 15:00 – vineri și miercuri;
– 17:00 – sâmbătă, marți;
– 20:00 – duminică.
 
Text de Ion Indolean
colaborator Clujulcultural.ro
 
Cronicie acestuia le puteţi citi pe Eliberart.ro şi pe Filmsens.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *